***Editie online: Anul nr. III

februarie 7, 2025

Prof. univ. dr. IULIAN NEGRILĂ-SCRIITORI  ROMÂNI  ŞI  MAREA  UNIRE

Sursa din care a fost preluat textul: https://www.scribd.com/doc/254780593/Scriitori-Romani-Si-Marea-Unire

Scriitorii noştri, dintotdeauna, şi-au adăpat sufletul la izvoarele vremurilor. Faptele măreţe ale istoriei neamului au pătruns în conştiinţa neamului, nu numai prin paginile zguduitoare ale istoriei, ci şi prin slovele scriitorilor patrioţi, care s-au făcut ecoul lor peste veacuri.

                      Realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a fost manifestarea voinţei unanime a neamului românesc, fiind oglindit în pagini pline de un vibrant patriotism. Presa de-atunci, din toate părţile locuite de români, a dat o atenţie deosebită creaţiilor literare, care cântau Marea Unire.

                      Era firesc ca şi Românul  din Arad, apărut în 1911, ca organ al Partidului Naţional Român, să dea luminii tiparului pe cele mai reprezentative manifestări ale cugetului românesc, care cântau Unirea Transilvaniei cu ţara, pregătită de veacuri şi între zidurile Cetăţii de pe Mureş.

                      Atunci, “un gând s-a frământat şi o inimă a bătut în neamul românesc în ziua de intâi decembrie:gândul unirii tuturor românilor şi inima României Mari” (Românul nr. 24/1918).

                      Marele cântăreţ al pătimirii noastre, Octavian Goga, a evocat, în cuvinte măreţe, acest moment al istoriei noastre.

                      “Pentru Regatul Român, venirea ardelenilor este cea dintâi sărbătoare a unirii politice cu pământul ce se va rupe de sub sceptrul hasburgilor. Soarta a făcut ca, din acest oraş al înfrăţirii de odinioară, să plece şi consolidarea de mâine. Sufleteşte, această unire a fost totdeauna. Viaţa Ardealului are, de veacuri, ca unic punct de orientare, credinţa unirii de sânge cu ţara. Tot astfel, şi politiceşte principiul unităţii a îndrumat în mod perpetuu programul gândirii de peste munţi.” (Românul, nr. 31/1918).

                      Reflecţiile poetului erau întemeiate şi constituiau entuziasmul care prinsese glas din “dragostea şi ura” de veacuri ale poporului cântate în versuri nemuritoare:

                      Eu sunt oftatu care plânge

                      Acolo-n satul meu din deal

                      Sunt ţipătul muiat în sânge

                      Al văduvelor din Ardela.

                      Sunt solul dragostei şi-al urii,

                      Un visător de biruinţi,

                      Ce port blestemu-n cerul gurii,

                      Drept moştenire din părinţi.

                      (O. Goga, Fără ţară, în Românul, nr. 17/1918).

                      Mânat de acelaşi patriotism fierbinte, Al. Vlahuc binecuvântează în cuvinte incendiare evenimentul ce-a înfiorat inimile tuturor romînilor.

                      <<Şi gândul mă duce pe cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştrii, – îmi fac ochii roată, şi toate podoabele ţării mele de desvelesc într-o lumină de vis, toată mândria Doinei-ţară, din ţările Tisei până la Marea cea mare, iat-o întreagă şi lămurită.

                      Mari au fost suferinţele pe care le-am îndurat, dar mare-i şi răsplata jerfelor noastre. Poate că niciodată n-a încăput atâta fericire în hotarele ţării ce s-a chemat cândva “Dacia Felix”.

                      Îndărătul nostru e o lume pe care se lasă amurgul, cel din urmă amurg. Înaintea nostră mijesc zorii pe-o lume nouă >> (Al. Vlahuţă, Amurg şi zori, în Românul, nr. 31/1918).

                      Acelaşi scriitor slăveşte în versuri biriunţa pe care o visează, cu convingerea că “este o dreptate şi trebuie să vie…!” Ca un profet, Al. Vlahuţă cântă Triumful aşteptării interogativ.

                      Te-ai întrebat vreodată din ce undire’nceată

                      De lacrimi tăinuite se naşte un izvor?

                      De mii de ani în piatră loveşte răbdător.

                      Strop după strop să o spargă… Drum greu a fost…Dar…-iată!

În valuri de lumină, chemat de dorul mării,

Un fluviu nou vesteşte Triumful aşteptării!

 De la Iaşi, însuşi marele istoric şi scriitor Nicolae Iorga se referă la hotărârea românilor ardeleni de a se uni cu ceilalţi fraţi, apreciind cum se cuvine sentimentul dezrobirii naţionale:

“Soarta voieşte astăzi ca, după ce jertfa cea mai devotată a noastră, celor de aici, a rămas zadarnică, aceeaşi dreptate să încunune, în aceeaşi clipă, silinţele noastre cu silinţele voastre, îmbrăţişând în aceeaşi răsplătire întreg neamul românesc” (Românul, nr. 14/1918).

Versuri deosebit de mobilizatoare scrie şi I. Georgescu, prevestind evenimentul unirii pentru înfăptuirea României Mari:

Veniţi voioşi azi, fraţi români,

Pe câmpul libertăţii

Căci răsărit-a, în sfârşit,

Şi soarele dreptăţii.

Căci noi şi prietenii noştri toţi

Vom fi în veci uniţi

Iar inamicii cei cumpliţi

Ca pleava risipiţi!

(I.Georgescu, Pe Câmpul Libertăţii, în  Românul, nr. 18/1918).

Alături de aceşti scriitori, Ion Boilă dă glas, în versurile sale din Românul, chemării “bătrânilor obşitari” a căror credinţă în puterea neamului e de neclintit. Invocaşia sa retorică are puternice efecte de conştiinţă:

Tu, Oltule, val furtunos,

Tu, Mureş, blând şi lin

Păziţi Ardealul cel frumos

De ori şi ce străini!

                      (Ion Boilă, Cântecul obşitarilor, în Românul, nr. 37/1918)

                      Poeziile care cântă Unirea sunt din ce în ce mai numeroase în paginile Românului, pe măsură ce evenimentul se apropia, dar şi după 1 Decembrie 1918, poeţii au cântat realizarea visului de secole al românilor ardeleni. În versuri profetice, I. Broşu consemnează rolul tuturor provinciilor în realizarea Marii Uniri:

                      Bănatul ne-a trimis solie

                      Năpraznicu-i cuvânt l-aud,

                      Trezit din somnu-i de urgie

                      Braşovul viforos învie,

                      La fapte mari de vitejie

                      Vin grăniceri din Năsăud…

                      Şi Bucovina blândă ne cheamă

                      Cu glas de bucium depărtat

                      Cu plânsetul duios de mamă

                      Lăsaţi să piară oarba teamă

                      Va ţine cerul astăzi seamă

                      De ceasul nostru aşteptat!

                      Vezi Basarabia departe

                      Înalţă falnicu-i stindard

                      Sfăr’ma-vom culmea ce desparte

                      Un frate de-altul şi ne-mparte.

                      De-un singur dor ne leag-o soartă

                      Şi inimile ce ne ard…

                      (I.Broşu, Marşul legionarilor români, în,  Românul, nr. 10/1918)

                      Al. Munteanu al lui Vasile cheamă, de asemenea, la sărbătoarea întregului neam românesc, pe toţi românii, indiferent în ce colţ de ţară s-ar afla:

                      De la Abrud, de prin Albac,

                      Din Ţebea, unde moaşte zac,

                      Din câmpul sfintei libertăţi,

                      Din cel Bănat cu bunătăţi

                      Veniţi la praznic mic şi mari

                      Voinici cu piepturile tari

                      Eroii noştri legendari

                      Sub steagul nostru tricolor

                      Noi vrem unirea tuturor!

                      (Al. Munteanu al lui Vasile, Noi vrem unirea tuturor, în  Românul, nr. 21/1918).

                      Slăvindu-şi poporul ce-a lăcrimat sub asuprirea străină, T. Mureşanu vede momentul istoric strălucind în metafore inedite:

                      Popor de sclavi pe plaiuri ardelene

                      Ridică-ţi ochii sus şi-ţi şterge astazi

                      Şi cea din urmă lacrimă din gene!

                      Ni s-amplinit şi visul azi şi dorul

                      Căci iată-l ca o tainică minune

                      Zâmbeşte pretutindeni:Tricolorul!

                      (T. Mureşanu, Trăiască neamul românesc, în Românul, nr. 39/1918).

                      Una dintre cele mai frumoase poezii inspirate de Marea Unire a fost recitată de Nicolae Boilă, autorul ei, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, fiind un adevărat imn al acestui mare eveniment istoric al poporului nostru, aşa cum de altfel este şi titlul ei:

                      Neam românesc ridică-ţi glasul, căci şi cerul şi pământul

                      Vrea acum să te asculte, să-ţi audă azi cuvântul

                      În cetatea cea străbună, ridicată de Traian

                      Azi se-nalţă-a doua oară, falnic vulturul roman

                      Şi cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare

                      Neamului român să-i pună nouă şi mai largi hotare!

                      (Nicolae Boilă, Imnul Unirei, în Românul, nr. 19/1918).

                      Astăzi, ca şi întotdeauna, poporul român îşi cinsteşte eroii care s-au jertfit, pentru a ne lăsa o ţară întreagă, frumoasă şi bogată, dar nu se poate uita că Răsăritul Românesc încă nu este acasă. E de datoria generaţiei de astăzi să împlinească visul strămoşesc: realizarea României Mari!


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate