Iubirile dramatice ale istoriei: regele Henrich al VIII-lea și Anne de Boylen

Povestea de dragoste dintre metresa devenită soție de rege, Anne de Boylen și însuși regele Henrich al VIII-lea al Angliei este foarte cunoscută atât pentru intensitatea înflăcărată cu care s-a desfășurat pe parcursul relației scurte a celor doi amorezi, cât și pentru finalul tragic care a cutremurat toată suflarea medievală europeană. Data nașterii lui Anne de Boylen nu se cunoaște cu exactitate, însă se presupune că ar fi fost în anul 1501 sau 1507. Anne de Boylen s-a născut într-o familie nobilă bogată, fiind fiica lui Thomas Boleyn și a lui Elizabeth Howard. În anul 1514 Anne a plecat la Paris să studieze, loc în care a trăit timp de nouă ani, după ce anterior, sora ei Mary a ajuns la curtea regelui Franței devenind regină. În Franța, Anne se deprinde cu studiul și învățarea limbii franceze, învață bunele maniere, dansul, moda și desigur arta seducției. La un moment dat, relația dintre ea și sora ei Mary a devenit foarte tensionată, speculându-se varianta conform căreia, Mary ar fi detestat-o pe Anne multă vreme. După o ședere de aproape un deceniu la curtea regală din Franța, Anne se întoarce în Anglia în anul 1520. Întâlnirea decisivă cu regele Henrich al VIII-lea avea să se întâmple cu prilejul unui bal mascat organizat de către cardinalul Wolsey. Balul presupunea să fie aleasă femeia care întruchipa virtutea feminină din cele opt femei înscrise, cărora le făcea curte opt bărbați.

Nu întâmplător în momentul căderii măștilor, regele deja era lângă Anne, cea pe care o îndrăgise încă de la prima întâlnire organizată în cinstea ambasadorilor spanioli din 1522. Cronicile susțin varianta că Anne ar fi fost îndrăgostită de un conte numit Henry Percy, moștenitorul domeniului Northumerland, cu care urma să se căsătorească, însă regele Henrich, căruia deja i se aprinse călcâiele după Anne a intervenit în relație și a destrămat-o. După ce l-a cunoscut pe rege, Anne a luat o atitudine indiferentă față de acesta, respingându-i avansurile,

însă fiind politicoasă în atitudine, ceea ce l-a determinat pe rege să o dorească și mai mult. Cunoscând faptul că regele era căsătorit cu Catherine de Aragon și roasă de ambiție, ea nu își dorea să fie doar amanta monarhului, ea râvnea în sine la poziția cea mai înaltă în ierarhie, cea de regină, statut pe care l-a și obținut, însă cu unele sacrificii. În primul rând, Henrich a trebuit să întâmpine opoziția Papei de la Roma, atunci când a dorit să divorțeze de prima lui soție, Catherine de Aragon, un impediment care a fost înlăturat odată cu auto-proclamarea regelui cap al Bisericii și încetarea recunoașterii autorității bisericii catolice. Cu toate că mariajul dintre rege și Anne de Boylen a avut loc la data de 25 ianuarie 1533, când femeia era deja însărcinată, căsnicia anterioară a lui Henrich cu Catherine a fost declarată nulă abia în luna mai al aceluiași an conform unei legi date de către parlament.

Cu această ocazie, Anne s-a răzbunat și pe cardinalul Wolsey, căzut în dizgrație, care nu numai că a împiedicat-o să se căsătorească cu contele Percy, însă s-a opus vehement și căsniciei cu Henrich. Odată realizată căsnicia cu alesul inimii, Anne deja se considera stăpână peste tot regatul. Se pare că nașterea unei fetițe în loc de băiatul pe care îl aștepta, cât și manifestarea absurdă a unor capricii ale consoartei i-a pus răbdarea la grea încercare regelui. Dacă la început regele Henrich i-a îndeplinit orice dorință soției, renunțând la doi dintre cei mai apropiați oameni ai săi, Cardinalul Thomas Wolsey și filosoful Thomas More, cu timpul relația celor doi s-a deteriorat.

Henrich și-a găsit alinarea în dezmățul cu amantele de la curte, în timp ce Anne suferise numeroase pierderi de sarcină, un pretext pentru care Henrich o va acuza că nu este capabilă să-i dăruiască moștenitorul mult dorit. Mai mult, regele regretă deciziile luate anterior, și anume faptul că a înlăturat din calea sa, fără milă, pe toți cei care s-au opus relației sale cu Anne, dând vina exclusiv pe ea. Mai mult decât atât, regele a început să o curteze pe domnișoara de onoare a soției sale, tânăra Jane Seymour, iar după un timp găsește motive de a o scoate din viața lui pe Anne acuzând-o de trădare pe motivul infidelității, al incestului și practicarea vrăjitoriei. Dragostea aprigă a regelui pentru Anne se transformase într-o ură nemăsurată. Pentru toate deciziile greșite luate de rege, toată vina o purta Anne. Henrich profitase din plin de faptul că soția lui era foarte disprețuită la curte , iar zvonurile mincinoase pe care le-a speculat cu viclenie, au fost suficiente pentru a contribui din plin la înlăturarea ei definitivă. Sub presiunea torturii aplicate, bărbații inculpați de relații amoroase cu Anne au recunoscut toate încriminările atribuite, fiind condamnați la moarte, printre care și George Boylen, fratele Annei, acuzat de incest. Pe data de 19 mai 1536, Anne murea decapitată de tăișul unei săbii ascuțite. Henrich nu părea să aibă vreun regret, fiindcă la scurt timp s-a recăsătorit cu Jane Seymour și apoi pe rând cu încă alte trei femei, din care doar una i-a oferit moștenitorul mult dorit, adică un băiat, care însă, niciodată nu a ajuns rege, deoarece tronul Angliei a fost moștenit de către fiica Annei de Boylen, Elisabeta I, care a domnit timp de patru zeci și cinci de ani. Înainte execuției, cu câteva zile, Anne de Boylen spera că va fi cruțată și că penitența primită este doar un test căruia trebuia să îi facă față, însă credința ei a fost doar o iluzie. După sute de ani de la moartea celor doi protagoniști care au schimbat istoria Angliei, se pare că Biblioteca Britanică a păstrat câteva dintre corespondențele lor amoroase din a căror rânduri scrise reiese că regele Henrich al VIII-lea a nutrit o pasiunea nebună pentru Anne de Boleyn, cea pentru care a sacrificat viața multora, a subminat autoritatea papei și a bisericii ca în cele din urmă să o sacrifice chiar pe ea, cea căreia îi închinase propriul regat.