Sursa: https://www.scribd.com/document/486720833/Istoria-interzisa-a-omenirii-si-conexiunea-extraterestra-de-Marvin-White-docx

Piramida lui Keops

Cea mai cunoscută dintre piramidele de pe planetă este Piramida lui Keops, ce face parte din complexul monumentelor de pe platoul Gizeh din Egipt. Această construcţie este considerată ca fiind singura care mai există şi totodată cea mai veche dintre aşa-numitele „Cele şapte minuni ale lumii antice”.

Ceea ce impresionează în primul rând la Marea Piramidă este gigantismul construcţiei. Lată câteva date: piramida este realizată din 2.300.000 de blocuri imense de piatră, unele având greutăţi de peste 40 de tone; greutatea totală a piramidei este estimată la 6,5 milioane de tone, iar înălţimea acesteia este de 148 metri (aproximativ cât un bloc cu 35 de etaje), fiind, până în secolul al-XIX-lea, cea mai înaltă construcţie din lume. Chiar şi numai din acest punct de vedere, al dimensiunilor sale uriaşe, apare în mod evident faptul că cei care au construit piramida acum câteva mii de ani au trebuit să depăşească o serie de dificultăţi tehnice deosebite: tăierea şi transportul blocurilor de piatră, ridicarea lor, îmbinarea perfectă (ce nu lasă niciun spaţiu mai mare de o jumătate de milimetru între oricare două blocuri alăturate) şi multe altele. Mulţi specialişti în domeniul construcţiilor şi-au exprimat îndoiala că toate acestea puteau fi făcute de nişte oameni care nu cunoşteau scripetele şi nici roata şi care au folosit doar butuci de lemn şi funii din viţă de vie, aşa cum susţine versiunea oficială. În plus, dacă teoria oficială, care susţine că această construcţie s-a realizat în 22 ani de către sclavii faraonului, ar fi adevărată, aceasta ar însemna – conform unui calcul foarte simplu – că ei ar fi reuşit să aşeze într-un mod perfect câte un bloc de piatră de câteva tone, la fiecare 5 minute, şi ar fi lucrat în acest ritm continuu, zi şi noapte, fără pauză, timp de 22 de ani (!), aspect care trebuie să recunoaştem că este complet neverosimil.

Unii cercetători din zilele noastre au afirmat că o asemenea construcţie gigantică, cum este Piramida lui Keops, ar fi extrem de dificil de realizat chiar şi în prezent, în ciuda tehnologiei pe care o deţinem la ora actuală. Pentru a verifica toate acestea, un grup de experţi japonezi în construcţii, finanţaţi de o companie de televiziune, au decis în anul 1978 să realizeze, folosind cele mai moderne macarale şi mijloace tehnologice din momentul respectiv, o piramidă de zece ori mai mică decât cea a lui Keops, având doar 18 metri înălţime, adică aproximativ cât un bloc cu 6 etaje. Ei bine, surpriză (!), ei au întâmpinat atâtea dificultăţi de natură tehnică şi inginerească încât NU AU REUŞIT ACEASTA. Cum au reuşit atunci oamenii de acum câteva mii de ani să construiască Piramida lui Keops, dacă noi nu am reuşit, cu tehnologia actuală, nici măcar să facem o piramidă de dimensiuni mult reduse?

Caracteristicile uimitoare ale Marii Piramide nu se opresc însă doar la imensitatea construcţiei. Proporţiile piramidei sunt astfel realizate încât să se obţină în interior acel efect specific” de piramidă”, care a fost constatat şi validat de ştiinţa contemporana abia la jumătatea secolului XX, dar pe care se pare că cei care au construit piramida îl cunoşteau cu exactitate. Efectul de piramidă constă în manifestarea unor fenomene inedite şi remarcabile datorate energiilor formei. Acest efect este maxim atunci când dimensiunile piramidei respectă anumite proporţii şi este orientată exact pe direcţiile cardinale, iar punctul în care se manifestă cel mai intens efectul de piramidă este situat pe axa verticală a piramidei, la o treime din înălţimea ei.

Astfel, camera principală a piramidei, denumită şi” camera Regelui” este amplasată pe axa verticală la o proporţie de 1/3 faţă de bază şi la 2/3 faţă de vârf, adică exact acolo unde energiile de formă au o intensitate maximă, aceasta cu atât mai mult cu cât piramida însăşi este uriaşă. Efectul de piramidă are o multitudine de aplicaţii fizice şi chiar psihice şi a avut fără îndoială un rol esenţial în” funcţionarea” piramidei.

Remarcabilă este, de asemenea, şi precizia formei piramidale: potrivit măsurătorilor realizate din satelit s-a constatat că vârful Piramidei lui Keops este deviat cu doar 6 milimetri faţă de verticala ridicată din centrul bazei, bază ce are o suprafaţă de mai mult de 5 hectare (adică aproape cât şapte terenuri de fotbal)! A plasa unele peste altele mai mult de două milioane de blocuri de piatră de zeci de tone fiecare, a le îmbina perfect şi a obţine în final o descentrare de doar 6 mm raportat la 148 metri înălţime (şi asta, chipurile, folosind doar funii de viţă de vie), reprezintă o precizie uimitoare, pe care constructorii de azi în niciun caz nu o pot egala. Nici măcar telescoapele moderne nu sunt construite cu o asemenea precizie.

Mai mult, complexul arhitectural de la Gizeh este amplasat pe suprafaţa globului pământesc exact acolo unde lungimea paralelei corespunzătoare acelui loc este egală cu lungimea liniei de longitudine, fapt pentru care s-a considerat că acest complex a fost construit în „centrul lumii”. Cele patru laturi ale piramidelor se aliniază cu o mare precizie cu cele patru direcţii cardinale indicate de o busolă, instrument ce a fost însă inventat de civilizaţia occidentală abia la câteva mii de ani după construcţia piramidelor.

În plus, împărţind perimetrul bazei la dublul înălţimii piramidei obţinem numărul (pi 3,14), cu câteva zecimale exacte; dublul perimetrului bazei reprezintă valoarea unui minut de grad pe meridianul Ecuator; înălţimea piramidei înmulţită cu 1 miliard aproximează distanţa medie de la Pământ la Soare, iar greutatea piramidei înmulţită cu o sută de miliarde reprezintă valoarea greutăţii planetei. De asemenea, se pare că proporţia de aur, (1,618033), prezentă pretutindeni în natură (ca raţie a şirului lui Fibonacci, şir ce exprimă prin termenii săi legea universală a dezvoltării naturale) a fost în mod sistematic utilizată şi la realizarea piramidelor.

De asemenea, merită să ne întrebăm cum erau iluminate coridoarele şi camerele piramidelor egiptene. Arheologii susţin că erau folosite torţe. Însă nicăieri pe tavan nu se vad nici cele mai mici urme de funingine sau fum! În plus, nu există suficient oxigen în interiorul acestor camere pentru a susţine arderea unei torţe. Unica soluţie care ar putea explica modul lor de iluminare rămâne folosirea unei surse de lumină artificială. Ei bine, în complexul egiptean Dendera, pe pereţii unei cripte subterane care a fost mereu ţinută secretă şi unde aveau acces doar marii preoţi, există anumite basoreliefuri ce se aseamănă surprinzător de mult cu ceea ce sunt becurile din ziua de astăzi.

Un alt aspect care intrigă – aşa cum arată, de exemplu, arheologul şi scriitorul american David Childress sau cercetătorul american David Wilcock – este acela că perimetrul bazei Piramidei lui Keops este egal cu cel al Piramidei Soarelui din legendarul oraş Teotihuacan (nume care, în traducere, înseamnă „Oraşul zeilor”) aflat în Mexic la mii de kilometri distanţă şi într-o cu totul altă cultură. Această surprinzătoare corelaţie sugerează o legătură între cele două civilizaţii…

Foarte semnificativ este şi faptul că dispunerea geometrică a celor trei piramide egiptene de la Gizeh reproduce cu precizie poziţia celor trei stele ce alcătuiesc constelaţia Orion, aşa cum erau ele dispuse acum 10.500 ani, perioadă considerată de mai mulţi cercetători ca fiind chiar aceea în care piramidele au fost construite. Pentru mai multe detalii în acest sens se poate consulta lucrarea egiptologului francez Robert Bauval, The Orion Mystery.

Referitor la datarea complexului de la Gizeh şi a civilizaţiei care a construit toate acestea, este semnificativ să notăm şi câteva observaţii care au fost făcute asupra celebrului Sfinx, aflat în imediata vecinătate a piramidelor. În anul 1972 egiptologul american John Anthony West a constatat, analizând cu atenţie suprafaţa Sfinxului, că acesta nu prezintă urme ale eroziunii nisipurilor, ci ale unor torente de apă! Mai mult, aceste urme ale apelor arată că Sfinxul a fost supus acestui tip de eroziune cel puţin 1.000 de ani. Fiind cunoscut faptul că Deşertul Sahara are o vechime de cel puţin 8-9.000 de ani, înseamnă că Sfinxul trebuie datat la cel puţin 9-10.000 de ani. Dovezile în acest sens sunt foarte clare, singura „problemă” fiind aceea că după teoriile convenţionale ale istoriei la vremea aceea… nu existau oameni capabili de o asemenea construcţie. Se pare că totuşi nici acest fapt nu a fost considerat de către oficialităţile academice ale istoriei ca fiind un argument suficient de puternic pentru a accepta să fie realizate anumite modificări de viziune. Poziţia oficială a fost şi a rămas aceea că piramidele au fost construite în jurul anului 2560 î.e.n. (doar pentru a servi ca mormânt faraonului Khufu). Am putea spune – mai în glumă sau mai în serios – că şi în acest caz autorităţile au avut şi au în continuare acea atitudine exprimată de zicala: „Nu mă mai plictisi cu faptele. Eu mi-am format deja părerea.”

Sursa: https://www.scribd.com/document/486720833/Istoria-interzisa-a-omenirii-si-conexiunea-extraterestra-de-Marvin-White-docx

---