Ceres este cea de a doua planetă din Sistemul Solar care deține cele mai mari rezerve de apă

Între orbita planetei Marte și cea a lui Jupiter se află o centură de asteroizi care delimitează zona pe o întindere de 2,0-3,4 AU. În interiorul acestei regiuni se află planeta pitică Ceres, care a fost descoperită la Centrul Astronomic din Palermo, pe data de 1 ianuarie 1801 de către astronomul Giuseppe Piazzi care i-a dat denumirea de Ceres Ferdinandea . Ceres măsoară în diametru doar 1000 de km. Micuța planetă efectuează o mișcare de rotație completă în jurul soarelui pe o perioada de 4.6 ani, pe când rotația axială durează doar 9.4 ore. Ceres are o formă sferoidală aplatizată și suprafața sa este plină de cratere mai ales în partea nordică. Din cercetările efectuate de astronomi reiese că Ceres deține cel puțin 15 cratere care au diametrul de 400 de km și altele 20 cu mărimea de 100 de km. În regiunea polară nordică a planetei se află un munte numit Yamor Mons care are o înălțime de 4.4 km și 16 km în diametru. În interiorul suprafeței planetei s-au detectat prezența mineralelor argiloase. Cea mai importantă formațiune muntoasă aflată pe suprafața planetei pitice Ceres se numește Ahuna Mons și este un criovulcan care măsoară în înălțime 5 km, iar în circumferință 20 de km. Suprafața este compusă din carbonați, silicați de amoniu, gheață de regolit, grafit, sulf, dioxid de sulf. Carbonul este prezent în masa planetei în procent de 20%. Structura internă a planetei este formată din apă în proporție de 50% , 73% din rocă și restul saramură. Se consideră că miezul planetei ar fi format din metal. În ceea ce privește atmosfera, aceasta este tranzitorie, fiind formată din vapori de apă eliberați de gheața de la suprafață. Odată ajunși la o distanță de 60 de km în spațiu, vapori de apă care formează de fapt o exosfera, se evaporă datorită interacțiunii cu particulele degajate de radiațiile solare, acest lucru se întâmplă din cauza slabei gravitații a corpului ceresc, ce nu poate susține o atmosferă. Ceres a evoluat pe o perioadă de 4.56

miliarde de ani dependentă de orice sursă de căldură externă, folosind doar propria energie de încălzire rezultată din dezintegrarea radioizotopilor.

Inițial, asteroidul sferoidal s-a format în una din regiunile îndepărtate ale sistemului nostru solar, undeva în centura Kuiper, însă a migrat pe timpul a miliarde de ani în zona orbitală dintre Marte și Jupiter fiind atrasă de orbita lui Neptun. Timp de peste două secole, Ceres a fost clasificată ca asteroid de mare volum, însă începând cu anul 2006 a fost reclasificată ca planetă pitică. Prezența saramuri în structura internă a planetei ar putea face posibil existența unui habitat care să dezvolte viața la nivel de microorganisme. Misiunea Dawn lansată de Agenția Spațială Americană NASA a furnizat cele mai multe informații despre planeta Ceres. Timp de câteva milioane de ani forța gravitațională a planetelor Jupiter și Saturn, a acționat asupra lui Ceres modificându-i înclinarea axială de la 2 grade până la 20. Zonele luminoase localizate în anumite cratere de pe Ceres se datorează saramurii evaporate. Crusta exterioară a planetei măsoară 40 de km în lățime fiind formată din gheață și săruri minerale hidratate. Sub crusta externă se află un alt strat, format din saramură care se întinde până la 100 de km adâncime. Din aceeași categorie cu Ceres, fac parte asteroizi Pallas și Vesta. Deși este o planeta de mică dimensiuni, Ceres deține cele mai mari rezerve de apă înghețată aflate la interior, după planeta pământ. Similar cu planeta noastră, micuța Ceres are în compoziție elemente biochimice precum: carbonul, hidrogenul, oxigenul și azotul. Tocmai aceste aspecte interesante în ceea ce o privește, atrag atenția cercetătorilor astronomici care pregătesc noi misiuni de explorare în viitor.
Surse de referință: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ceres_(planet%C4%83_pitic%C4%83)

Autor-Andreea Arsene