Satelitul Europa ar putea fi un candidat pentru găzduirea vieții într-un viitor îndepărtat

Satelitul Europa este cel mai mic dintre cei patru sateliți ai gigantei planete Jupiter, (măsurând în diametru 3100 km) și cel de al șaselea ca mărime dintre lunile sistemului solar. Europa face parte din grupul sateliților jovieni descoperiți de astronomul Galileo Galilei pe data de 8 ianuarie 1610. Micul Satelit prezintă niște caracteristici deosebite, având o suprafață striată de dungi maronii care traversează suprafața întregul corp ceresc. Culoarea satelitului este albastră- maronie, iar învelișul înghețat pare să se deplaseze asemenea plăcilor tectonice, ceea ce sugerează că sub suprafața solidă există un ocean de apă lichid care se încălzește datorită fluxului mareic determinat de câmpul gravitațional a lui Jupiter. De asemenea suprafața netedă s-ar datora prezenței oceanului subteran. Mișcarea de rotație a Europei în jurul lui Jupiter durează doar trei zile și jumătate, desfășurată de la o distanță de 671.000 km.

Atracția gravitațională a gigantului gazos Jupiter determină o mișcare orbitală sincronă a satelitului față de acesta, iar în momentul apropierii maxime de Jupiter, luna suportă o alungire a formei sale. Din cauza interacțiunii gravitaționale cu ceilalți sateliți jovieni în câmpul gravitațional al Europei se produc perturbații care determină o excentricitatea orbitală. Pe suprafața satelitului nu există forme de relief similare cu ale altor corpuri cerești de genul: munți, vulcani sau canioane, ci doar șanțuri, creste, puține cratere, lenticule circulare și eliptice, câmpii numite cupole, pete și gropi, toate formate din gheață foarte solidă. Prezența numeroaselor dungi întunecate de pe suprafața satelitului s-ar datora erupțiilor de apă caldă aflată în subteran, ceea ce confirmă existența activități tectonice care este diferită de cea de pe pământ. Ecuatorul satelitului fiind o zonă mai puțin rece temperatura coboară la -160 C, spre deosebire de poli unde temperatura scade la -220 C. Faptul că învelișul de suprafață al lunii joviene prezintă caracteristici elastice determinate de maree, evidențiază faptul că grosimea scoarței superioare nu depășește 200 m, aceasta fiind doar o ipoteză a oamenilor de știință. O altă ipoteză afirmă că sursa de căldură internă a satelitului ar fi fost determinată de descompunerea elementelor radioactive.
Un studiu de cercetare efectuat recent cu ajutorul unui radar, a scos în evidență asemănarea dintre fisurile uriașe de pe suprafața lunii Europa, care arată ca niște creste duble între care se află un șanț și unele forme de relief similare din Groelanda. Apariția acestor creste și șanțuri se datorează reînghețării apei lichide aflate sub suprafața învelișului solid. Datorită prezenței unui ocean de apă sărată în adâncurile satelitului, substratul lichid ar putea adăposti viața la nivel de microorganisme subacvatice. Mai mult decât atât, oamenii de știință afirmă că există o interacțiune între suprafața lichidă și cea solidă a lunii joviene, activitate care produce schimbări evolutive, urmând ca într-un viitor mult îndepărtat micul satelit să fie capabil să susțină forme de viață mai evoluate, cu atât mai mult cu cât în emisfera sudică există în atmosferă un procent semnificativ de oxigen format din vaporii de apă care ies la suprafață datorită ejecțiilor de apă produse de accelerarea fluxului mareic, atunci când satelitul se află la distanța de îndepărtare maximă față de Jupiter atingând apocentru orbital.

Până în prezent nu s-a lansat nici o misiune spațială care să aibă în vedere aterizarea unui vehicul de cercetare pe suprafața lunii Europa, însă NASA are în vedere un proiect de acest gen pe viitor, între timp Agenția Spațială Europeană are în demers lansarea unei sonde spațiale începând cu anul 2030, care să studieze jeturile de apă de la o distanță mică. Oamenii de știință sunt foarte încrezători asupra faptului că Luna Europa ar putea fi cea mai potrivită candidată pentru găzduirea vieții în viitor, datorită caracteristicilor asemănătoare cu pământul aflat în Era glaciară
( SURSE DE REFERINȚĂ: WIKIPEDIA)
Autor-Andreea Arsene