Satelitul Callisto- unul dintre cei mai mari sateliți ai lui Jupiter

Satelitul gigantei Jupiter, Calilsto, se află la cea mai mare distanță de planeta mamă față de ceilalți sateliți majori, fiind și cel de al treilea ca mărime din Sistemul Solar, după Ganymede și Titan.

Spre deosebire de Europa, Io și Ganymede, Callisto nu beneficiază de încălzire mareică deoarece nu desfășoară rezonanța orbitală pe același plan, totuși compoziția structurală este aproximativ similară, fiind format din gheață și rocă. Pe suprafața lunii Callisto se află cele mai mari cratere de impact din întreg sistemul solar și din acest motiv se crede că este corpul ceresc cu cea mai veche întindere. Satelitul este învăluit de o atmosferă foarte subțire alcătuită din dioxid de carbon, hidrogen atomic și oxigen molecular, totodată are cea mai scăzută densitate și gravitație dintre toți sateliții lui Jupiter. Callisto se învârte în jurul planetei Jupiter la o distanță de 1 880 000 km iar mișcarea de rotație care durează 16,7 zile este sincronă cu cea a gigantului gazos.

Emisferele satelitului diferă în ceea ce privește culoarea și simetria, emisfera anterioară fiind mai întunecată decât cea posterioară iar sub suprafața scoarței la o adâncime de 200 de km se presupune că s-ar afla un ocean de apă lichidă. Singurele forme de relief prezente pe Callisto sunt craterele în mare majoritate, stânci în forme de creste, câteva câmpii netede
și câteva luminoase care cuprind craterele numite Burr și Lofn acestea fiind cele mai strălucitoare, însă cele mai mari cratere de suprafață ale lunii lui Jupiter sunt: Valhalla care atinge diametrul de 1800 km și Asgard care măsoară 1600 de km în diametru, afară de aceste formațiuni de suprafață, există foarte multe cratere aliniate ca într-un lanț, acestea fiind numite catene, dintre care cel mai cunoscut este Gomul Catena.

Specaliștii de la NASA au ajuns la concluzia că există viață la nivel microbian ascunsă în oceanul subteran al satelitului, însă condițiile de mediu ostile înfrânează orice inițiativă de colonizare într-un viitor mai îndepărtat. Primele sonde spațiale care au cercetat suprafața satelitului de la distanță au fost Pioneer 10 și Pioneer 11 la începutul anilor 70′, urmată de sonda Voyager 1 și 2 în anul 1979 . De atunci și până în prezent s-au mai desfășurat câteva misiuni de cercetare cu explorare de la distanță, însă Callisto nu a reprezentat niciodată o prioritate pentru lumea științifică din domeniul astronomiei, raportat la alți sateliți care prezintă un interes mai mare pentru studiu.
Sursă de referință: https://ro.wikipedia.org/wiki/Callisto_(satelit)
Autor-Andreea Arsene