Taina Alexandrei(I)

Alexander Howard se însurase după protocoalele aristocrației engleze cu una dintre verișoarele sale primare, Catherine Walter, împreună cu care a împărțit 45 de ani de căsnicie, din care a rezultat o fiică, pe nume Anne, născută cu grave dizabilități fizice. Alexander și Catherine au avut o căsnicie dificilă, fiindcă mariajul lor nu s-a înfăptuit din considerente sentimentale ci din interesul de-a păstra prerogativele exclusiv în familie. Alexander era un bărbat rece, sobru, calculat, elegant și aparent misogin. Ochii de un verde nuanțat ieșeau primii în evidență dintre toate calitățile sale fizice. Deși avea o privire scrutătoare, în momentele lui de seninătate, părea un om frumos. Alexander ținea la statutul său privilegiat și păstra cu sfințenie secretele vieții personale. Însă avea unele nemulțumiri, ce îl copleșeau, legate de viața de familie. Handicapul psihic și fizic al fiicei sale Anne, i-a întors viața pe dos. Și-ar fi dorit un copil normal, cu calități speciale. Când Anne împlinise vârsta majoratului, dăduse o petrecere la reședința sa, un conac grandios. Petrecerile în rândul familiei Howard erau extrem de rare, deoarece Alexander era genul de om auster, căruia îi plăcea viața lipsită de orice nuanță expresivă. Invitații erau aceiași, membrii ai clanului aristocratic, care simulau un comportament reverențios din obișnuință. Comunicarea între oaspeții aleși adunați în salonul gazdei, se făcea prin formule verbale protocolare specifice castei, practic un ritual care scotea în evidență multă superficialitate și false simțăminte. Sărbătorita a fost așezată în capătul mesei. Era îmbrăcată într-o rochie din satin, gri-violet la culoare, cu o croială simplă, largă și lungă, lucrată anume pentru a-i ascunde defectele trupului distorsionat de handicap. Părul blond, ondulat natural, îi era prins la spate într-un coc clasic, cu câteva șuvițe lăsate să cadă rebel în lateralul feței. Altminteri, Anne avea o față drăguță însă lipsită de expresivitate. Ochii mari albaștrii arătau o goliciune înfiorătoare, iar gura și obrajii păreau înțepeniți într-un rictus al tristeții veșnice. Biata făptură nu înțelegea nimic ce se întâmplă în jurul său. Nu putea nici măcar să se hrănească singură. Avea privirea fixată într-o singură direcție și mișca capul înainte și înapoi bolborosind cuvinte neînțelese. Nu a avut nici o reacție când i s-a adus tortul și i s-a urat la mulți ani din partea tuturor invitaților. Un servitor i-a suflat lumânările din tort încercând să o atenționeze asupra faptului. Însă ea a rămas pasivă mai departe. Pe Anne nu o impresiona absolut nimeni și nimic. Această atitudine de ignoranță ar fi putut fi justificată de conștientizarea propriei suferințe. Locul ei preferat era terasa conacului unde îngrijitorul o ducea zilnic în căruțul cu rotile. De pe terasă privea intens spre grădina cu plante exotice și doar în acele clipe expresia suferindă a chipului ei se schimba într-una mai plăcută vederii. Un alt loc preferat de ea, era salonul cu biblioteca, unde stătea așezată lângă pian. Îi plăcea să petreacă multe ore acolo, într-un climat de liniște împovărătoare.
Îi plăcea să i se cânte la pian piesa Moonlight Sonata a lui Bethoween, care de altfel era și prima pe lista cântecelor ei preferate, urmată de alte simfonii cunoscute ale compozitorilor de muzică clasică. Catherine, la fel ca și Aexander, fusese marcată de boala fiicei sale, însă ea spre deosebire de soțul său era afectuoasă și atentă cu Anne. Indiferența și răceala soțului, precum și numeroasele certuri avute cu el o aruncase în patima beției. Catherine bea pe ascuns în dormitorul ei. Trecuse aproape un deceniu de când nu mai împărțea patul cu cel pe care îl considerase multă vreme jumătatea vieții ei, acceptând compromisul dureros de a fi prizoniera unui mariaj toxic care o distrugea sufletește. Din cauza consumului de alcool și al suferinței sufletești i s-a accelerat îmbătrânirea. Nu de puține ori, femeia ajunsă la vârsta de 55 de ani, detesta să se privească în oglindă. Avea o asistentă care se ocupa zilnic de aspectul ei fizic.

Coafura și machiajul profesionist îi mai estompa din imperfecțiunile apărute de la bătrânețea prematură. În schimb soțul ei, Alexander, era preocupat de urcarea în ierarhia puterii, având toate pârghiile și relațiile necesare pentru a primi o funcție politică importantă. Printr-o conjunctură favorabilă a fost ales Președinte al Camerei Lorzilor în Regatul Marii Britanii. Prin prisma acestei funcții, Alexander își atinsese ambiția de a ajunge în cel mai înalt rang posibil. Era capul aristocrației britanice și din această postură se simțea împuternicit și infailibil. Însă acest sentiment l-a călăuzit doar temporar. Împlinise 62 de ani și părul îi albise semnificativ, iar cutele de pe obraz se evidențiau la orice mișcare a mușchilor faciali. Neliniștea specifică îi trăda ambițiile. Era impulsiv, nu putea sta într-un loc. Se gândea mereu la posibilitatea de a mai avea un copil, un băiat, așa cum își dorise el.
Autor: Andreea Arsene