Din publicația UZPR: În căutarea drumului interior.Interviu cu dr. Alina Roxana Verzea, neurolog prin profesie, artist prin vocație – de Liliana Moldovan

Acest interviu a fost preluat din publicația UZPR: https://uzpr.ro/15/05/2026/in-cautarea-drumului-interior-interviu-cu-dr-alina-roxana-verzea-neurolog-prin-profesie-artist-prin-vocatie-de-liliana-moldovan/

Există persoane care trăiesc mai multe vieți într-una singură. O viață a rațiunii și a științei, o viață a sensibilității și a culorilor, împletită grațios cu o viața dedicată călătoriilor și pasiunii pentru locuri și oameni noi. Doamna doctor Alina Verzea este unul dintre acești oameni rari: neurolog prin profesie, artist prin vocație, magician al amintirilor și al emoțiilor culese pe parcursul unor experiențe turistice inedite. Ca medic primar neurolog a susținut numeroase conferințe pe tema provocărilor legate de boala Parkinson, oferind informații de actualitate despre formele de manifestare, tehnicile de recuperare și metodele de tratament. Ca artist plastic, a deprins respectul pentru frumos și atenția pentru detalii prin confecționarea bijuteriilor pe care le expune sub pseudonimul Alayna. Tablourile si alte articole de arta decorative sunt semnate Alina Verzea.

Liliana Moldovan: Faceți parte din categoria oamenilor iubiți de destin fiindcă ați fost binecuvântată cu capacitatea de a îmbina arta tratării suferințelor fizice ale oamenilor, ca medic neurolog, și arta de a le vindeca sufletele, ca artist plastic. De ce ați ales neurologia ca specializare medicală și cum reușiți să stabiliți un echilibru între solicitanta carieră medicală și pasiunea pentru creația artistică?

Alina Roxana Verzea: În viața profesională atenția și concentrarea îmi sunt îndreptate spre a desluși și a încerca să repar circuite neuronale deteriorate, de a găsi cauza bolii și de a ameliora suferințele celor care trec pragul cabinetului. Neurologia este o specialitate de finețe, de tatonare și încercare de a pune într-o ordine logică suferințe, simptome și semen, într-un întreg, și de a defini o afecțiune sau o cauză a acesteia. După acest proces laborios, urmează gândirea , pentru a face ca omul să fie mai bine și suferința acestuia mai atenuată, nu vindecată. Pentru că nu există boli dar sunt bolnavi, și nu sunt niciodată doi bolnavi la fel suferind de aceeași boală, meseria mea este o artă de cunoaștere, o artă de pricepere, o artă de simțuri și sentimente, o artă de iubire de oameni.

De ce am ales ca specialitate neurologia? Câteodată îmi este și mie greu să-mi răspund la această întrebare. Pentru că a fost o provocare fiind o specializare grea și nu erau la vremea respectivă mulți doritori să facă neurologie. Pentru că am avut profesori de seamă pe care i-am stimat și respectat foarte mult și care mi-au condus pașii să pot să-mi desăvârșesc pregătirea și perfecționarea în acest domeniu. La început mi s-a părut extrem de greu și de multe ori am avut regrete față de alegerea făcută, dar cu timpul când am reușit să înțeleg ce este cu adevărat mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere pentru viitorul meu.Și poate cel mai important este faptul că dintre toate specialitățile medicale este cea mai aproape de sufletul omului.

L.M.: De la cine ați moștenit înclinația pentru artă?

A.R.V.: Copil fiind, urmăream atent munca migăloasă a bunicului meu de a construi în miniatură porti și biserici din lemn, de la desen și până la final. Îmi plăcea mirosul lemnului șlefuit, al cleiului din oase, a vopselelor, scrâșnetul dăltilor ascuțite pe suprafața bucății de lemn, unghiuri tăiate perfect, linii unduitoare, sfere si modele complicate,becul, care lumina ferestrele, alimentat de o baterie. Când am terminat liceul, pe diploma mea de absolvire era trecută calificarea „prelucrător prin așchiere”. O calificare care îți asigura un loc de muncă într-o mare întreprindere din oraș cu care liceul avea un contract de colaborare și prin atelierele prestigiosului Papiu confecționam balamale pentru canapele „Elegant”, de la debitarea materialului și până la produsul finit atent examinat de instructorul de practică. Nu am fost străina de ceea ce înseamnă unelte, scule și îndemânare. Imaginația bogată și capacitatea de a vedea produsul înainte de a fi gata sunt trăsături definitorii pentru arta de a meșteșugi podoabe si accesorii.

L.M.: Sunteți membră a Asociatiei Artistilor Plastici Mureș din anul 2015, ce a însemnat pentru dvs. primirea în această comunitate și cum a început povestea bijuteriilor pe care le inventați?

A.R.V.: Sunt membra a Asociatiei Artiștilor Plastici Mureș din anul 2015. Alayna (numele sub care îmi semnez bijuteriile) s-a născut din plăcerea de a merge la Mare și de a sta la Soare. Șarpele din mine stă tolănit pe plaja însorită și ochii privesc Marea ca să-mi încarce sufletul pentru un an întreg. Și pentru că petrec destul timp din vară pe țărmuri însorite, marea îmi scoate la lumină comori neprețuite. Scoici, pietre, bucăți de sticlă,fragmente de coral,cochilii pe care acasă încerc să le transform în bijuterii cu amintiri.

Indiferent că sunt de la Marea Neagră, Marea Egee, Mediterana, Marea Nordului sau Marele Ocean-Pacific, Atlantic, Indian -aceste bucățele sunt atent prelucrate de către valurile înspumate care le slefuiesc sub lumina razelor solare și a Lunii, frecându-le de nisipul cald sau rece, izbindu-le de stânci și ascunzându-le apoi în nisip pentru a fi căutate și găsite de curioși ca mine.

Aportul meu este nesemnificativ în fața acestei munci enorme de a transforma o sticlă de bere în bucațele verzi sau brune minunate care să nu-ți răneasca tălpile când pășești, sau sau palmele, când te joci cu nisipul fierbinte. Imaginația mea este pusă la grea încercare căutând mintal sursa acestor valori.

Scoicile și cochiliile, întregi sau sparte, sunt resturile unor vietăți care populeaza mările și oceanele planetare, desprinse de la locul lor de furtuni violente, aruncate pe stâncile țărmurilor, hrană pentru pești și pentru om, sideful lor multicolor strălucind și atrăgând privirile colecționarilor de comori.

Pietricele plate sau nu, probabil adevarate roci la începutul procesului de șlefuire, stau cuminți și așteaptă cu răbdare o mână să le culeagă. Nu am auzit încă o alta melodie care să mă liniștească mai puternic decât sunetul valurilor care se retrag peste o mulțime de pietricele perfecte.

Ce fac eu cu aceste comori?… bijuterii și astfel păstrez amintiri calde de vară pentru iernile reci. Acceptul de a fi membră în Asociația Artiștilor Plastici Mureș mă onorează și mă provoacă în același timp. Am găsit în cadrul Asociației oameni calzi și primitori, oameni deschisi și extrem de talentați, proiecte și activități artistice de mare valoare.

L.M.: Ce v-a determinat să schimbați registrul creator și să faceți saltul de la bijuterii la pictură?

A.R.V.: La îndemnul și încurajarea colegilor din Asociatie, în marea lor majoritate pictori, am început să-mi expun gândurile și trăirile pe pânză. Prima lucrare pictată a fost expusă în aprilie 2025. Înainte de a avea curajul să-mi imprim pe panză gândurile am realizat lucrări de artă decorativă în diferite tehnici, lucrări cu temă religioasă și globuri de Crăciun , ornamente care strălucesc și înfrumusețează bradul de Crăciun din casele multor oameni.

Cu mulți ani în urmă, un om mare la propriu mi-a spus…„Hai să te învăț să pictezi! Îți iei o pânză, o pensulă și 3 culori negru, alb și galben. Ne vedem sâmbătă”.

Fire ascultătoare am executat întocmai cele cerute. Ba chiar mi-am luat ceva în plus o paletă din lemn pentru vopsele și un diluant pentru vopseaua de ulei.

Mergând spre casă cu plasa plină mi s-a făcut frică. Raționalul spunea… ce vei picta cu doar trei culori… ce poți face cu negru, alb și galben? Un copac? Un…? O…?

Sentimentulul punea frână… „nu, nu o să poți?. Tu nu ai școală de pictură, tu nu o să reușești!

Inima și creierul de această dată pe aceeași lungime de undă!”.

Și nu am avut curajul să merg mai departe. Tuburile cu vopsea de ulei le am și acum, pensula am folosit-o la altceva, paleta stă într-un un dulap și pânza a devenit suport pentru bijuterii.

Anii trec, de la mine, de la el, de la noi.

Am avut parte, așadar, de încurajarea colegilor din Asociația Artiștilor Plastici, am expus ce știam să fac mai bine și mai pe sufletul meu. M-au provocat și am încercat. Am prins curaj și atunci când sufletul meu spune imaginează-ți și fă, creierul tace și privește! Într-o seară, cu Bohemian Rhapsody în minte, mi-am adus aminte de cele trei culori: negru, alb și galben!

L.M.: Ce tehnică folosiți pentru realizarea tablourilor și unde putem vedea lucrările dvs.?

A.R.V.: Pictez cu acril pe pânză în tehnica Fluid Art Painting imaginându-mi și lasând mintea liberă de gânduri.

L.M.: Vorbiți-ne, pe scurt, despre experiența expozițională acumulată pe parcursul celor 10 ani de când sunteți membră a unei asociații de artiști plastici.

A.R.V.: Am participat la expozitii colective în cadrul Asociației Artiștilor Plastici Mures organizate la Galeria de Artă „Unirea” în marea lor majoritate. În cadrul asociatiei Artistilor Plastici Mureș sunt responsabilă cu organizarea a două evenimente anual. Primul eveniment este dedicat Zilei Internaționale a Femeii și al doilea este Expoziția de artă decorativă și meștesugărească.

Am expus lucrări la mai multe expoziții.

L.M.: Pentru a vă pune în valoare universul interior este nesesar să amintesc de o altă pasiune a dumneavoastră, și anume călătoriile. Ce impact au avut ele în plan personal și dacă aveți o destinație turistică preferată.

A.R.V.: Vă răspund printr-o poveste despre călătoria din decembrie 2023. Mă pregătesc să plec pe urmele lui Anton Lupan căpitanul vasului „Speranța”, din minunatul roman al lui Radu Tudoran și din filmul cu acelasi nume, „Toate pânzele sus!”. Și nu o să-l caut pe Pierre Vaillant. O să caut în schimb trăiri speciale, locul unde se întâlnesc două mari oceane planetare, o să caut să înțeleg un teritoriu încă necunoscut mie dar pe care de mult visam să-l vizitez. O să fiu mai aproape de Sudul Pământului și mult mai departe de Nordul acestuia, acolo unde mă duce speranța și dorul de călătorie, curiozitatea, imaginația, sunetul tobelor și vacarmul străzilor, locul în care cuvântul libertate are cel mai puternic sens și cea mai profundă semnificație.

În drum spre Capul Bunei Speranțe, nu cu vaporul ci cu avionul… și de ce nu? poate îl găsesc pe Pierre Vaillant sau macar un mesaj într-o sticlă adusa de valuri la mal!

Share on Facebook

Tweet