***Editie online: Anul nr. III

februarie 10, 2025

Povești de dragoste celebre: Frederico Fellini și Giulietta Massina

Frederico Fellini este considerat cel mai mare regizor al filmelor produse în alb-negru din anii 50′. Povestea de dragoste dintre Frederico Fellini și Giulietta Massina a fost aproape la fel de faimoasă, profundă și dramatică ca cea a personajelor shakesperiene Romeo și Julieta.


Cuplul de aur al anilor 50′-60′, a trecut printr-o tragedie la mijlocul anilor 40′, atunci când unicul lor copil a murit, neavând șansa de a mai avea alți copii. Povestea de dragoste dintre cei doi a început în anul 1943, atunci când Giulietta a interpretat maiestuos unul din textele umoristice scrise de Frederico, trimise de acesta la un post de radio. Timp de mai bine de un deceniu, cuplul a fost permanent în atenția presei datorită legăturii lor speciale și a fidelității reciproce care devenise motiv de invidie pentru mulți din rivalii soților Fellini. Personaje din umbră care râvneau la succesul și fericirea lui Frederico și a Giuliettei, au plătit campanii de presă denigratoare cu scopul de a le distruge acestora imaginea și reputația. Adesea, presa de scandal publica articole despre așa zisele infidelități ale Giuliettei comise cu partenerii de pe platourile de filmare. Firește că erau știri fabricate care nu au putut fi confirmate niciodată. La fel i s-a întâmplat și lui Frederico în momentul regizării unuia dintre filme care l-au consacrat: La Dolce Vita, produs în iulie 1960.

Producătorului i s-au inventat aventuri amoroase cu unele din actrițele participante la realizarea peliculei, și anume Nadia Grey și Anita Ekberg. Lui Frederico Fellini i s-a acordat de două ori prestigiosul premiu italian “Nastro d’ Argento” odată în 1955, iar altădată în 1961, unul din aceste premii, fiind refuzat de regizor, deoarece soției sale nu i s-a acordat premiul pentru interpretare feminină.

Discreditarea publică a cuplului Frederico și Giullieta ajunsese după 16 ani de căsnicie la un apogeu grotesc, deoarece presa nu mai contenea cu știrile false și calomniile la adresa lor. Zvonurile mincinoase despre divorțul lor, infidelitățile reciproce și așa zisele conflicte apărute între ei, țineau prima pagină a ziarelor. Cu toate astea, Frederico și Giulietta au înfruntat demn și cu zâmbetul pe buze încercările fără succes ale detractorilor. În ciuda faptului că imaginea lor publică a avut de suferit foarte serios, regizorul și actrița au depășit momentele critice care îi amenințau căsnicia și relația de iubire. Giulietta a fost o femeie afectuoasă, iubitoare, loială și înțelegătoare cu soțul ei și mai presus de atât, ea l-a respectat, primind în schimb aceleași sentimente din partea lui. În 1954 și 1957, Frederico Fellini primea două premii Oscar pentru producțiile regizate de el: La Strada și Le Notti di Cabiria). Frederico Felini este o legendă a cinematografiei mondiale, fiind totodată considerat unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile. Povestea de iubire dintre Frederico și Giulietta a durat până la moartea lor și a rămas întipărită în mentalul colectiv ca una dintre cele mai longevive și frumoase relații din lumea celebrităților.

Autor-Andreea Arsene


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate