***Editie online: Anul nr. III

februarie 10, 2025

Interviu cu Sorin Drăghici- autorul romanului: „Acest soare care mă orbește”

Sorin Drăghici s-a născut în România, la 11 septembrie 1975, și este medic oftalmolog. Trăiește și profesează de 20 de ani în Berlin. Scrie de când se știe, cu ușurință, iar dacă nu ar fi fost înzestrat cu darul scrisului, și-ar fi ales darul viziunii unui vraci dintr-o cultură preistorică.
De data aceasta își face timp pentru a explora nu doar ochii pacienților, ci și sufletele personajelor sale. „Acest soare care mă orbește” este romanul de debut al autorului, primit bine atât de vocile critice, cât și de cititori.

Acest soare care ma orbeste (hardcover) – Sorin Draghici – Editura Letras, 2023
PREFATA


Cu o scriitura alerta, rasfatata uneori, cu efecte premeditate a caror combinatorie nu se dezvaluie pana la final, Sorin Draghici ofera in acest roman una dintre ocaziile de neratat de a te bucura de literatura, vara. Provocator, autorul alege sa intre in pielea unei domnisoare, apoi doamne si demonstreaza in felul acesta ca literatura ramane cel mai sustenabil exercitiu de zamislire de forme de viata dintre toate. Aceasta nu este insa decat prima dintre provocarile la care scriitorul isi supune cititorul.
Pe relatia Targu-Mures – Atena – Bucuresti – Buenos Aires nu circula niciun avion direct. Ramane sa va imbarcati intr-un roman care promite, de la bun inceput, o croaziera improbabila, geografica dar si istorica. Nu in ultimul rand, romanul lui Draghici ar putea fi premiat nu doar literar, ci si gastronomic.
Desi nu exista stele Michelin pentru literatura, initiativa ar trebui formulata. Pentru ca nu doar ca o societate de femei si barbati fascinante si fascinanti se iubesc, admira, calatoresc si dribleaza vitregiile unei istorii nu prea indepartate, dar ele si ei stiu sa se bucure de viata. O viata care se scrie in greaca veche si noua, una in care cultura si natura reprezinta un cuplu atat de sudat, incat nici nu ti-ai putea imagina ca ele ar fi fost, multa vreme, separate de prejudecati si mituri culturale.
Cititorul trebuie avertizat ca se poate indragosti de multe dintre personajele care locuiesc in aceasta poveste petrecuta in prima jumatate a secolului trecut; de asemenea, el trebuie sa stie ca povestea in care patrunde nu-l va dezamagi decat din cauza inevitabila a sfarsitului ei. Daca orice minune dureaza trei zile, ei bine, el va petrece cu Eliza si Maria, dar si cu Andreas si Athanasios, trei ore concentrate sau trei dimineti de calistenie a afectelor si a imaginatiei. In sfarsit, e important sa-i spunem cititorului ca, daca faptul ca povestea are un final face parte din nedesavarsirea a tot ce e viu, totusi, finalul povestii va fi unul puternic. In bine sau in rau, asta ramane de descoperit.
Literatura are o functie critica, desigur, dar textul literar e destinat placerii, in primul rand. Aveti in aceste pagini un roman cu toate ingredientele romanescului – iubire, vitregia vremurilor, calatorii exotice, embleme culturale fundamentale, atasament fata de locuri si highlights ale bucatariei grecesti. Un deliciu!
—Alexandru Matei

C.S. Bună, Sorin! În primul rând, îți mulțumesc că ai acceptat propunerea mea. Te rog să le spui cititorilor noștri câte ceva despre tine. Cine este Sorin Drăghici din punctul tău de vedere?
S.D. Dragă Corina, mă bucur că îți pot răspunde la câteva întrebări.
E foarte complicat să-ți răspund la prima, pentru faptul că definiția mea personală s-a volatilizat încet încet, iar identitatea mea cred că nu mai poate fi localizată (atât în timp când și în spațiu) foarte bine.
M-am născut în Ardeal, la Miercurea Ciuc, într-o familie mixtă. Tata vine din Timișoara iar mama mea din Secuime. Identitatea mea multiculturală, cu suișuri și coborâșuri inerente, mi-a dat primele două culori puternice ale vieții. Apoi au venit alte tonuri cromatice de identitate personală și culturală, pentru că după terminarea Facultății de Medicină la Târgu Mureș am plecat să fac specializarea în oftalmologie în Germania. Am avut șansa să aterizez în “hot spot-ul” intercultural care este Berlinul. Pe lângă asta am avut norocul să mă integrez aproape pe nesimțite și într-o comunitate de prieteni greci, care mi-a oferit alături de limbă și ritmurile însorite ale Mediteranei. Așa că dacă mă întrebi cine sunt, trebuie să-ți răspund franc: nici nu mai știu, dar nici nu mai e foarte important.
C.S. Știu că locuiești în Berlin. Povestește-ne un pic despre traseul parcurs de-a lungul anilor. Cum ai ajuns să decizi că vrei să trăiești în altă țară?
S.D. Plecarea la Berlin a venit la o vârstă destul de tânără, atunci când, după terminarea facultății, am simțit că trebuie să deschid ușița coliviei și să văd ce mai e prin împrejur. Pasul acesta nu a fost o reacție de frondă, ci mai mult un interes cultural, care m-a luat pe sus și mi-a dat o a doua “casă”.
C.S. Dacă ar fi să vorbim despre pasiunile lui Sorin Drăghici, este deja evident că una din ele este scrisul. Cum și când ai descoperit acest lucru?
S.D. Din tinerețe am scris relativ constant și cu plăcere. Mici eseuri, poezii sau articole care au rămas îndesate prin sertare sau care au fost câteodată publicate în ziare locale sau reviste studențești. Cred că a venit vremea cu acest mic roman să deschid un robinet simbolic și să las să se prelingă gândurile încet și lin din imaginar în realul cuvântului scris.
C.S. Știu că ești medic oftalmolog. Ce te-a atras spre acestă carieră și cum se îmbină oftalmologia cu scrisul?
S.D. Dorința de a deveni medic oftalmolog s-a cristalizat cred cu mult înainte să fi ajuns la Facultatea de Medicină. Din copilărie am purtat ochelari, iar vizitele periodice la medicul oftalmolog mi se păreau, pe lângă faptul că el era singurul medic care nu-mi provoca frică sau dureri, momente magice datorită aparaturii și testelor interesante la care eram supus ca mic pacient. Totul părea o joacă scoasă dintr-un film science fiction. După ce am terminat facultatea mi-am dat seama că aceasta este specializarea care m-ar face fericit. E pentru mine ca și cum aș fi îmbrăcat cu hainele potrivite (ale medicinei) un personaj mirific din copilărie.
La prima vedere profesia mea nu are da face cu scrisul, însă contactul intens cu pacienții, poveștile fericite sau mai puțin fericite pe care le aud în fiecare zi și introspecția pe care o implică latura empatică a actului medical, dau un imbold puternic “ficționalului” care locuiește în mine.
C.S. După cum știu, dacă nu ai fi fost înzestrat cu darul scrisului, ți-ai fi ales darul viziunii unui vraci dintr-o cultură preistorică. Povestește-ne un pic despre asta.
S.D. Poate că această idee ludică vine din senzația, pe care cred că o avem mulți dintre noi, că acea capacitate a noastră de a percepe realitatea (realitatea esențială) e uneori foarte limitată. Limitată de percepțiile senzoriale standard ale corpului nostru biologic, limitată de “ancorele” socio-culturale care ne definesc sau limitate de posibilitățile vieții de zi cu zi. Ideea de a fi capabil să te dezbraci de limitările acestea și să ai viziuni și revelații cu care poți să-i ajuți pe alții mi se pare interesantă…
C.S. Îmi amintesc cu plăcere întâlnirea noastră din Istanbul și cât te impresionată am fost de cunoștințele tale și de ușurința cu care interacționai cu copiii. Crezi că, în viitor, vei scrie cărți dedicate acestora?
S.D. Îmi aduc aminte cu plăcere de autori extraordinari pe care i-am citit și recitit până la epuizare în copilărie. De exemplu Vladimir Colin cu poveștile lui fantastice pentru copii sau Alexandru Mitru cu Legendele Olimpului …
Au fost cărți pe care le-am iubit și pe care le plimbam cu mine în ghiozdan la școală sau pe malul mării la Mamaia. Cred că literatura pentru copii necesită un talent deosebit iar cărțile bune pentru copii găsesc în lumea asta “nebună” în care trăim un public din ce în ce mai larg și în rândul adulților. E de ajuns să ne gândim la succesele imense ale literaturii pentru copii și tineret din ultimii ani: Mihael Ende cu poveștile lui fantastice, Harry Potter sau Lord of the Rings. Încă nu am un proiect în această direcție, dar cine știe …
C.S. Sunt convinsă că familia ocupă un rol important în viața ta. Care a fost reacția lor la aflarea veștii apariției primei tale cărți publicate?
S.D. În acest mic roman există o foarte mică parte biografică care este extrasă și prelucrată cu instrumentele imaginarului din istoria familiei tatălui meu. Conținutul exact al cărții încă nu l-am divulgat nici familiei mele, pentru că în momentul apariției (deci în următoarele două săptămâni) vreau să le ofer posibilitatea de avea o bucurie în momentul în care “despachetează” povestea.
C.S. Cum au privit cei din jur această veste?
S.D. Oarecum cu surprindere, pentru că suntem cred obișnuiți să situăm și să fixăm orice persoană cu mici “șuruburi care stabilizează imaginea”: vârstă, ocupație etc. Eu am ieșit de data asta puțin din tipar.
C.S. Te rog să spui cititorilor noștri câteva secrete despre cum poți avea succesul pe care ți-l dorești.
S.D. Nu cred că există o rețetă pentru acest lucru. Cu toții suntem prin ceea ne dorim, ceea ce facem, prin tot ce ne-a impresionat de-a lungul anilor atât de diferiți unii de alții, încât probabil că fiecăruia îi este rezervat un succes care e complet diferit de succesul altora și care nu se mulează pe niciun model oferit de altcineva. Cred însă că unul dintre ingredientele acestui “cocktail” care s-ar putea numi “viață frumoasă” este capacitatea înnăscută sau dobândită de a nu lua lucrurile prea în serios. Și aici nu mă refer la neseriozitate, ci la o anumită ușurință de a trece peste “hop-uri” care ne zgârie sau ne rănesc.
C.S. Un motto care te reprezintă?
S.D. Πάντα Ρέι
Flow
Flux continuu
Curgere
C.S. Care sunt planurile și visurile tale de viitor?
S.D. Lucrez la un volum de proză scurtă și sunt pe cale de a organiza cu un prieten drag un festival cultural pe o insulă în Grecia. Sper să fiu în stare să balansez toate farfuriile, fără să se spargă niciuna…
C.S. Mulțumesc pentru amabilitatea cu care ai răspuns la întrebările mele și îți doresc numai bine, pe toate planurile.

Interviu realizat de Corina Șujdea


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate