Satelitul Titan- cel mai promițător mediu extraterestru din Sistemul Solar, care ar putea găzdui viață

Titan este cel mai mare satelit al planetei Saturn și cel de al doilea cel mai mare satelit din Sistemul solar, după Ganymede. În ceea ce privește caracteristicile, Titan se deosebește cu mult față de alți sateliți datorită faptului că structura exterioară, cât și cea interioară este asemănătoare cu cea a pământului, fiind singurul corp ceresc, altul decât Terra, pe suprafața căruia s-au descoperit mări și lacuri cu conținut lichid. Astronomul olandez Christian Huygens a fost cel care l-a descoperit pe Titan, în luna martie a anului 1655 dându-i numele de Saturni Luna, însă după aflarea altor sateliți ai lui Saturn și cercetarea lor de către Giovanni Cassini, satelitului i s-a schimbat denumirea în Titan. Ca diametru satelitul măsoară 5.152 km. fiind mai mare decât planeta Mercur. Având o rotație sincronă cu cea a planetei Saturn, perioada orbitală este similară cu cea de rotație, durând în medie 15 zile și 22 de ore. În regiunile polare ale satelitului există lacuri de hidrocarburi. Atmosfera satelitului este format în cea mai mare parte din nitrogen la fel ca și cea a pământului, însă structura atmosferică este densă și opacă similară cu cea a planetei Venus. Satelitul este compus în principal din apă înghețată și rocă iar suprafața este tânără din punct de vedere geologic. Cred că cel mai interesant aspect pe care îl prezintă satelitul, sunt formele de relief și ciclurile meteorologice asemănătoare cu cele de pe pământ. La fel ca și pe Terra, satelitul Titan are mări, lacuri, râuri, delte și dune de nisip. Caracteristicile climatice includ fenomene meteorologice precum ploaia, vântul și furtunile. Atmosfera bogată în azot conține nori formați din metan și etan. Pe baza unui experiment care a utilizat undele radio s-a detectat existența unui ocean lichid format din apă și amoniac sub suprafața scoarței superioare. Din cauza densității atmosferei, căldura soarelui este împiedicată să intre la suprafața, din același motiv presiunea atmosferică este 1,45 ori mai mare decât cea de pe pământ, pe când gravitația este foarte scăzută comparativ cu cea a Terrei.

Atmosfera portocalie apare ca urmare a disipării metanului, reacție datorată interacțiunii cu razele ultraviolete solare. Metanul din atmosfera ajută la încălzirea planetei, prin crearea unui efect de seră, altfel temperatura ar fi mult mai scăzută decât cea actuală care atinge -179 C. Ploile hidro-carbonice contribuie la creșterea volumului lichid a lacurilor din emisfera sudică acolo unde pătrund curenți de aer atmosferici mai calzi care migrează spre nord formând alți curenți care se deplasează de la o emisferă la alta formând un sezon scurt de vară.

Suprafața satelitului Titan este în mare parte netedă prezentând câmpii luminoase și întunecate, dar și zone de relief dură care prezintă unele caracteristici vulcanice rezultate din erupția apei amestecate cu amoniacul, pe de altă parte există munți care nu depășesc înălțimea de 1 km, dealuri, văi și prăpăstii. Nenumăratele creste și fisuri prezente în zona ecuatorială numită Xanadau denotă prezența activității vulcanice. Cele mai importante informații despre satelitul Titan au fost furnizate în urma aterizării sondei Cassini-Guygens în 2004 atunci când s-a realizat fotografierea unei părți din suprafața satelitului. Comparativ cu norii Terrei, cei aflați în atmosfera satelitului Titan sunt mai împrăștiați și pot ajunge la înălțimi de 50 de km în atmosferă, câteodată unii din acești nori pot ajunge la diametrul de 2500 de km. În structura acestor nori uriași s-au descoperit compuși organici pe bază de carbon similari cu cei care s-au aflat la originea vieți pe pământ. Cele mai cunoscute bazine cu lichid sub formă de etan se găsesc la polul sud acolo unde se află Ontario Lacus, un lac de suprafață a cărui adâncime variază de de la 3,2 m la 7,4 m. În regiunea polară de nord se află lacul Jingpo Lacus și mările Ligeia Mare, Punga Mare, cea mai extins și voluminoasă fiind Kraken Mare. Suprafața satelitului prezintă doar câteva cratere de impact care s-au erodat de-a lungul timpului formând niște margini foarte solide și pronunțate. În Emisfera Sudică pe o distanță de 150 km lungime se întinde un lanț muntos acoperit cu zăpadă din metan a căror vârfuri nu depășesc înălțimea de 1,5 km. În zona ecuatorială s-au descoperit câmpii de nisip cu dune transversale asemănătoare celor din Deșertul Namib de pe Terra. Nisipul rezultând din erodarea rocilor înghețate de către ploile cu metan. Dunele acoperă 17% din suprafața satelitului, iar câmpiile 65%. Pe Titan există un vânt mareic care se formează din interacțiunea atmosferei satelitului cu forțele gravitaționale exercitate de planeta Saturn. În 1979 sonda Pioneer 11 a trecut prin dreptul satelitului Titan colectând date câteva date importante însă nu suficient de convingătoare. De abia în luna iulie 2004 odată cu misiunea Cassini-Hugyens s-a reușit cartografierea suprafeței satelitului, după care în ianuarie 2005 s-a ajuns la rezultatul incredibil al aterizării la sol a sondei spațiale Huygens, astfel, Titan a devenit cel mai îndepărtat corp ceresc din Sistemul Solar pe suprafața căruia s-a efectuat o misiune de aterizare. Locul în care sonda a atins solul era o câmpie întunecată pe suprafața căreia se aflau pietricele de mici dimensiuni formate din gheață. Rezervele de lichid de pe suprafața satelitului Titan, atmosfera și celelalte aspecte similare cu condițiile de pe pământ, ar putea crea baza unei colonizări umane într-un trecut foarte îndepărtat atunci când luna lui Saturn se va mai încălzi.
Surse de referință: https://ro.wikipedia.org/wiki/Titan_(satelit)#:~:text=Titan%20(sau%20Saturn%20VI)%20este,c%C4%83%20are%20o%20suprafa%C8%9B%C4%83%20lichid%C4%83.&text=Fotografiat%20%C3%AEn%

Autor-Andreea Arsene