Planeta Venus, un loc infernal ascuns sub numele zeiței frumuseții

Considerată a fi sora geamănă a pământului pentru că prezintă caracteristici fizice asemănătoare, având aproape aceiași dimensiune și masă, respectiv densitate și compoziție chimică, planeta Venus, a cărei atmosferă foarte densă formată din dioxid de carbon reține căldura soarelui la suprafață, creând un efect de seră dezastruos, este o lume infernală, total ostilă vieții. Astronomii sunt de părere că Venus a găzduit viața într-un trecut foarte îndepărtat, însă dat fiind faptul că Soarele a crescut în dimensiune, planeta s-a încălzit extrem de tare, astfel sursele de apă aflate la suprafață s-au evaporat în atmosferă.

Căldura foarte ridicată a intensificat activitatea vulcanică a planetei, motiv pentru care 80% din suprafața sa a devenit vulcanică, având peste o 1000 de vulcani activi care erup continu aruncând acid sulfuric în atmosferă.

Planeta Venus are vulcani mai mai mulți și mai mari decât cei aflați la suprafața pământului, unii depășind diametrul de 100 de km, însă majoritatea nu depășesc 20 de km în diametru. Pe Venus, presiunea atmosferică este 100 de ori mai mare decât cea de pe pământ. Venus are o orbită circulară și este singura planetă din sistemul nostru solar care are o rotație retrogradă. Pe Venus o zi care însumează 243 de zile pământene, durează mai mult decât un an(225 de zile terestre) din cauza mișcării de rotație foarte lente.
Distanța planetei Venus față de soare atinge parcursul de 106 milioane km. Planeta Venus nu prezintă plăci tectonice, această lacună geologică, este responsabilă pentru faptul că energia aflată în manta, nu se poate elibera, reținând căldura la suprafață.
Venus are două continente, unul situat în emisfera nordică( Ishtar Terra) care este cam de mărimea Australiei, iar altul la sud de ecuator (Aprohdite Terra), care prezintă aceiași mărime ca și America de sud. Lanțul muntos Maxwell Montes prezintă asemănări cu Everestul. Prezența câmpului magnetic slab este generat de interacțiunea ionosferei cu vântul solar, altmineri Venus nu deține o magnetosferă propriu-zisă. Pe Venus există straturi de nori alcătuiți din acid sulfuric care măsoară în grosime zeci de km.

Acești nori reflectă căldura soarelui în proporție de 60%, motiv pentru care Venus apare foarte luminoasă pe cerul nopții. Dacă la suprafața sa, atmosfera este calmă, la altitudine în straturile de nori vânturile pot atinge viteza de 350 km/h fiind însoțite de furtuni electrice și ploi cu acid sulfuric. La 50 de km în atmosfera venusiană, stratul de nori este foarte dens și opac depășind cea mai consistentă emanație de gaze terestră. Venus la fel ca și Mercur nu are sateliți naturali. O ființă nu ar putea rezista mai mult de câteva secunde pe suprafața planetei Venus. Aproape toate informațiile referitoare la planeta Venus au fost obținute cu ajutorul navelor spațiale care transportă sonde în misiuni de cercetare. Crusta terestră a planetei Venus este alcătuită 97% din calcar.Cercetătorii astronomici care au studiat compoziția norilor de pe Venus afirmă că există un procent semnificativ de dioxid de sulf, ceea ce sugerează faptul că pe planetă există activitate vulcanică. Datorită presiunii atmosferice enorme exercitate la suprafață și a căldurii foarte mari, obiectele aflate la distanță mare pot apărea deformate. Grație orbitei sale considerată a fi cea mai circulară dintre toate orbitele planetelor sistemului solar, Venus ne apare întotdeauna lângă soare, dimineața și seara.
Cu toate că Mercur este cea mai apropiată planetă de la soare, Venus apare mai strălucitoare când se află aproape de pământ. Rotația lentă și mișcarea retrogradă a lui Venus au putut fi explicate de astronomi doar la faze ipotetice și din acest motiv vor rămâne un mister.
Planeta Venus prezintă peste o mie de cratere de impact pe suprafața sa, care au o mărime între 3 și 280 km. Absența plăcilor tectonice previne răcirea planetei și totodată formarea unui câmp electromagnetic global. Atmosfera planetei Venus este formată în mare parte din dioxid de carbon 95,5%; apoi de azot 3,5%, dioxid de sulf 0,015%; argon 0,007%; vapori de apă 0,002%; monoxid de carbon 0,0017%; heliu 0,0012%; neon 0,0007.
Faptul că ar fi existat apă pe Venus într-un trecut foarte îndepărtat o sugerează structura norilor care este asemănătoare cu a celor de pe pământ, la început atmosfera planetei Venus și cea a Pământului aveau aceiași compoziție. La o distanță de 30-50 de km, față de sol, norii venusieni apar ca o ceață, iar mai jos de 30 km devin tot mai transparenți cu apropierea de sol.

Cu miliarde de ani în urmă, oceanele venusiene s-au evaporat datorită efectului de seră provocat de căldura solară care a crescut în intensitate, iar dioxidul de carbon s-a eliberat în atmosferă, în timp ce pe pământ, vaporii de apă s-au condensat în oceane, dizolvând dioxidul de carbon care a fost captat de roci, creând condiții de susținere a vieții. Rocile puternic oxidate de pe suprafața lui Venus sugerează faptul că oxigenul a fost captat de către roci din cauza radiațiilor ultraviolete care au disociat vaporii de apă în lipsa unui strat de ozon.
Cartografierea planetei Venus s-a făcut cu ajutorul radarului deoarece stratul de nori foarte dens împiedică observarea suprafeței de la sol.
Autor: Andreea Arsene
sursă de referință: (https://www.scientia.ro/blog-gabriela-costache/2589-sistemul-solar-venus.html).