UMANITATEA ÎN RAPORT CU SUBLIMITATEA CREAȚIEI COSMICE

Țara noastră strălucește de izvoare sfințite, de suflete preapline  de evlavie, de locașuri sacre și de slujitori devotați ai unui fals dumnezeu. Și totuși, se ivește întrebarea: de ce lucrurile iau o întorsătură tot mai sumbră? Traim într-o Românie asfixiată de trădare, corupție, sărăcie materială, ipocrizie, vulgaritate, lăcomie și utopii. Omul ca ființă cosmică, poartă cu sine toată responsabilitatea pentru cursul prezentului și  viitorului său . Printr-un act de ignoranță suprapusă, omenirea a incadrat CREAŢIA DIVINĂ într-un concept idealist fals, confundând-o cu dogmele și ritualurile religioase.

Ipocrizia la români îmbracă forme aberante, în sensul că este suficient  să-i spui unui creștin  că religia în care crede cu atâta fanatism, este doar o fabricaţie ideologică omenească, născocită pe baza falsificării textelor religiilor antice, cu scopul de a manipula și sclaviza masele, că imediat vei fi catalogat satanist, blasfemiator, ateu sau câte alte apelative injurioase  specifice cretinopației religioase.  În schimb dacă  le vorbești de Ceaușescu și comunism,  tot ei vor începe să delireze de nostalgie, uitând că idolul lor comunist a fost un ateu feroce care dărâma biserici, iar pușcăriile  de la începutul erei comuniste erau pline de slujitori ai domnului. Există oameni geniali  care devin maniaci când se pune pune în discuţie existenţa dumnezeului biblic. In orice alt domeniu, logica primară le funcţionează, însă când vine vorba de religie devin barbari.Acest aspect relevă uşurinţa cu care poate fi  controlat un om sclipitor de inteligent, cu atât mai mult cu cât se ştie că proştii sunt uşor de controlat.Este suficient ca să le transmiţi oamenilor lipsiţi de inteligenţă, o idee sau un concept eronat,  şi te vor aproba  fără să ţină cont de veridicitatea informaţiilor primite, în schimb  devine foarte gravă situaţia când oameni dinamici din punct de vedere intelectual, cei  care în genereal işi pun întrebări cu privire la sensul vieţii, se transformă în paiațe atât de  uşor  de manipulat,  pentru o zeitate care nu le-a dat nici un fel de dovadă a existenţei ei, scăpându-le din vedere faptul că  adevăratul CREATOR nu este reprezentant  al vreunei credințe specifice, cu atât mai puțin musulman, creștin, român sau aparținător al vreunei alte religii terestre.

ADEVĂRATUL CREATOR  AL UNIVERSULUI este un pilon viu, intangibil și inefabil al creației, neîncadrat în limite etnice sau religioase şi el nu se confundă cu ființele umane; din nefericire, omenirea, în izbucnirile abuzive ale măreției și vanității sale, își confundă voia cu cu cea a CREATORULUI. Adepţii acestor false credinţe îi atribuie CREATORULUI necesitatea de-a pedepsi omul păcătos ca o consecinţă a greşelilor sale.  Dar care este rolul umanității în raport cu sublimul cosmic? Dacă, în anul 1924, Edwin Hubble nu ar fi făcut descoperirea uluitoare a altor galaxii în universul considerat infinit, omenirea ar fi fost blocată în aceleași percepții eronate alimentate de fanatismul religios, considerând că galaxia noastră, Calea Lactee, este însăși universul, iar Pământul, o planetă neînsemnată în raport cu grandiozitatea cosmică, însuși buricul universului. Prin urmare, CREATORUL  își concentrează obsesiv atenția asupra unui mic fragment din complexitatea creației sale, pentru că astfel doresc oamenii, care se consideră stăpânii cunoașterii absolute .

Ei înșiși, în toată naivitatea lor primară, sfidează paradoxal și fără scrupule SUPREMA PUTERE, o profanează și o minimalizează conform judecăților lor limitate. Prin aceasta, ei nu se deosebesc prea mult de animale, deoarece nu înteleg că ENTITATEA pe care o invocă sub auspiciul unor raționamente false le-a oferit darul cel mai prețios…MINTEA , iar aceasta o folosesc tocmai în propriul lor detriment. Odată ce CREATORUL a dăruit omului RAȚIUNEA, făcându-l stăpân peste una dintre creațiile sale infinite, nu a mai considerat necesar să se implice direct în evenimentele pământești, imperativ fiind procesul evoluției în actul creației. Dacă un arhitect proiectează o mulțime de clădiri, ar face el greșeala să-și concentreze atenția maximă asupra uneia dintre ele? Răspunsul este: evident că nu. El s-ar putea lipsi de aceasta și ar construi în continuare alte ediții. Prin urmare, dacă omul își acordă atâta importanță, excluzându-l pe ADEVĂRATUL ARHITECT din ecuație, evoluția sa spirituală adecvată nu poate fi atinsă. Într-un mod constant, se va plafona de fenomenul religiozității în detrimentul adevaratului sens al existențe sale.

Autor- Andreea Arsene

Share on Facebook

Tweet