EDA RAIMS: Poezie de suflet

N-avem vre-o șansă să ne înălțăm

cât auzim, dar nu și ascultăm,

cât nu vedem nimic, ci doar privim,

cât cerem mult, dar nu și oferim.

Cât singuri ne închidem sub trecut

și dăm la schimb doar tot ce ne-a durut,

cât teama, sub cătușe ne-a legat

și pasul spre zenit l-am renegat…

Cât inocența o zidim sub frunți

și-n suflete, nu mai pășim desculți,

cât ne mințim că nu mai jinduim

dar nu mai știm, nu vrem să dăruim…

Cât verbul „a iubi” sună amar

și-n lanțuri îl purtăm ca pe-un tâlhar,

cât doar în lut mai știm să mai zburăm

dar brațu-ntins de dor îl condamnăm…

Cât totul conjugăm la singular

și-alte destine le jucăm la zar,

cât orice-atingem este doar un joc

și sub Cuvânt, cuvântu-i echivoc…

N-avem vre-o șansă să ne înălțăm

cât auzim, dar nu știm să iertăm,

cât doar privim, dar nu știm să iubim,

cât cerem mult, dar … ce-am cerut… nu știm!

Share on Facebook

Tweet