EDA RAIMS: INSTANȚE

Nu mai suntem nimic, doar durute instanțe:

nici bărbați, nici femei și nici Oameni nu sunt …

o lume-ngropată între măști și uzanțe

și roluri schimbate sub un fals jurământ.

Nu mai știm să iertăm … nu avem nici răbdare

s-ascultăm, să primim o părere de rău.

nu există clemență, ci doar condamnare

și un drept, de-ați păsa doar de ce este al tău!

Pe pământ nu sunt lacrimi destule să spele

ziduri gri de acuze și nevindecări.

orgolii prea grave pun cătușe prea grele,

pe umeri, sentințe și un vid de iertări.

Nu mai vrem s-auzim, să ne cerem iertare …

Cuvântul prea blând parcă-ar fi o rușine.

inculpăm, împroșcăm – nu contează că doare – 

nepăsarea ne este starea de bine!

Nu mai suntem nimic – doar atât se mai poate:

nici Oameni nu suntem, nici femei, nici bărbați…

destine stinghere, imprudente, blazate –

o lume cavă, de-acuzatori și acuzați!

Autor/ EDA RAIMS

---