***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

Caracatița-serialul italian care a făcut istorie


În anii 80′ era lansat pe piața audio-vizuală internațională, unul dintre cele mai urmărite seriale polițiste, având ca subiect lupta împotriva mafiei. Serialul italian numit LA PIOVRA, a fost produs în zece mini-serii și a avut un succes fenomenal în peste 80 de țări de pe glob, atingând recorduri de 15 milioane de telespectatori pe fiecare episod difuzat. Acțiunea serialului începe în Sicilia, acolo unde mafia își are originile , apoi pe parcurs se extinde în mai multe orașe ale țării, la Roma și Milano până în nordul Italiei. Personajul principal al serialului Corrado Cattani cel care interpretează rolul comisarului este desemnat să conducă o anchetă pentru elucidarea unor crime petrecute la nivel înalt. Timp de zece ani, comisarul Cattani duce o luptă cruntă împotriva celei mai puternice structuri mafiote din Italia, cu prețul vieții sale. Mafia îi întinde polițistului diverse capcane pentru a-l determina să renunțe la luptă, însă el continuă să urmărească rețeaua de infractori în timpul numeroaselor operațiuni flagrante care implicau traficul de droguri și arme, operațiuni financiare de spălare a banilor. Cu toate că mafia îi ucide soția și fiica și în ciuda faptului că superiorii din poliție îi cere să renunțe la lupta care s-a transformat într-un război, comisarul Cattani se încăpățânează să ducă la bun sfârșit planul de destructurare a caracatiței. Din păcate, curajosul comisar este asasinat în cele din urmă și firul anchetei este dus mai departe de alți doi comisari, Davide Licata( Vittorio Mezzogiorno) Silvia Conti( Patricia Milardet) și Gianni Breda( Raul Bouva).

Noii investigatori desemnați reușesc în cele din urmă să dezorganizeze o parte din mafie profitând de slăbiciunea umană a unuia dintre ei. De departe, cel mai carismatic personaj al serialului Caracatița a fost Tano Carridi( Remo Girone), un mafiot foarte simpatic, misterios, genial, elegant, intrigant și în același timp complexat, el având unele calități umane, cum ar fi mila arătată semenilor în unele situații și mustrările de conștiință ce îl torturau zi și noapte din cauza faptului că și-a ucis soția care l-a trădat. Cu toate că mafiotul Tano a reușit să câștige supremație în organizația COSA NOSTRA , înlăturând din ierarhie pe toți adversari săi, devenind practic creierul temutului cartel, pe parcurs, el s-a dovedit a fi veriga slabă care a contribuit la desființarea unei mari părți din sistemul criminal organizat care a îngenuncheat Italia. Bântuit de fantomele trecutului și de propriile crimele înfăptuite, Tano Carridi are mari remușcări și oscilează între starea de căință și resentimente profunde. Datorită acestei atitudini contradictorii Tano se auto-deconspiră și scoate la iveală tot adevărul despre modul de organizare al mafiei, însă nu va accepta să predea comisarilor, dovezile pe care le deținea într-o servietă pe care o ia cu el atunci când se hotărăște să se sinucidă aruncându-se în craterul unui vulcan care erupea în acel moment.
Serialul Caracatița este considerat de către critici de film o producție mult mai bine realizată și mai realistă decât alte filme despre mafie: ca de exemplu seria The Godfather, care la rândul ei a fost foarte populară. Caracatița a primit apreciere din partea cunoscutului procuror Giovanni Falcone, cel cu care comisarul Cattani s-a identificat cel mai bine ca personaj, Falcone a afirmat că filmul se apropie cu acuratețe de adevărul istoric. Ca o ironie a sorții, Procurorul Falcone a sfârșit asasinat de mafie în 1992. Genericul serialului îi aparține maestrului Ennio Morricone, această piesă devenită celebră, datorită impactului auditiv, este considerată una dintre cele mai bune piese de compoziție pentru film din toate timpurile. Cu siguranță că serialul Caracatița rămâne unul dintre cele mai bine realizate și realistice filme despre mafie din toate timpurile. Autor Andreea Arsene


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate