Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Aprecieri critice despre criticii literari

Cum expresia hamletiană „E ceva putred în Danemarca” a devenit, din cauza uzitării abuzive, o vorbă fără „vlagă” și chiar conținut, am apelat la una nouă: „Puc blocat la mantinelă”, menită să ne trezească neuronii adormiți de atâta incultură.
Este o expresie împrumutată din lumea sportului, folosită în limbajul comentatorilor meciurilor de hochei; pe înțelesul tuturor, „blocat la mantinelă”, adică să nu poți înainta din cauza unor factori exteriori, cu premeditare și rea-credință, ostili.
Bineînțeles, nu vă prezint oamenii care se izbesc de mantinela destinului – o altă poveste, un alt subiect – acum mă refer strict, punctual, la blocajul apărut în cultura română, la frâiele trase și frânele puse de niște ticăloși, pupincuriști la partid și la Securitate (veche și nouă), care au confiscat tot ce înseamnă adevărata cultură și promovează cu ostentație și asiduitate numai nonvaloarea. Cei patru cavaleri ai Apocalipsei Culturii Române, așa cum i-am denumit mai demult, care conduc o gașcă literară – nu pot să o denumesc altfel – întovărășiți în rele cu câțiva critici cu sufletul vândut întunericului își laudă stăpânii, ca niște bocitoare profesioniste la capul defunctului.
De ce se întâmplă acest lucru abominabil?
Pentru că acești epigoni, în vanitatea și nemernicia lor, nu vor să le scape cumva din gheare scriitori și artiști valoroși, care ar putea demasca adevărata față a acestor impostori.
Marii scriitori, artiștii de geniu și cineaștii valoroși sunt marginalizați și lăsați să moară de foame, totul numai pentru a promova prostia și imbecilitatea, adică, practic, ce putem numi a fi doar manele literare și cinematografice.
Chiar nu își pune nimeni întrebarea, de ce în ultimii 30 de ani nu avem ceva cu adevărat relevant în cultura română?
Nimic, nimic… nu avem altceva decât niște manele cinematografice care se promovează ostentativ, plătite cu „arginții fariseilor” pe la unele festivaluri, în timp ce în lumea literară lucrurile stau și mai rău, tocmindu-se niște premii otrăvite, pe care, de proști ce sunt, și le oferă între ei.
Există în această lume a literelor, o lume care ar trebui să fie temelia culturii, un individ demn de dispreț – scribul – cel care scrie pentru un stăpân.
Scribii moderni, și avem destule asemenea exemple în viața reală, care se complac în activitatea de mistificare a realității, cei care, pentru 30 de arginți își laudă permanent stăpânul, numai aceștia o duc bine în România. Iudele României!
Primesc sinecură de la partid, două edituri cunoscute le publică lucrările fără valoare… și le merge foarte bine.
Ce ştiu să scrie cei patru cavaleri ai Apocalipsei Culturii Române?
Numai compilaţii, scurte analize literare, comentarii, evocări cu tentă filozofică, critică şi aprecieri fără fond, pilde ortodoxe şi… cam atât!
Literatura de duzină care abundă în librării este rodul lipsei de respect faţă de cititori şi o gravă ofensă la inteligenţa noastră… şi tare mă tem, că mai repede am să văd o maimuţă făcând focul decât pe cei în cauză să-şi ceară scuze pentru dezastrul pe care-l produc!
Mai rău este cu cititorii care descoperă prea multă maculatură în librării, și, mai grav, există riscul ca tinerii să își piardă busola, nemaiavând repere morale, pentru că literatura promovată îi învață cu totul altceva.
Politica literară a acestora este, neîndoios, aceea a promovării nonvalorii! Oamenii de cultură–cei care mai au coloană vertebrală– ar trebui să demonteze mecanismul mizer al promovabilităţii din România, să tragă cuvenitele semnale de alarmă către populaţia încă nemanelizată, să propună soluţii de rezolvare a situaţiei dezastruoase de incultură şi necivilizaţie în care se află societatea românească! Epigoniada trebuie abolită!
Am mai spus-o și o repet, un scriitor puternic trebuie să aibe har, adică să se bucure de multă imaginație.
Din păcate, scribul modern se foloseşte de „har” într-o expunere imberbă, fără să realizeze ridicolul care îl învăluie, când simte că își pierde sinecura şi proiectele de sponsorizare pentru lucrări fără maturitate stilistică!
Cine are nevoie de scriitori puternici, independenți, cu coloană vertebrală, cine are nevoie de oameni deștepți într-o țară ocupată?
Unde este valoarea literară în această ţară?
Mai putem spera la o însănătoşire a culturii române?
Lucian Ciuchiţă