***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

,,Eminesciana-Revista eternului frumos”


,,Eminesciana-Revista eternului frumos”, care apare trimestrial prin preocuparea fondatorului său, artistul plastic Mihai Cătrună, a păşit în al- VIII-lea an de existenţă. Legat afectiv de Alexandria, locul naşterii sale, al copilăriei şi adolescenţei, Mihai îşi onorează prietenii din Alexandria cu fiecare număr, astfel că, am în faţa ediţia din martie 2024.

Este o bijuterie editorială prin conţinut şi realizarea grafică. Pe prima filă, deasupra unei imagini litografice, se află scris jurământul depus de Mihai Eminescu, la numirea ca bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iaşi (30 august 1874): ,,Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoarea şi conştiinţa mea: Credinţă Domnitorului românilor Carol I şi constituţiei ţării mele; De a-mi îndeplini cu sfinţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea; De a aplica legile şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !

Mihai Eminescu “ Citindu- l am retrăit într-o clipă, cu viteza maximă din univers, filmul anilor de studenţie ieşeană şi a celor de studii doctorale în care cu legitimaţia primită pentru a avea acces în această impunătoare instituţie de cultură, pentru documentarea ştiinţifică, intram aproape zilnic. În drumul parcurs de la Universitatea ,,Al. I. Cuza” până la ,, fundaţie “, inevitabil îmi imaginam că pe acolo au trecut paşii imensului poet şi mă obseda ideea de a clarifica ce se afla din peisajul din faţa mea pe vremea lui Eminescu. De sute de ori , cu imaginaţia realistului împătimit, calculam raza pomilor imenşi de pe traseu şi socoteam numărul inelelor de viaţă, în gând, spre a le aproxima vârsta şi, implicit, a -mi răspunde la întrebarea dacă pe sub minicoroanele lor de puieţi, cu mulţi ani în urmă, a trecut, cumva, Eminescu. Imaginaţia ,,fizicienilor- poeţi” zboară pe unde nu gândeşti şi-i trimite către căi paralele, lucru întâmplat şi acum, motiv din care voi reveni la revistă cu constatarea că în ea sunt omagiaţi marii poeţi, scriitorii şi oamenii de cultură din România, artiştii plastici, sunt promovaţi românii de pretutindeni, contemporanii cu talent autentic, realizându-se în acest fel o continuitate între oameni şi etape. În acest număr, în slava lui Mihai Eminescu, ,,poetul nepereche”, de la a cărui naştere s-au împlinit 174 de ani la 15 ianuarie 2024, sunt prezentate mai multe portrete eminesciene de o expresivitate şi frumuseţe fără egal. O pagină specială cuprinde grafică sub tema ,, Poezia lui Mihai Eminescu , sursă de inspiraţie în artele plastice”. Mai multe imagini îl prezintă pe sensibilul poet Nichita Stănescu, de la plecarea căruia clepsidra răsturnată- n vis a scurs cu durere anii şi nisipul. La pagina ,,Omagiu Brâncuşi” sunt reprezentările dedicate genialului sculptor, câlăuzit spre nemurire de deviza: ,, Munceşte ca un sclav , porunceşte ca un rege, crează ca un zeu!” Cei fără pregătire de specialitate în arta plastică, printre care mă număr şi eu, o apreciem în mod subiectiv şi din acest motiv mă simt datoare să mentionez că nu-mi permit să emit judecăţi de valoare în domeniu, ci pur şi simplu păreri personale date de senzaţia de frumos pe care mi-o lasă imaginea. Asigurându-i de tot respectul meu, am considerat că nu este cazul să enumăr aici autorii operelor literare şi plastice, lasând acestă placere celor interesaţi de revistă. Voi menţiona , doar, că prin modul în care este concepută şi realizată ,,Eminesciana, revista eternului frumos”, prin contribuţia tuturor, reprezintă o colecţie de valoare culturală, distinsă în peisajul editorial actual. Din acest motiv, mă bucur când regăsesc în numerele ei câte o creaţie personală. În acest număr este redat sub titlul ,, Virginia Vini Popescu- De vorbă cu modestia- amintirea unui frumos dialog” un interviu cu autorul teleormănean Ion Al. Stănescu. Prin încadrarea unor secvenţe din scrierile mele în ,,Eminesciana”, mi s-a adăugat la bucuria creaţiei şi cea a distribuirii ei către cititorii avizaţi.


Autoare- VIRGINIA VINI POPESCU

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate