Interviu acordat de Maria Teresa Liuzzo jurnalistului egiptean MOHAMMAD HELMI ELSALLAB


POVESTIŢI-NE DESPRE DUMNEAVOASTRĂ ȘI DESPRE CREATIVITATEA DVS.–CE AȚI DORI CA CITITORII EGIPTENI SĂ ȘTIE DESPRE SCRIITOAREA MARIA TERESA LIUZZO?
Am scris încă din copilărie, adesea în secret. Am fost și rămân îndrăgostită de natură și de cerul pe care îl cred a fi paradisul lui Dumnezeu, împărăția Luminii, a speranței și a milei. Chiar și astăzi mă simt răpită de necunoscut și îndrăznesc să trăiesc acel moment ritmic pe care îl simt săpat în amintirea timpului. Scrisul meu este durere, dar și viață și iubire. O iubire care creează fără a întemnița; Mă simt ca o creatură acvatică și liberă în cuvântul care sosește ,ca o fulgerare a zorilor sau ca un strop de sânge în care inima îi este centrul. Mereu am spus că scriu ca să nu mor și este singura lume în care mă simt în largul meu, departe de înșelăciune, gelozie și răutate. Creativitatea este continuă ca apa de izvor. Este îmbrățișarea lumii, Apeironul lui Anaximandru, nelimita. Egiptul m-a fascinat întotdeauna, atât de mult încât doi dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt egipteni. Într-un interviu anterior acordat jurnalistului egiptean Hamdy Elmelegy și difuzat pe Buletinul Informativ din Orientul Mijlociu, am declarat că scriitorii egipteni sunt importanți și că nu au nimic de invidiat la scriitorii latino-americani. Îi găsesc inteligenți și sunt de acord cu multe din gândirea lor. Scrisul a fost pentru mine familia mea, mama, tatăl, sora, fratele, iubitul, apa, pământul, marea, furtuna, vântul și haosul. Mai presus de toate focul care este miezul pământului, inima lui dar și intelectul. În mintea creativă, „haosul” devine un cuvânt. Nu este un joc de puzzle ci o suferință care devine sublimare în fața cruzimii vieții, a provocărilor ei continue. Poate că m-am născut scriitor sau măcar copil minune – ca să le citez pe nobilele care m-au găzduit împreună cu bunica mea maternă, doamna de curte a uneia dintre ele. Pictam când încă nu știam să scriu, mânjind pereții și ușile cu degetele. Am creat rândunele, copaci, bărci cu pânze, figuri abstracte cu gradații de culori în ton cu proporțiile subiectelor trasate. Eram un copil curios, iubeam totul și totul m-a atras și m-a inspirat.
DESPRE EDUCAȚIA DVS. LITERARĂ ASUPRA INTERESELE DVS. — CUM AȚI ALES CALEA ÎN LUMEA SCRIERII? DAR LEGĂTURA FAMILIEI CU TINE?
Interesele mele au variat de la liniște la mișcare, muzica m-a răpit și m-a copleșit ca o mare de valuri, dar și fluieratul vântului, deschiderea unui mac, boabele unui trandafir, foșnetul frunzelor, bocetul ploii, farmecul curcubeului. Am ascuns sentimente și cuvinte de parcă ar fi fost păcate, până am ajuns la maturitate. Pe atunci, pentru mulți, scrisul reprezenta libertate sau libertinism, – dacă scriitorul ar fi fost femeie – mândrie, revoltă, dezlănțuire pentru a se elibera de acea mână care nu ar elibera niciodată prada. De-a lungul timpului, angajamentele în familie nu m-au împiedicat să mă dedic celei mai mari pasiuni ale mele: scrisul. Sacrificiile pe care a trebuit să le înfrunt au fost multe, dar au fost la fel de multe recompense.
SPUNEȚI-NE CEVA DESPRE SITUAȚIA CULTURALĂ DIN ȚARA DVS. ȘI GRADUL DE POPULARITATE LITERARĂ – ESTE POSIBIL UN PORTRET AL ȚĂRII DVS. PENTRU CITITORUL EGIPTEAN? –- CARE ESTE EXPERIENȚA PUBLICAȚILOR DVS. LITERARE (LAMOS) – SPUNEȚI-NE CEVA DESPRE ACEASTĂ EXPERIENȚĂ ȘI AMPLITUDINEA SUCCESULUI ȘI IMPACTUL EI LITERAR
Nu mă pot plânge , din moment ce creaţiile mele au fost publicate încă din frageda tinereţe în paginile ziarelor naționale și în diverse antologii împreună cu numele unor autori deja cunoscuți. Mulți candidați la NOBEL pentru literatură sunt interesați de munca mea, de la Maria Luisa Spaziani la Athanase Vantchev de Thracy, la Peter Russell și mari critici ai literaturii italiene precum A. Piromalli, G. B. Squarotti, F. Ulivi, A. Cappi, V. Vettori, V. Guarracino, Romeo Magherescu, Eugen Evu. În practică, popularitatea este doar confuzie, premii nesfârșite, erezii și vulgarități trecute drept poezie în care turma aplaudă, își ia partea, „can-can-ul din resturile” crește. Se studiază puțin, se citește foarte puțin, se copiază peste tot și ca muștele sunt concursurile și premiile fără nicio reținere, premii inutile, diplome înșelătoare pe hârtie tipărită în spatele unei direcții de aroganță și neloialitate condusă de diversele clicuri și mafii literare.
CARE SUNT CELE MAI IMPORTANTE INOVAȚII PE CARE LE-AȚI INFLUENȚAT ÎN ȚARA DVS. ȘI PE INTERNAȚIONAL?
Am fost publicat în Italia și în străinătate în diverse ziare, bloguri și reviste culturale, sunt corespondent străin de peste douăzeci de ani. Am fost tradus în chineză, franceză, arabă, rusă, bulgară, română, poloneză, greacă, japoneză, engleză, macedoneană, germană, albaneză, portugheză, bengaleză, spaniolă. Primii care s-au interesat de producția mea literară au fost cetățenii arabi: Hassan Ezzat (profesor la Universitatea pentru Străini) și Mohamed Akalay (poet).
ÎN CE ÎMPREJURĂRI AȚI INTERACȚIONAT CU LITERATURA EGIPTEANĂ ȘI ARABĂ? CE FEL DE LITERATURĂ AŢI CITIT? AŢI VIZITAT EGIPTUL ÎNAINTE? CE ȘTIŢI DESPRE CULTURA SA?
ÎI consider pe scriitorii arabi apropiați de modul meu de a gândi, de fapt ei au etichetat (și nu numai ei, ci și autori algerieni) scrisul meu apropiat de sufism. Citesc adesea poeți arabi și unii romancieri și consider că poporul egiptean este cel mai avansat. Este suficient să vezi monumentele, în special „Uriașii lui Mnemosyne”, Piramidele din Giza, pentru a realiza măreția și statura literară și artistică a acestui popor străvechi și cultivat. Cu siguranță că multe lucruri ar trebui revizuite și redimensionate, dar nimeni nu este perfect sau poate perfecțiunea ca dreptatea și fericirea nu sunt de pe această lume… N-am vizitat niciodată Egiptul decât prin lucrările sale, legende, basme, istoria imensă și mare bogăție literară și istorică, valoarea pe care arabii o acordă prieteniei și mă consider norocos că am găsit oameni culți, cu mare umanitate.
CE FEL DE CĂRȚI DISPUNEŢI MOMENTAN ŞI PE CARE AȚI DORI SĂ LE CITIȚI?
Nu am preferințe pentru cărți, deoarece cred că fiecare cititor merită să fie citit. De multe ori se face prea mult zgomot în jurul unui poet sau scriitor, vrem să-l etichetăm cu orice preț și să-l imortalizăm printre ”mari”. Dar asta e o altă poveste.
CUM AR PUTEA SĂ SE UNEASCĂ POPOARELE? CUM S-AR PUTEA PUNE CAPĂT SUFERINȚEI OAMENILOR DE PRETUTINDENI – ARE CULTURA UN ROL?
Oamenii ar putea și ar trebui să se unească, dar nu există voință, puțini sunt cei care aspiră la pace și nimeni nu vrea să renunțe la nimic. Predomină răul, crimele și interesele politice și economice care nu permit acest lucru – în ciuda eforturilor – celor care cred în această misiune a fraternității. Cultura joacă un rol superficial. Dacă nu ar fi așa, nu ar exista preferințe, genuflexiuni, cerșetorie, sau chiar mafii literare care să impună – chiar știind că greșesc – scriitori și poeți care valorează mai puțin decât un zero. Exilarea celor care au valoare îi face să se simtă în siguranță, ei se laudă cu supremație ca câinele care „își marchează teritoriul” smulgând dreptul la valoare celor care chiar îl merită. ”Beati monoculi in terra caecorum” – De gustibus non disputandum est”. Puterea, protagonismul, violența, amenințările, sunt departe de Cultura care are sarcina grea de a construi și nu aceea de a distruge. Această cursă imorală și cinică de a apărea cu orice preț mânjește adevărul și ascunde meritul adevăraților și puținilor poeți și scriitori demni de acest nume. Nu este nimic altceva decât o mișcare bipolară, mizerabilă și nemiloasă a diferiților „judecători”. Viclenia lor, nu inteligența sau conștiința – ia scurtătura derapând cu farurile stinse noaptea, se deghizează cu titluri precum stâlpul de mai, dar nimicul moare și renaște.
CARE SUNT PUBLICAȚIILE ȘI CREAŢIILE DVS. CELE MAI IMPORTANTE?
Cărțile sunt copii, toți se iubesc, toate au fost citite după ce au fost scrise, după o gestație grea și lungă, iubite și traduse spontan de profesioniști. Un actor-regizor chiar traduce un alt roman în engleză cu intenția de a face un film despre neorealism din trilogie de acum faimoasă și de succes. Atât numeroasele cărți de poezie, cât și cele 5 romane au obținut un mare succes la nivel internațional.
CREDEȚI ÎN ROLUL INTELECTUALULUI ÎN CONFRUNTAREA CU REALITATEA DUREROASĂ?
Rolul intelectualului s-a schimbat, printre cei care scriu sunt și critici necinstiți care nu ar recunoaşte niciodată că altul este mai bun decât ei. În cariera mea de scriitor am întâlnit mulți oameni onești care m-au recenzat, m-au prefațat, m-au prezentat în mari teatre și academii de arte plastice și mi-au răspândit lucrările în întreaga lume. În primul rând irlandezul Peter Russell (de șase ori nominalizat la Premiul Nobel), Athanase Vantchev de Thracy care a tradus câteva dintre poeziile mele în franceză și nu a avut timp să-mi traduc romanul Și acum vorbesc! (de asemenea candidată la Premiul Nobel pentru Literatură 2019), aceeași Maria Luisa Spaziani care a predat la Catedra Pascoli, nominalizată la Nobel. Printre mari îl includ pe ilustrul savant Mauro D’Castelli, poet, scriitor și critic literar care m-a apreciat și susținut mereu pe acest drum întortocheat, adesea violent și dificil din motive de invidie și protagonism. O altă persoană ilustră pe care am întâlnit-o a fost Thomas Fleming, directorul „Cronicilor” și editorul din Chicago, îndrăgostit de poezia mea și unul dintre cei mai importanți susținători ai mei care într-una dintre scrisorile sale m-a salutat cu următoarele cuvinte: „Maria Teresa”. Liuzzo, îți las torța Magnei Grecie”. Dacă scriitorul de azi nu a fost un uragan de lăcomie la modă (mai mult de unul chiar mi-a urat să mor – am fost și sunt un personaj incomod) și aș vrea să subliniez încă o dată că am mers înainte cu puterile mele, cu sacrificii enorme și renunţări. Niciodata podiumuri sau aparitţi ca ”buna seara doamnelor” dar am trait si traiesc ca ”izolat”, si nu scriu pentru a stoca bucăţi de hârtie si titluri inutile care sunt atat de mult folosite si abuzate. Așadar, rolul intelectualului se transformă în 360 de ani doar pentru a obține consensul de la diferitele clicuri de la găini și vânzători de pui împrăștiați în jungla rețelelor sociale într-un teatru inuman și arlechin. Sarcina lor este să apară cu orice preț, chiar inventând boli degenerative foarte grave, probleme familiale inexistente și donații false, dedicate programelor de „caritate” în timp ce chiar împrumută un salut de mulțumire în timp ce continuă să se laude cu titluri inexistente pentru a marginaliza cuvântul strălucitor și neliniştit. Dar cuvântul supraviețuiește unei vieți furtunoase mereu pe fugă în cursa către timp pentru a se regăsi în sfârșit în magia unui apus sau în atmosfera unui basm. În momente care sunt enigme, de multe ori întunecate și nerezolvate, cuvintele întemeiate și adormite ca niște perle se trezesc brusc, unde respirația, deși scurtă, săpatul găsește dragostea pentru a adormi în cele din urmă în interiorul unei cărți. Dar omul nu înțelege tandrețea divină a Pruncului Isus și și anul acesta nașterea Lui vine într-un scenariu istoric tulburător nu doar din cauza războiului din Ucraina, ci și Țara Sfântă este implicată într-un scenariu de război sângeros. „Masacrele celor nevinovați” se repetă și strigătul amar al unei omeniri pierdute și suferinde în mâinile șacalilor și magicienilor de cele mai rele tipuri, surzi și indiferenți față de un climat de fraternitate și spiritualitate, dar pătrunși de ură care trage ‘om în derivă.
CREDEȚI ÎN ROLUL POEZIEI ÎN SENTIMENTUL PREVALENT DE IUBIRE ȘI DE FRUMUSEȚE?
Cred cu tărie în dragostea de Poezie pentru că este un dar care ne vine de la Dumnezeu, este creativitate pură făcută din apă, foc, aer și pământ. Este sufletul care renaște în goliciunea castă a zorilor.
CE NE PUTEȚI SPUNE DESPRE FILOZOFIA DUMNEAVOASTRP DE VIAȚĂ? LA SFÂRȘITUL ACESTUI DIALOGULUI CE V-AR PLĂCEA SĂ LE TRANSMITEŢI CITITORILOR ARABI?
Filosofia mea nu mă împiedică să sufăr și să lupt pentru o lume mai dreaptă, chiar dacă știu sigur că nu este un vis ușor de realizat. Însuși faptul că am câștigat inimile multor cititori din întreaga lume mă face să mă simt aproape de fiecare dintre ei. Aceasta este calea de urmat. De aceea nu renunț la controversele vieții și naturii și continui chiar și atunci când vântul îmi împotrivă, între o cădere și alta, ţin mereu capul sus. Fiecare înțelege în funcție de propria sensibilitate și cunoștințe. Poezia este doctrină pură, adevăr, curaj, denunț, loialitate într-o lume a singurătății și amărăciunii. Dar chiar și cea mai lungă noapte este destinată să se termine. Tot ce mi-a rămas este un vis, acela de a vizita Egiptul într-o zi, nu departe. Mi-ar plăcea să fiu în Valea Regilor, să văd mormântul lui Tutankhamon situat pe malul de vest al Nilului, lângă Teba antică. Ar fi cu adevărat instructiv să imortalizăm aceste zone misterioase în inimă și să le imortalizăm în memorie ca experiențe de viață și cunoaștere. Ar fi frumos să puteți vizita și Muzeul Egiptean și „Colosii din Memnon” (menționați în carte de poezii încă inedită). Întreprinderea arheologică ar fi o mare realizare, știință și artă, o descoperire a luminii, departe de megalomanie, diatribe și bârfe de tavernă. Acele locuri sacre impun respect: doar cei care sunt în ton cu spiritul au instrumentele necesare pentru a aborda mitul și basmul. Învăluiți într-un văl de auralism ei vor putea citi și realiza prin simboluri realitățile concrete care îi înconjoară într-o magie a fiorilor și extazului.