Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Greu de ucis, greu de înlocuit…

„ALFA” – ce își racola membrii pretinzându-se o ramură disidentă, desprinsă dintr-o altă organizatie secretă, în fapt fiind „vârful vârfului” – sau „Șeful Șefului”, spuneți-i cum vreți –avea aceeași credință într-o „Putere Supremă“ – redenumită de ei „Stăpânul Planetar”– de asemeni supusă doar „Marelui Arhitect al Universului“, practic, era (tot) un ordin inițiatic ai cărui membrii erau înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conform unui ritual comun, prin jurământul depus, deosebirea esențială – nu și de esență – fiind că jurământul se făcea pe o cu tot alta decât Cărțile Sfinte ale marilor religii (Biblia, Tora, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste sau alte scrieri considerate sacre) – o Carte scrisă personal de „Stăpânul Planetar.

Având ca membrii oameni influenți, senatori, deputați și oameni de afaceri, ALFA avea o denumire care nu era traductibilă, după siglă, în nicio limbă, în niciun cod… era exact ce scria α!

În numerația greacă, α (Άλφα Álpha) – prima literă a alfabetului, având valoarea 1, este derivată dintr-o literă feniciană, care derivă la rândul ei dintr-o hieroglifă egipteană, care are sensul de bou/taur… boul Apis.

În mitologia egipteană, reprezentat ca un taur negru cu labele și cu burta albe, între coarne purtând un disc solar, Apis a fost un zeu, asociat uneori cu Ptah sau cu Ra pentru celebrarea unui cult al fecundității, conform legendei dându-i naștere zeița Isis, transformată într-o vacă după ce a fost fecundată de o rază de soare.

În afara membrilor ei, nimeni nu avea cunoștință de Organizația ALFA, și nici măcar vreunul dintre aceștia de Cine era ea condusă, fiind evident pentru toți că Marele Maestru Adam Bermann era doar „imaginea pământeană” a „Stăpânului Planetar”.

În acea frumoasă dimineață de octombrie, veniți din toate colțurile lumii, membrii Consiliului Superior „ALFA” fuseseră convocați într-o ședință de urgență la „Le Chateau”.

Sosiră rând pe rând, în automobile luxoase, toate negre, 5 Rolls Royce Phantom Serenity, 4 Jaguar First Edition și un Mercedes GT R Pro, dezvoltat pe baza modelelor de curse AMG GT3 și GT4.

Coborâseră, plini de morgă, etalându-și costumele de marcă și pantofii scumpi din piele, costând ceva mai mult decât dublul salariului pe 10 ani al „omului de rând”.

Consultându-și ceasurile Rolex, serie limitată, firește de aur, spre a vedea dacă sunt, sau nu – Doamne ferește!– în grafic, odată intrați pe ușa din față a vilei se reuniră în holul bogat ornamentat cu lambriuri de mahon cu inserții de aur, ce avea rolul de Templu.

La timp, cum numai Moartea și Fiscul o fac, la ora 10 fix, domnul Adam Bermann, un bărbat cu o statură herculeană, cu părul grizonat, aproape alb, își face intrarea în Templu.

După ce aruncă mai întâi o privire înspre ceilalți, mulțumit că – așa cum se aștepta– există cvorum, îi salută:

– Vă îmbrățișez, fraților, pe toți, și vă mulțumesc că ați răspuns imediat convocarii mele de urgență.

– Te îmbrățișăm, Mare Maestre ! răspunse unul dintre cei mai vechi membri de onoare, un bărbat înalt și brunet, cu ten măsliniu, cu ochii negri și cu o mustăcioară a la demult răposatul actor american William Clark Gable, cunoscut, la vremea lui, și ca „The King of Hollywood”.

– Se pare că avem o prolemă gravă.

– Te ascultăm, Prea Respectabile Mare Maestru.

– V-am convocat astăzi întrucât avem o problemă legată de proiectul nostru „Nos superesse” („Noi vom supraviețui”), despre care am discutat cu doi ani în urmă…

– Proiect– intervine o sosie fidelă a Prințului Akishino, cel de-al doilea fiu al Împăratului Japoniei Akishino și a Împărătesei Michiko– lansat în urmă cu un an în Statul Indiana, mai precis în orașul Indianapolis…

– Da, așa este. Inițial, omul nostru, primarul Eric Thymoty Johnson, a comunicat localnicilor că orașul se va împărți în două, adică unii locuitori vor trăi și munci ziua, iar alții… noaptea. Au crezut. Și chiar așa a și fost la-nceput. N-au avut habar că experimentul nostru chiar împărțea fizic în două Orașul, marele panou ecranat pe care l-am instalat, creând două orașe dintr-unul, unul al „Zilei eterne” și altul al „Nopții eterne”.

Erau două lumi complet separate, ce, prin programele pe care le-am implementat, habar nu aveau unul de existența altuia, nici măcar o dată intersectându-se.

Ei, și deodată a apărut marea problemă cu „oamenii nopții”, care au grave probleme psihice.

Probleme ce se manifestă printr-o mulțime de crime și sinucideri, față de cifrele anului anterior, ele fiind de trei mai numeroase în ceea ce privește numărul crimelor și de aproape șase ori mai mari în cazul sinuciderilor. Am încercat să ținem situația sub control, dar lucrurile–efectul de domino– au luat-o razna… Se pare că nu mai suntem capabili să facem față situației. Oamenii, costelivi și de un alb cadavreric, ca niște strigoi, au devenit violenți, capabili de crime imposibil de înțeles, de o cruzime mai mare chiar decât a indienilor amerindieni din tribul Piscataway, care se mulțumeau doar să-ți ia scalpul.

– Cumplit…

– Da, cumplit, oftează Marele Maestru Adam Bermann Sincer… nu ne așteptam defel la o asemenea reacție.

– Și ce ar trebui să facem ?, interveni un ins slab, extrem de înalt, cu tenul de abanos, cu ochelari imenși cu rama de aur. Dacă le-am da puțină lumină, credeți că s-ar liniști ?

– Nu, asta în niciun caz, căci chiar și un strop de lumină de ar primi, nu doar că nu va mai fi concludent, ci s-ar compromite întreg experimentul și… după cum știți, a costat câteva sute de milioane de USD.

– Nu ne putem permite!, intervine Oleg Semenov, un tip de statură medie, cu părul, blond spălăcit, tuns „perie”. Propun să trimitem trupele… și să-i nimicim pe toți.

– Vor rămâne doar cei din ținutul „zilei eterne” și vom

observa evoluția lor, îl completează cu entuziasm, un individ atât de roșcat și de pistruiat, că până și în beznă totală l-ai fi recunoscut a fi irlandez.

– Ar fi o soluție, mă rog, ar fi putut fi… oftează din nou Marele Maestru Adam Bermann– repet, ar fi putut fi, dar – să-i ia dracu pe psihologii ce se dădeau specialiști! – și aici putem consemna un mare eșec al experimentului.

Oamenii „zilei eterne” nu mai produc aproape nimic, nu mai dau randament și sunt într-o stare deplorabilă, dată de oboseala cronică. De aproape jumătate de an nu mai pot dormi noaptea, iau degeaba somnifere cu pumnul, de parcă ar fi pastile Tic-Tac. Au devenit imuni. În plus, de câteva săptămâni, soarele pare că nu mai vrea să rămână pe cer, iar noaptea și întunericul au început să „muște” din cealaltă parte a orașului.

– Cum adică, și în timpul zilei se întunecă treptat ?, izbucnește înfuriat singurul dintre membrii care își permisese cochetăria de a purta papillon în loc de cravată.

– Da, ziua este din ce în ce mai mică și, în ritmul ăsta, în câteva săptămâni, maximul 3-4 luni, ne putem aștepta la o noapte eternă și în ținutul zilei eterne – răspunde îngrijorat Marele Maestru.

– Să întrebăm NASA ce fenomen a apărut ? Poate că în curând întreaga Americă va fi acoperită de noapte… poate întreaga planetă…

– Frate dragă, am întrebat deja și nu există nicio explicație științific credibilă. Doar absurditățile obișnuite ale experților NASA care, atunci când nu stiu ce se întâmplă, desigur, dau vina pe ruși sau pe iranieni și pe experimentele lor…

– Vă asigur că rușii nu au intervenit cu nimic. Nici măcar n-au habar de experiment, se face auzită vocea baritonală a lui Oleg Semenov.

– Confirm că nici „ai mei” de la Teheran nu știu nimic, pune lucrurile la punct Arash Aghdashloo.

– Până aflăm ce s-a întâmplat exact în realitate, propun să trimitem o comisie de experți în manipulare, să-i aburească cu promisiuni pe locuitorii din Indianapolis, să creadă că în curând salvarea lor va veni – spuse Marele Maestru… E cineva împotrivă?

– Nu, se aude corul celor zece membrii „ALFA”.

– Alte propuneri?

– Nu, își dau din nou acordul la unison cei zece.

–Atunci declar închisă ședința noastră: „Nos superesse”!

– „Nos superesse”!

( frag roman Lumea abisală…).