Generațiile mai vechi și cu educația completă își mai amintesc, poate, de nuvela lui Costache Negruzzi „Alexandru Lăpușneanu”, un text iconic, azi exclus definitiv din programa școlară, odată cu autorul ei, pe motiv că nu sunt suficient de „canonici” pentru tineretul de azi. Păcat, fiindcă ar fi avut ce invăța. Pentru a împrospăta memoria celor care nu mai sunt la curent cu deliciile literaturii clasice românești, voi aminti că, pe fondul unei revolte populare, cauzată de înăsprirea taxelor, voievodul moldovean Alexandru Lăpușneanu, cunoscut pentru cruzimea și viclenia sa, după un masacru sângeros în care ucide 47 de boieri potrivnici, manevrează în așa fel încăt furia mulțimii ațâțate la auzul grozăviei, dar și de disperarea rudelor celor uciși, să se reverse asupra sfetnicului său de taină, boierul Moțoc, o victimă, în fond, dar deloc nevinovată, a uneltirilor domnești. Textul lui Negruzzi, dincolo de reconstituirea istorică mai mult sau mai puțin fidelă, arată și modul perfid cum pot fi manevrate mulțimile, cum oameni total vinovați de grozăvii, cum a fost domnitorul de tristă amintire Alexandru Lăpușneanu scapă basma curată folosindu-se de ceea ce s-ar numi azi „manipularea maselor”. Iată, pe scurt, secvența rămasă în memoria colectivă ca un act de ipocrizie fără margini, așa cum apare ea în capitolul al III-lea al nuvelei menționate: „Ei, vornice Moțoace, nu...
kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate