Steaua stelelor...(Lui Eminescu).
Steaua stelelor, cea vie
Luminează vastul cer,
Și ne-aprinde o făclie
În zborul vieții efemer.
Steaua stelelor, măiastră.
Și-a trimis lumina pură.
Să lucească la fereastră.
Dându-ne a sa căldură.
Steaua stelelor, cea sfântă.
Ce străbate-n univers.
Auziți, cum doina-i cântă!
Și-a scris nemurirea-n vers.
Steaua stelelor, fără de preț.
Ne-a trimis raza de dor.
Dintre toți, cel mai măreț,
Domnul cel nemuritor.
Steaua stelelor, divină
Eminescu- om și zeu,
Să-i fie odihna lină
Să ne mângâie mereu.
Steaua stelelor,
Fără de asemănare
Călăuză peste vremi .
Îți aduc ție închinare
Șiaștept ca să mă chemi.
Cât te-am căutat în vise,
Printre muritori şi stele,
Ți-am lăsat la porţi închise
Preţul lacrimilor mele.
Nu te-ai rătăcit prin lume,
Călător de prea departe,
Vrând s-aduni fără de nume.
Stele dincolo de moarte?
Oare, ai ştiut vreodată
Că citindu-ți stihul, seara,
Ţi-am dat venerarea toată.
Și suspinele-mi ca ceara?
Te invoc în rugăciune.
Și te-aștept mereu sfioasă,
Nu ar fi altă minune.
Mai reală, mai frumoasă!
Zeul poeziei noastre,
Anii trec, sunt muritoare,
Dă-mi din clipele-ți măiastre.
Clipa mea de neuitare…!
Nu mai cred în vreo iubire.
Suprimată de regrete,
Dulce-amară amăgire,
Cine-o sa te mai aștepte?
Poet - Andreea Arsene, Bucuresti.