***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

Chico Xavier-povestea celui mai mare medium al secolului XX

Chico Xavier-povestea celui mai mare medium spiritist al secolului XX

Chico Xavier, pe numele său real Francisco Candido Xavier, este considerat chiar și până astăzi, cel mai mare medium al secolului XX. Născut la data de 2 aprilie 1910 în orașul Pedro Leopoldo din Brazilia, Chico a trăit de când era mic sub permanenta vrajă a revelațiilor, fiind considerat un copil cu capacități speciale. Părinți lui Xavier erau oameni simpli, tatăl băiatului, Joao, era de profesie vânzător de bilete la loterie iar mama lui Maria, era o femeie casnică și o credincioasă catolică care a murit pe când micuțul avea doar 5 ani. După moartea mamei sale, Xavier le-a spus celor apropiați că poate comunica cu spiritul ei, însă după ce a făcut această mărturisire șocantă, copilul a fost considerat ciudat sau tulburat mintal, însă blamările venite din partea celor apropiați nu l-au împiedicat pe băiat să susțină că el are darul de a comunica cu morții. Tatăl său s-a recăsătorit cu Cidalia Batista împreună cu care a mai avut încă șase copii, pe lângă cei trei avuți înainte cu fosta soție, Maria. Când a ajuns în școala primară, Xavier a mărturisit celor cunoscuți că un spirit l-ar fi ajutat să scrie eseuri. Problemele au început să apară după ce copilul a câștigat la o olimpiadă școlară națională o mențiune pentru o compunere literară scrisă despre câștigarea independenței Braziliei, atunci i s-au adus primele acuzații de plagiat.

Ulterior, Xavier a fost supus unor încercări și teste venite din partea scepticilor, însă el le-a demonstrat fără probleme că dispune de abilități de medium.

Mama vitregă a băiatului, Cidalia a apelat la calitățile lui extrasenzoriale ca să o povățuiască cum să scape de tâlharii care i-au furat legumele din grădina, iar sfaturile primite de la Xavier au ajutat-o pe femeie să își rezolve problema. Cu toate astea, tatăl lui Xavier și-a făcut impresia că fiul său era afectat psihic și din acest motiv dorea să-l interneze într-un ospiciu de boli mintale și doar intervenția unui preot catolic, care considera manifestările micului inculpat doar simple fantezii copilărești, l-au scăpat de spitalizare, în schimb a fost obligat să muncească din greu și cu program prelungit într-o fabrica de textile. După ce a terminat școala primară în 1924, Xavier nu și-a mai continuat studiile, însă a reușit să intre pe postul de funcționar în vânzări. În ciuda devotamentului său manifestat pentru religia catolică căreia i s-a dedicat ca un adevărat credincios, Xavier a fost persecutat și a primit restricții din partea preotului care l-a supravegheat. Mai târziu în 1927, după ce una dintre surorile lui Xavier se îmbolnăvește psihic, el are șansa să o ajute prin abilitățile de medium, și în acest fel își ia curajul de a deschide un centru de spiritism invocând sfaturile primite de la mama sa decedată precum că ar trebui să își continue misiunea de medium spiritual luând ca reper cărțile lui Allan Kardec, apoi în următorii ani, își intensifică activitatea afirmând că a luat contact cu spiritele mai multor poeți decedați, astfel el transcrie psihografic comunicarea avută cu spiritele morților și le publică în ziare din Brazilia( Rio de Janeiro) și Portugalia. În anul 1931 deja devine foarte cunoscut în Brazilia. În anul 1930, văduva lui Humberto Campos îl dă în judecată pe Xavier, privind drepturile de autor, pentru faptul că și-a atribuit creația soțului ei numită: Povestea Braziliei, în calitatea lui de medium. Instanța îi acordă dreptate văduvei lui Humberto Campos, deoarece autorul lucrării se afla încă în viață la acel moment când Xavier i-a copiat scrierea prin intermediul psihografiei. Chiar și așa, instanța nu a putut găsi o pledoarie justă pentru a combate existența mediumități..

Moștenirea lui Chico Xavier

Francisco Candido Xavier a scris 490 de cărți prin intermediul psihografiei, adică transcrierea mesajelor transmise de către spiritele celor decedați. Cea mai citită și bine vândută carte din literatura spiritistă braziliană se numește Nosso Lar, după care s-a realizat și scenariul unui film din 2010. Xavier Chico a scris această carte, îndrumat fiind de spiritul unui om decedat numit Andre Luis. În urma scrierii acestei cărți, celebritatea lui Xavier sporește în intensitate și oamenii îl caută în vederea vindecării și a sfaturilor utile pentru existență și drept urmare orășelul Pedro Leopoldo devine un centru de pelerinaj. Francisco alias Xavier a fost întotdeauna un om modest, credincios și umil, devotat principiilor sale de viață în ciuda faptului ca a vândut 50 de milioane de copii din cărțile scrise și a muncii sale filantropice care a adus suport multor persoane nevoiașe. Cu toată aprecierea și critica primită, mediumul Xavier a făcut transcrierea mesajelor celor morți în niște limbi puțin cunoscute, avea abilitatea de a transcrie mesajele primite din lumea de dincolo prin inversiune, asemenea marelui pictor Leonardo Da Vinci care era familiarizat cu scrierea inversă, tradusă prin intermediul oglinzii. Mai mult decât atât, Xavier a avut darul bilocației, fiind văzut în același timp în două locuri diferite, asemeni misticului român Arsenie Boca. Ghidul spiritual a lui Xavier numit Andre Luis a fost un spirit reîncarnat care a trăit în Roma Antică ca senator a cărui nume era Publius Lentulus, după care acest spirit s-a reîntrupat în persoana unui preot misionar numit Damien, apoi ca mai târziu acesta să se reîncarneze în trupul unui reputat profesor de la Sorbona.

Spiritul lui Andre Luis a transmis posterității prin legătura sa spirituală cu Xavier învățături de o înaltă valoare umană care au primit aprecierea cuvenită la momentul respectiv. În anul 1981, Xavier Chico a fost propus ca și candidat în cursa pentru Premiul Nobel pentru Pace, pentru care a primit o nominalizare datorită faptului că a reușit să adune două milioane de semnături. În 2006 într-un concurs realizat de către Revista Epoca, Francisco Candido Xavier a fost ales cea mai mare personalitate a istoriei. După moartea lui Xavier în 30 iunie 2002, diverse publicații, televiziuni și zona politică din Brazilia au concurat pentru a-i plăti tribut acestuia sub diverse forme, astfel că: guvernul brazilian a numit un pasaj al autostrăzii naționale după numele lui Xavier Chico, mai departe în 2010, centenarul a fost marcat de apariția unor timbre și a unor filme de lung metraj dedicate lui.

În anul 2012, emisiunea „O Maior Brasileiro de Todos os Tempos” transmisă de postul de televiziune SBT a lansat un concurs prin vot în urma căruia, legendarul MEDIUM a fost ales cea mai mare personalitate braziliană a tuturor timpurilor, concurând cu personalități legendare din Brazilia precum: călugărița Irma Dulce, Ayrton Senna cunoscutul pilot de formula 1 și fondatorul aviației din Brazilia Alberto Santos- Dumont, în cele din urmă, Xavier obținând 71,4 % din voturi.

Cărțile lui Xavier au fost traduse în mai multe limbi internaționale, totodată existând și adaptări cinematografice interpretate după cărțile sale. Potrivit datelor furnizate de către tabloidul american: American Examiner, mediumul brazilian Xavier Chico a câștigat în urma activității sale de medium suma de 20 de milioane de dolari.

După moartea lui Xavier a existat câteva atacuri și critici apărute împotriva acestuia din partea unor publicații americane, care urmăreau obținerea de profit, însă editura FEB(Consiliul Național Federativ) condus de Juvanir Borger de Souza, care i-a publicat cărțile lui Xavier a adăugat în apărare următoarea justificarea: Xavier a convenit în timpul vieții sale ca veniturile provenite din vânzarea cărților să fie donate în scopuri caritabile. În decursul anului 1994, organizația FEB primea un vot de recunoaștere și apreciere datorită muncii lui Xavier în cadrul Congresului de Spiritism Mondial, punând astfel capăt speculațiilor de orice natură. Datorită acestei recunoașteri la nivel internațional, Federația Spiritistă Sergipe pune în funcțiune programe ezoterice care aveau menirea de a continua activitatea lui Xavier Chico prin lucrări de anvergură care abordau practicile spiritiste.


Parteneriatele de colaborare avute de Xavier Chico

Cel mai cunoscut parteneriat în domeniu spiritismului, avut de Xavier Chico a fost cel cu Waldo Viveira, amândoi împărțind activitatea psihografierii mai multor cărți. Totodată, Xavier se mută în orașul Uberaba care devine în scurt timp un centru de pelerinaj. Xavier și partenerul său au călătorit în SUA unde cu ajutorul președintelui Organizației: Christian Spirit Center, Salim Salomao Haddad, își promovează activitatea, învățând limba engleză, după care scrie cartea The World Of The Spirits( Lumea Spiritelor) care devine foarte populară și apreciată atât în SUA cât și în alte țări, fiind tradusă în mai multe limbi de circulație internațională. Colaborarea cu Waldo Viveira nu a fost întodeauna ușoară pentru Xavier, între cei doi au apărut unele disensiuni și reconcilieri. Important de afirmat este faptul că Xavier Chico a fost personalitatea care a adus cea mai mare rată de audiență din istoria televiziunii braziliene în secolul XX prin participarea directă la programul TV numit PINGA FOGO. În urma emisiunilor televizate la care a participat, Xavier reușește performanța de a atrage de partea sa, circa 5 milioane de adepți. În aceiași perioadă, Xavier se îmbolnăvește la plămâni, inimă și are probleme cu vederea. La 100 de ani după nașterea lui Xavier, în 2010 se lansează filmul biografic numit Chico Xavier, realizat de cineastul și regizorul Daniel Filho în colaborare cu jurnalistul Marcel Souto Maior.străbătea pe toți.

În filmul biografic, rolul lui Xvier este interpretat de către trei actori diferiți: Nelson Xavier, Angelo Antonio și Matheus Costa, în aproape toate etapele vieții mediumului începând din 1918 până în 1975. Scrierile lui Xavier au acoperit o gamă largă a mai multor domenii începând cu: religia, filozofie, literatură, poezie, știință, istorie, romane, novele, peste toate astea se adaugă mii de scrisori de consolare trimise familiilor persoanelor decedate în care acesta îi încuraja să treacă peste durere pe rudele celor trecuți în neființă, motivând că morții i-au transmis lui mesaje de alinare către cei îndurerați. Popularitatea faimosului medium s-a păstrat la aceleași limite și în ciuda problemelor de sănătate el a continuat să lucreze până la moartea sa în 2002.
Materialele Psihografice ale lui Xavier Chico au servit ca dovadă de apărare într-un caz de crimă
Un caz renumit care a făcut vâlvă în lumea întreagă a fost cel a lui Jose Divino Nunes care a fost acuzat de uciderea prietenului său Mauricio Henriques, inculpatul a fost absolvit de acuzațiile de crimă, datorită faptului că judecătorul a crezut în veridicitatea unei scrisori prezentată de Xicho, care prezenta dovada că sufletul celui decedat i-ar fi mărturisit mediumului că Jose Nunes nu este cel care l-a ucis și că el ar fi murit de fapt din cauza unui accident. În ziua morții lui Xavier Chico, 30 iunie 2002, Brazilia celebra un mare eveniment: cucerirea cupei campionilor mondiali la fotbal. Cei apropiați lui Xavier au mărturisit că mediumul ar fi prezis că moartea lui va avea loc într-o zi când Brazilia va sărbători o mare victorie.

Articol scris de Andreea Arsene( sursă de referință: wikipedia-english)

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate