Elena Farago: vocea copilăriei în literatura română

Elena Farago, una dintre cele mai îndrăgite figuri ale literaturii române, s-a născut pe 29 martie în orașul Bârlad, într-o familie cu rădăcini adânci în cultura românească, avându-i ca părinți pe Francisc și Anastasia Paximade. Destinul său a fost marcat de tragedii timpurii, rămânând orfană de mamă în 1890, ceea ce a obligat-o să preia responsabilitatea îngrijirii surorilor sale mai mici. Cinci ani mai târziu, moartea tatălui său a dus la mutarea Elenei la București, unde a locuit cu un frate mai mare. În capitală, Elena a început să lucreze ca guvernantă pentru familia lui Ion Luca Caragiale, ocazie cu care a intrat în contact cu operele marilor clasici ai literaturii române. Aici, l-a întâlnit pe Francisc Farago, care avea să devină partenerul ei de viață. Debutul literar al Elenei Farago a avut loc în 1898, când a publicat un reportaj sub pseudonimul Fatma. Primul său poem a fost publicat în 1902 în ziarul „România muncitoare”.

Anul 1906 a marcat lansarea primului său volum de poezii, intitulat „Versuri”, la îndemnul lui Nicolae Iorga, cu care a avut o strânsă legătură de prietenie. În 1907, s-a stabilit la Craiova, unde a fost implicată activ în mișcarea țărănească, fapt ce a dus la arestarea sa temporară, eliberarea având loc doar datorită intervenției lui Iorga. În această perioadă, Elena a adoptat un băiat, Mihnea, iar în 1913 a devenit mamă pentru prima dată, dând naștere fiicei sale, Cocuța. Contribuțiile literare ale Elenei Farago au fost recunoscute de Academia Română, care i-a acordat Premiul „Adamachi” pentru volumele „Șoapte din umbră” și „Traduceri libere”, ambele publicate în 1908. De asemenea, a fost premiată pentru lucrările „Șoaptele amurgului” și „Din traista lui Moș Crăciun”, apărute în 1920. În 1921, a fost numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, unde a avut un rol esențial în organizarea și funcționarea bibliotecii, contribuind la îmbogățirea colecțiilor prin achiziții și donații.

În 1922, împreună cu Ion B. Georgescu și alți scriitori, a fondat revista literară „Năzuința”, care a reunit nume importante ale literaturii române. De asemenea, a fost implicată în editarea revistei educative pentru copii „Prietenul Copiilor”, care a apărut între 1943 și 1946. Elena Farago a lăsat în urmă o moștenire literară valoroasă, fiind recunoscută ca „poeta copiilor” datorită operelor sale dedicate celor mici. A decedat în 1954, la Craiova, după o lungă suferință, dar amintirea și versurile sale continuă să inspire generații întregi. Pe parcursul carierei sale, Elena Farago a fost distinsă cu numeroase premii, inclusiv Premiul „Neuschotz” al Academiei Române pentru „Ziarul unui motan” și Premiul Național pentru Literatură în 1938. De asemenea, a primit medalia „Bene Merenti” și „Ordinul Meritul Cultural” din partea regelui Carol al II-lea, recunoașteri ale meritelor sale literare.

Printre lucrările sale de referință se numără volumele „Versuri”, „Șoapte din umbră”, „Din taina vechilor răspântii”, dar și numeroase cărți pentru copii, precum „Pentru copii”, „Din traista lui Moș Crăciun” și „Cățelușul șchiop”. Elena Farago este considerată cea mai importantă  poetă care și-a dedicat talentul scrierii de poezii pentru copii din   istoria literaturii române moderne,  ca dovadă ca influența ei se resimte și astăzi în rândul cititorilor de toate vârstele.

Sursa de referință: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Elena_Farago

Share on Facebook

Tweet