***Editie online: Anul nr. III

februarie 14, 2025

Interviu cu Elena Vlad, cercetător științific în psihiatrie.

Am participat la congrese științifice și conferințe internaționale în domeniu


Vă invităm să citiți interviul.

Cum ați început cariera medicală și ce v-a determinat să alegeți acest domeniu?

Mi-am descoperit vocația la vârsta de 13 ani, atunci când unele persoane apropiate sufletește erau fie triste, fie anxioase, iar eu, dincolo de un sentiment inerent de neputința, simțeam nevoia să le ajut. În acel moment nu aveam idee cum as putea sa le ușurez suferința.
Inspirația mi-a venit in cursul unei discuții cu o prietenă (eram in clasa a 8-a), care mi-a vorbit despre o carte, bulversanta pentru adolescenta de atunci, scrisă de Sigmund Freud, numită “Cazul Dora”. Am auzit atunci pentru prima data despre partea subconștientă a minții umane, o latură ascunsă care ne controlează și ne influențează viața fără să ne dăm seama. Ceea ce abordam noi în privat, adică subiectul psihanalizei, era interzis în perioada comunismului.

Imediat după revoluția din 1989, pe când aveam 16 ani, la liceul unde studiam a venit un camion cu cărți trimise din Olanda. Incredibil dar, alegând la întâmplare din sacii cu cărți, am nimerit una dintre cărțile lui Sigmund Freud, « Interpretarea viselor » (tradusa in limba engleza), o revelație pentru mine dar si hrana pentru pasiunea care se năștea

M-am înscris la facultatea de medicină având deja in minte sa aleg specializarea de medic psihiatru. In perioada studenției am făcut stagii în spitale de psihiatrie (in Piatra Neamț si București) în fiecare vară. La terminarea facultății am făcut încă un an de stagiu in psihiatrie (la Spitalul Obregia) după care mi-am dat examenul de rezidențiat si am ales specialitatea psihiatrie, spre bucuria colegilor rezidenți care sperau sa prindă un post de medicina interna sau chirurgie. Eram mandra ca am ales psihiatria, chiar daca pentru mulți era o specialitate aleasa in special de cei mai de la coada promoției.

Ați reușit să vă construiti o carieră în Franța. A fost ușor să vă încadrați în sistemul social francez?

Da, a fost o situație imprevizibilă, deoarece cariera mea a luat o direcție neașteptată chiar la începutul ei. Când eram in ultima perioada a rezidențiatului in psihiatrie din România, o societate care desfășura studii de cercetare în domeniul psihiatriei a venit in secția in care lucram pentru desfășurarea unui astfel de studiu. Și pentru că eu vorbeam engleza, profesorul coordonator m-a pus în legătură cu echipa de studii, care mi-au făcut la scurt timp după aceea propunerea de a lucra pentru ei, câteva ore pe săptămână. Am fost foarte entuziasmată de oferta primită, mai ales că eram interesată mult in domeniul cercetării, iar propunerea venea de la o echipă internațională. Nu prea știam exact ce mi se va cere dar am spus da ! Pentru că in acea vreme România nu avea o poziție europeană încă bine determinată, având in vedere si trecutul nostru totalitar, orice deschidere spre exterior reprezenta un vis împlinit dar si un impuls către o viață mai bună.

Am dat examenul de specialitate pe care l-am promovat in fruntea promoției de noi medici psihiatri, după care am făcut și doctoratul în psihiatrie alegând să lucrez în continuare la aceeași firmă de studii clinice și în paralel ca medic în spital. La un moment dat nu am mai putut face față solicitării ambelor angajamente și am ales sa rămân în domeniul cercetării clinice, iar in 2007, din motive personale, m-am transferat în Franța (în același tip cu aderarea României la UE)

Ce părere aveți despre situația actuală în care s-a ajuns cu pandemia și dacă considerați că există vreo soluție pentru ieșirea din criză?

Un impuls către o ieșire din criza sanitara actuala din Romania (dar si pentru prevenirea unor crize similare in viitor) ar putea fi dat de o creștere a nivelului de educație, a gândirii critice, încât poporul român să capete mai multă încredere în știință si sa nu cada in plasa dezinformării mediatice (articole care se adresează sentimentelor de frica mai mult decât gândirii raționale). Spun bine încredere in știința si nu in toți oamenii de știința, caci unii dintre ei (putini dar foarte mediatizați) au cauzat erori grave cu consecințe dezastruoase la nivel internațional.

Între timp s-a pus în aplicare o strategie care mi se pare eficientă, aceea de a vaccina un procent cât mai mare din populație. Deja avem confirmarea că în țările în care măsurile sanitare au fost respectate, starea de pandemie s-a situat la un nivel de alertă mai scăzut (este cazul Franței unde aproape 90% din populația adulta e vaccinata). Accesul la un tratament preventiv e o șansa pe care nu toate tarile o au, din păcate, deci vom mai auzi despre acest virus pentru încă ceva timp.

Care a fost cea mai mare realizare a carierei dumneavoastră?

Am avut mai multe realizări, care mi-au dat incredere in mine si m-au ajutat sa-mi continui drumul. Admiterea la facultatea de medicină, intrarea în sistemul de rezidențiat, examenul de specialitate, urmat de doctorat, apoi intrarea în domeniul cercetării clinice psihiatrice au constituit trepte importante.
Pentru lucrarea de licenta din ultimul an de medicina aveam nevoie de o scala de masurare a simptomelor in schizofrenie pe care cercetatorii din Romania nu o aveau. Am scris o scrisoare autoarei scalei, Nancy Andreasen, in America, sub privirile neincrezatoare ale colegilor. In scurt timp am primit un pachet care continea scala, o caseta video pentru training si articole publicate despre PANSS si schizofrenie – bucuria studentei la medicina dintr-o tara marcata de dictatura a fost fara margini!
Uite! pot să dau un exemplu al unui moment al vieții care a fost hotărâtor, atunci când lucram ca rezident la spitalul Obregia . Aflată sub îndrumarea profesorului Ionescu, care era în timpul acela președintele Societății Românești de Psihiatrie, îl ajutam cu traducerea din engleza a scrisorilor venite din străinătate. Intr-o zi am gasit o scrisoare trimisă de către profesorul Sartorius care era atunci președintele Asociației Mondiale de Psihiatrie, prin care dumnealui anunța organizarea unui stagiu pentru tinerii psihiatrii din țările în curs de dezvoltare, având cerința de a obține CV-ul câtorva candidați dintre colaboratorii domnului profesor Ionescu.

A fost o oportunitate fantastică, eram foarte tânără… Am încercat să-i conving pe colegii de rezidențiat să participe, unii dintre ei au refuzat din cauza solicitărilor, pentru ca nu aveau încredere ca ar putea reuși («astea sunt toate pe pile» ) sau a faptului că nu știau limba engleză. Au fost trimise CV-ul meu si cel al unui alt coleg, plecarea era in scurt timp. Ieșeam din Romania pentru prima oara și a fost o experiență extraordinară deoarece am avut ocazia să îmi extind relațiile de colaborare cu colegi din alte țări și de pe alte continente. Stagiul a inclus cursuri de genul: cum să îți faci CV-ul, cum să scrii un articol de specialitate, cum să participi la o cercetare clinică, deci lucruri de bază pentru un tânăr medic care încearcă să urmeze o carieră în cercetare sau academică. Pe vremea aceea nici nu știam că există cercetare în domeniul clinic farmaceutic si îmi doream o carieră în domeniul academic. Am stabilit relații profesionale și amicale cu profesorii și foștii colegi de la acest curs, pe care le-am păstrat de-a lungul vremii, în special cu profesorul Sartorius. Am participat la congrese științifice și conferințe internaționale în domeniu care mi-au hrănit curiozitatea si deschis mintea, cred ca cea mai mare realizare a fost aceea de a mă conecta cu lumea științifică internaționala, in toata diversitatea ei.

Ce planuri de viitor aveți în vedere cu privire la carieră?

Am un proiect personal, însă în cercetarea clinică am ajuns la nivelul pe care mi l-am dorit. Trecerea către funcții mai înalte de conducere ar însemna desprinderea propriu-zisă de domeniul pe care mi l-am ales. Proiectul meu personal, de care m-am legat sufletește este de fapt o revenire în practica clinică într-un domeniu bine définit, fără să renunț la activitatea curentă de consilier în cercetare medicală.

Mi-aș dori să particip câteva ore pe săptămână în practica clinică, în contact direct cu pacientul, într-un cadru de voluntariat, pentru că este mare nevoie la momentul actual.

M.D: Vă mulțumesc mult pentru interviul acordat.
E.V: Eu vă mulțumesc pentru invitație și interesul arătat pentru activitatea pe care o desfășor!

Interviu realizat de Manuela Dan

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate