***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: George Coșbuc


George Coșbuc s-a născut pe data de 20 septembrie 1866 în localitatea Hordou, Bistrița-Năsăud într-o familie numeroasă, fiind cel de al optulea copil din cei 14 ai preotului greco-catolic, Sebastian și ai Maria Coșbuc. La vârsta de doar cinci ani, George Coșbuc se deprinde cu cititul și cântatul cu ajutorul diacului Tănăsucă Mocodean. Întrerupe anul I de studii primare începute în localitatea natală în 1871, din cauza unei probleme de sănătate. Clasele următoare, a II-a și a III-a le urmează în cadrul Școlii Confesionale Greco-Catolice situată în Telciu, pe Valea Sălăuții, acolo unde era director unchiul său. Ultima clasă primară o urmează la Școala Normală din Năsăud, după care se înscrie la Gimnaziul Greco-Catolic din Năsăud unde studiază opera literară a unor scriitori din literatura universală precum: Heinrich Heine, Gottfried August Burger, Nikolaus Lenau și Adalbert Von Chamisso.

În cadrul Gimnaziului Superior, Coșbuc, practic se formează ca viitor scriitor. Între anii 1880-1881 se înscrie în Societatea de lectură- Virtus Romana Rediviva unde își începe activitatea de poet, scriind versuri. George Coșbuc era pasionat de Literatura Universală și de Folclorul Românesc autentic. În 1884 promovează examenul de bacalaureat, după care se înscrie la Facultate de Litere și Filosofie a Universității maghiare din Cluj la catedra de limbă română, unde studiază istoria literaturii latine, istoria veche a Greciei. În acest timp a colaborat cu publicația Tribuna din Sibiu. Problemele materiale și cele de sănătate îl obligă să renunțe la cursurile facultății, însă mai frecventează unele cursuri. Își continuă activitatea publicistică la Tribuna din Sibiu cu scrieri precum: Atque nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească, povești și basme versificate( Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic și Lioara). Ioan Slavici îl cooptează într-o relație de colaborare la Ziarul Tribuna unde primește postul de redactor în vara anului 1877. George Coșbuc a început să scrie poezii încă din perioada când era elev la Gimnaziul din Năsăud, la vârsta de 15 ani. Încă de pe atunci își formase o bază de cunoștințe solide despre filosofia greacă și cea latină, despre istoria literaturi. Coșbuc a publicat cu ajutorul pedagogului Vasile Petri la Revista De informare Pedagogică a Gimnziului, o traducere. În 1882 îi apare în publicația gimnaziului Muza Someșană, primele scrieri poetice publicate dintr-un manuscris. Creațiile sale erau citite la ședințele societății Virtus Romana Rediviva în cadrul căreia a fost ales președinte. Revista Familia din Oradea îi publică în 1884 poezia Aș vrea să fiu. În 1884 publică poezii la Tribuna sub pseudonimul C. Boșcu snoava Filosofii și Plugarii care apare în trei numere ale revistei în mod consecutiv în peste 350 de rânduri. Ioan Slavici, directorul tribunei descrie colaborarea cu Coșbuc într-o manieră laudativă, el îl descrie pe scriitor ca unul din cele mai ”distinse capete,,

care au contribuit la sporirea prestigiului revistei, datorită interesului arătat pentru folclorul autentic și interesului arătat pentru restabilirea unității culturale a poporului român. Activitatea publicistică literară în cadrul Tribunei a devenit o școală literară datorită harului poetic al lui Coșbuc care a culminat odată cu lansarea Poemului Nunta Zamfirei, scriere care l-a impresionat chiar și pe pretențiosul Titu Maiorescu și care i-a desăvârșit calitatea de mare poet.Nunta Zamfirei i-a deschis lui Coșbuc porțile regatului de peste munți, unde în martie 1890 reușește să publice poemul în prestigioasa revistă Convorbiri Literare.Pe data de 4 februarie 1890, poetul Coșbuc citește poemul Nunta Zamfirei in cadrul ședinței Junimii din București. Există mai multe versiuni a poemului care l-a consacrat pe Coșbuc, prima versiune a fost scrisă în 1884 în timpul studiilor gimnaziale. Poetul a lucrat la modelarea conținutului poemului, ultima versiune, cea publicată în Convorbiri Literare, a fost modificată într-o formă mai accentuată.La insistențele lui Ioan Slavici, scriitorul Coșbuc este primit în rândurile Societății Junimea la 23 decembrie 1889, însă Titu Maiorescu îl primește cu răceală, deși îi aprecia talentul, motiv pentru care el scrie sporadic câteva poeme la Convorbiri literare, din care amintim: La oglindă(1890), alte trei poezii, între care și Rea de plată (1892 ).Continuă să publice la Tribuna creațiile poetice: Pe lângă boi ,Trei, Doamne, și toți trei ,Cântec), apoi publică la Lumea Ilustrată: Fatma,1891;Vestitorii primăverii, Noaptea de vară ,Vara,Vântul,1892 Rugăciunea din urmă,1893). După ce demisionează din postul de funcționar, se înscrie în colectivul profesorilor asociați pentru a elabora un manual școlar numit: Cartea Românească de Citire, totodată lucrează în redacția publicației Lumea Ilustrată. Îi apare volumul Balade și Idile la editura Socec în anul 1893 în luna iunie. Apariția acestui volum este menționată în publicațiile Românul Literar și Moftul Român într-un mod nesemnificativ, mai mult decât atât apare la Iași o broșură scoasă de Nicolae Lazu în care se contestă autenticitatea unor poezii din volum, o controversă care a durat timp de un deceniu și care s-a transformat într-un proces pe care Coșbuc l-a câștigat cu intervenția unor personalități foarte importante care i-au luat apărarea, printre care Titu Maiorescu, Nicolae Iorga și Alexandru Vlahuță. În colaborare cu Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici lansează publicația Vatra în 1894. Se căsătorește cu Elena Sfetea în 1895 și din această legătură se naște un fiu numit Alexandru. În 1896 îi apare cartea File de Tort la Editura librăriei Școalelor.

Primește prestigiosul premiul Năsturel Herescu al Academiei Române în 1897 pentru traducerea Eneidei lui Vergiliu.

În colaborare cu A. Vlahuță împarte conducerea revistei Semănătorul timp de un an( dec 1901-dec 1902), publicație care se va îndrepta spre o orientare naționalistă. Colaborează cu Universul Literar și România Ilustrată, iar în 1902 îi apare volumul Ziarul unui pierde-vară. Devine șef de birou în cadrul Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor în anul 1902. În 1906 primește postul de referendar în Administrația Casei Artelor, iar în 1907 primește funcția de șef al Biroului de control al activității extrașcolare. Tot în decursul anului 1907 se ocupă intens de traducerea unor opere literare de mare valoare, precum: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos, scris de Schiller și Odiseea de Homer, însă cel mai mult devine fascinat de traducerea operei lui Dante, Divina Comedie. Alături de Mihail Sadoveanu și Alexandru Vlahuță publică creații în publicațiile Luceafărul, Românul și Flacăra și în același timp îndrumă și organizează o serie de conferințe cu caracter rural. Moartea subită a unicului fiu, Alexandru, ca urmare a unui accident de mașină în 1915, îi pricinuiește o mare tristețe poetului, drept urmare el alege să se izoleze, încetând să mai scrie sau să mai publice vreo creație literară. Ultima Poezie pe care o publică marele poet Coșbuc s-a numit Vulturul și a fost publicată în revista Scena. În 1916 Coșbuc a fost propus ca membru titular al Academiei într-o ședință a Secțiunii Literare a Academiei Române organizată în perioada 13-26 mai de către Iacob Negruzzi. La scurt timp după nominalizarea sa, Plenul Academic prezidat de Barbu Delavrancea îl primește pe Coșbuc ca membru activ in rândul prestigioasei instituții. La data de 8 mai 1918, poetul se stinge din viață, înainte să asiste la înfăptuirea Marii Uniri, un ideal pentru care a luptat și căruia i-a dedicat o parte semnificativă din opera sa. Și ca o completare a dovezilor de prețuire și respect de care s-a bucurat, iată ce a declarat marele istoric Nicolae Iorga despre opera lui Coșbuc într-un necrolog: Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut. În completarea acestor sentimente de apreciere Mihail Sadoveanu a declarat: Coșbuc e primul poet pe care l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața. Până și în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi ședea bine. Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii … A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.
George Coșbuc a fost și rămâne unul dintre cei mai mari poeți ai țării, a cărui operă literară dăinuie aproape de un secol și jumătate în literatura românească.


Autor-Andreea Arsene

surse de referință: https://ro.scribd.com/doc/144692900/George-Co%C8%99buc.

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate