Iubirile dramatice ale istoriei: Grace Kelly și prințul Rainier de Monaco

Povestea de dragoste dintre frumoasa actriță Grace Kelly și prințul Rainier al III-lea de Monaco a fost cel mai mediatizat aspect public de la mijlocul secolului 20, deoarece cei doi protagoniști au schimbat perspectiva mariajului prevăzut de convențiile castei monarhice. Astfel, Grace Kelly a fost prima actriță de la Hollywood care a devenit prințesă prin alianța de căsătorie cu un membru al unei familii regale importante din Europa. Prima întâlnire dintre actrița Grace Kelly și prințul Rainier de Monaco și cea mai importantă, s-a petrecut la festivalul de film de la Cannes din 1955. Cronicile menționează că înaintea întâlnirii care le-a hotărât soarta, cei doi au avut foarte multe piedici rezultate din blocajele în trafic și alte pățanii neplăcute. Actrița americană și faimosul prinț aveau trecută în agendă întâlnirea în scopul unei ședințe foto comune. Atunci a fost momentul în care dragostea și fascinația reciprocă a intervenit pentru a le lega destinele pentru întotdeauna. Presa vremii i-a făcut faimosului cuplu, un profil glamuros și o prezentare covârșitoare, devenind în scurt timp celebritățile cele mai mediatizate de pe mapamond. De la prima întâlnire lui Grace cu Rainier, timp în care au corespondat prin intermediul scrisorilor romantice cu citate din opere literare cunoscute, doar după 6 luni de zile, fermecătorul prinț o cere pe aleasa inimii sale în căsătorie chiar în ajunul Crăciunului, cerând mai întâi acordul părinților ei, într-o vizită făcută în SUA. Din unele surse reiese faptul că Rainier a planificat întâlnirea și căsătoria cu frumoasa actriță Grace Kelly, sfătuit fiind de bunul său prieten Aristotel Onassis, cu scopul de a atrage popularitate și prosperitate în regatul său, care în acel timp era considerat un domeniu monarhic sărac și puțin cunoscut lumii. Nu știm cât de adevărată este această versiune a unei strategii pusă la cale de
către prințul Rainier, însă se știe că uniunea celor două personalități a schimbat în mod pozitiv și pentru întotdeauna soarta regatului din Monaco, și acest lucru a fost posibil în mare parte datorită frumuseții, popularității și faimei frumoasei actrițe de la Hollywood. Înainte ca Grace Kelly să devină soția prințului Rainier, ea a trebuit să facă niște compromisuri care au afectat-o până la sfârșitul vieții. Înainte de toate, i s-a propus să facă un test de fertilitate și altul de virginitate, după care a trebuit să renunțe definitiv la cariera de actriță. Evenimentul căsătoriei din Grace și Rainier a fost numit nunta secolului, datorită modului fastuos în care s-a desfășurat și a celor 1000 de invitați prezenți care făceau parte din cercurile înalte ale societății, precum: actori de renume, politicieni și artiști, oaspeți distinși de la Vatican.

Faimoasa nuntă care a durat o săptămână de zile a costat mai mult decât a costat nunta dintre regina Elisabeta a Marii Britanii și ducele Philip,
sumă de bani care s-a ridicat undeva la 55 de milioane de dolari, cheltuieli acoperite aproape în totalitate de către cunoscutul studio de film MGM. Cel mai scump cadou de nuntă primit de cuplul princiar a fost un iaht de culoare albă, primit de la bunul său prieten, Aristotel Onassis. În primul deceniu de mariaj al faimosului cuplu Grace și Rainier de Monaco, lucrurile au mers destul de bine, prințesa Grace părea să-și respecte îndatoririle protocolare, prin faptul că se prezenta în ochii publicului mereu elegantă, sobră și distinsă, aparențe care o avantajau în sensul că era considerată o prințesă model. Odată cu venirea pe lume a celor trei copii ai cuplului, Caroline, Albert și Stephanie, relația dintre soți s-a răcit considerabil. Grace Rainier și-a pierdut din entuziasmul și strălucirea de altădată, datorită faptului că se simțea controlată și condiționată să trăiască după regulile stricte ale Casei de Grimaldi. Pe de altă parte, deziluzia faptului că nu a reușit să își îndeplinească unele aspirații prin intermediul copiilor ei, cu care a avut o relație tensionată, a contribuit la adâncirea sentimentului de nefericire. În ultimii ani de viață, Grace a trăit într-o totală discreție, iar aparițiile publice alături de prințul consort scoteau la iveală o relație rece și distantă. Pe data de 13 septembrie 1982, Grace Rainier a ieșit la o plimbare cu mașina însoțită de fiica ei mai mică, Stephanie, care conducea automobilul, moment în care a apărut o ceartă care a dus la fatidicul accident de mașină în care Grace a suferit leziuni care i-au provocat moartea chiar a doua zi. Pierderea consoartei i-a pricinuit lui Rainier o durere foarte mare, motiv pentru care a ales să nu se recăsătorească În pofida momentelor tensionate și a neînțelegerilor apărute între Grace și Rainier, ei sunt considerați unul dintre cuplurile de aur ale secolului XX.
Autor: Andreea Arsene