***Editie online: Anul nr. III

februarie 14, 2025

Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Alexandru Brătescu-Voinești

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, prozator român, s-a născut la 1 ianuarie 1868 în Târgoviște. A fost al doilea dintre cei patru copii ai lui Alexandru Brătescu, horticultor, fiu de pitar, și al Alexandrinei, fiica maiorului pașoptist Ion Voinescu. În perioada copilăriei, în casa părintească din Târgoviște și în satul Brătești, apropiat de Târgoviște, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești asculta muzică și povestirile captivante ale unchiului său, Alexandru Voinescu, un bun povestitor. De mic, Ioan își exprima dorința de a deveni povestitor, inspirat de unchiul său.


A urmat clasele primare în Târgoviște între anii 1875 și 1879, iar apoi a continuat studiile la Gimnaziul „Sf. Sava” din București între 1879 și 1883. În anul 1881, la vârsta de 13 ani, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a publicat prima sa poezie în ziarul „Armonia”, condus de Alexandru Vlahuță. Aceasta a fost prima sa apariție literară și un început promițător pentru cariera sa ulterioară. În anul 1887, la vârsta de 19 ani, Brătescu-Voinești a publicat nuvela „Dolores” în revista „România”. Aceasta a fost prima sa lucrare de proză și a marcat debutul său în literatura română. După absolvirea gimnaziului, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești s-a înscris la Facultatea de Medicină, dar a abandonat în favoarea studiilor juridice. În această perioadă, el a intrat în contact cu Titu Maiorescu și a început să scrie versuri și proză. A devenit apropiat de cercul literar „Junimea” și a publicat schița „Cea din urmă scrisoare” în revista „Convorbiri literare”.


În anul 1892, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești și-a luat licența în drept cu teza „Despre reprezentarea minorității” și a început să lucreze ca judecător în diverse orașe precum București, Pitești, Craiova și Târgoviște. Ulterior, și-a deschis un cabinet de avocatură.
În perioada 1892-1896, Brătescu-Voinești a colaborat la revista „Convorbiri literare” și la alte publicații. A călătorit în Anglia, Franța și Italia în compania lui Titu Maiorescu, iar aceste călătorii l-au influențat în scrierile sale. În anul 1903, a publicat primul său volum intitulat „Nuvele și schițe”, care a fost bine primit de critici și public. Acesta a fost urmat de alte volume importante în cariera sa literară, precum „În lumea dreptății” (1906), pentru care a primit premiul Academiei Române.

Continuând, în anul 1910, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a fost ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români, recunoscându-se astfel contribuția sa valoroasă în literatură.În anul 1911, a publicat broșura „Pe marginea cărților”, în care a discutat despre evoluționismul darwinian și impactul acestuia asupra societății și culturii. În anul 1912, a apărut al doilea său volum de nuvele și schițe, intitulat „Întuneric și lumină”, care a fost bine primit de critici și public.

În anul 1914, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a fost numit director al Teatrului Național din București. În această perioadă, a activat și în rândurile partidului liberal și a fost deputat de Dâmbovița până în anul 1940, cu scurte pauze.

Continuând, în anul 1919, a publicat volumul „În slujba păcii”, care aborda teme antirăzboinice și promova ideea păcii și înțelegerii între popoare.În anul 1923, a publicat volumul de nuvele și schițe „Rătăcire”, care a fost apreciat pentru abordarea temelor sociale și psihologice. În 1922 a publicat nuvela ”Niculăiță Minciună”.

În anul 1925, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a primit Marele Premiu Național pentru Proză, recunoașterea meritelor sale în domeniul literaturii. În anul 1929, a apărut volumul „Firimituri”, care a adus în atenție teme precum condiția umană, destinul și existența. În anul 1933, a publicat eseul „Cu undița”, în care a reflectat asupra valorii și importanței literaturii în societate. În anul 1935, a văzut lumina tiparului volumul de eseuri „Din pragul apusului”, în care a abordat teme filozofice și existențiale. Continuând, în anii 1937-1940, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a manifestat o alunecare către mișcările de dreapta, ceea ce a dus la o atmosferă de ostilitate și rezervă din partea publicului. Această perioadă a fost marcată de schimbări politice și sociale în România. În anul 1942, a publicat lucrarea „Originea neamului românesc și a limbei noastre”, în care a abordat subiectul originii și evoluției poporului român și a limbii române.
La 14 decembrie 1946, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a încetat din viață la București, lăsând în urmă o moștenire literară valoroasă. Contribuția sa în literatura română a fost recunoscută prin alegerea sa ca membru al Academiei Române și prin numeroase premii și distincții pe parcursul carierei sale.
Continuând, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești rămâne unul dintre cei mai importanți prozatori români, cunoscut în special pentru povestirile sale scrise pentru copii. El este considerat creatorul tipurilor de inadaptabili, suflete impregnate de candoare, lezate de contactul cu brutalitatea mediului, incapabile să reziste impactului cu minciuna și injustiția. Operele sale, precum „În lumea dreptății”, „Întuneric și lumină”, „Rătăcire” și multe altele, explorează teme precum justiția, moralitatea, condiția umană și lupta pentru dreptate și adevăr. Stilul său narativ captivant și abilitatea de a crea personaje memorabile au făcut din el unul dintre cei mai apreciați scriitori ai literaturii române.
Ioan Alexandru Brătescu-Voinești a lăsat o amprentă puternică în literatura română, iar operele sale continuă să fie citite și apreciate de publicul de toate vârstele.


Autor-Andreea Arsene
Sursă de referință: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_ioan_alexandru_bratescu_voinesti.htm

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate