Artistul Folk, Tică Lumânare-poezie manifest

CAPUL PLECAT
Tică Luminare
Când alte țări își protejează limba, steagul
Si pentru ele sar numai decât,
Eroilor le fac statui și le fac imnuri
Si dacă îi jignești îți sar de gât,
La noi chiar semenii vorbesc în altă limbă
Iar limba lor nu o cunosc deloc,
Statuile sunt date jos, steaguri sunt arse,
Iar păpușa lui Iancu piere-n foc.
De dragoste… serbăm doar Sfântul Valentino,
Că Dragobetele-i necunoscut,
De colindat deja nu mai vorbim noi astăzi,
Că halloween-ul-i „cool” și e cerut.
Nu mai ai voie să îți iubești Țara, limba…
Ești ori american, ori putinist
Si, dacă ai tupeul să deschizi și gura,
E clar: ești împuțit de comunist.
Am pierdut tot, industrie, agricultură,
Resursele le-am și amanetat,
Grânarul Europei nu mai face pâine
Că importăm aluatul congelat.
Cei ce conduc nu ne conduc pe noi, se știe,
Ei își conduc mașinile, cum pot…
Prostimea este de folos numai atuncea
Când vine vremea să meargă la vot.
Cine să sară? Cine să se mai opună
Când lumea a-nvățat să se îndoaie? –
Si tot românul știe foarte bine:
Capul plecat nici sabia nu-l taie!