La granița dintre lumi

La granița dintre două lumi, Thaum, mărețul spirit, purta cu demnitate povara trecutului, a prezentului și a viitorului a nenumăratelor generații de călători prin dimensiuni paralele. În fiecare zi a existenței sale solitare, Thaum trăia pe un tărâm uitat de lume, neînregistrat pe vreo hartă. În acel sanctuar ascuns, unde timpul părea să-și piardă sensul, unde totul se desfășura cu o lentoare enigmatică, se contura linia de separație dintre două realități distincte. Reședința sa se ridica măreață pe o colină înaltă, asemănătoare unui turn înclinat. Bătrânul purta o mantie cenușie, înnodată cu un șnur de aur în jurul taliei, părul său alb-sidefiu cădea liber pe umeri, iar ochii săi de un albastru safiriu străluceau ca niște bijuterii prețioase. În mâna sa, ținea un toiag ce părea mai degrabă o baghetă magică decât un simplu baston de sprijin. În apropierea locuinței sale se întindea un râu cu apă limpede, în care nu se oglindea nimic, iar pe apele sale plutea o corabie mică, ghidând sufletele celor plecați în neființă către hotarul celor două lumi. Thaum era unul dintre cei ghizi spirituali, aleşi să îndrume spiritele rătăcite către liniștea eternă și către calea spre infinit. Granița fragilă dintre viață și moarte era percepută doar de cei ce traversau pragul, ca o legătură subtilă, invizibilă. Thaum era înzestrat cu darul cunoașterii absolute, fiind un spirit de o evoluție excepțională. La fiecare întâlnire cu spiritele tulburate ale celor plecați, el prelua asupra sa suferințele acestora, eliberându-i de povara grea și arătându-le drumul către lumina eternității. Cu toate acestea, nu toate spiritele se învredniceau de trecerea către lumina veşnică. Cei ce purtau povara unei existențe dedicate răului nu reușeau să traverseze nici măcar jumătatea râului, fiind atrasi în jos de forțe înfricoșătoare către lumea minerală sau rămânând captivi în ceața rece, întunecată și densă de pe malul apei, incapabili să evadeze vreodată.

Thaum vărsa o lacrimă amară pentru fiecare dintre acești nefericiți, conștient fiind că legile universului sunt drepte și trebuie respectate. De multe ori, le oferea șansa unor astfel de suflete să se reîncarneze în lumea materială, în trupuri fizice, pentru a-și corecta greșelile, însă numai celor pe care știa cu certitudine că doresc să se schimbe în bine, ispășindu-și păcatele prin suferința karmică. De-a lungul existenței sale milenare, Thaum a călăuzit zeci de miliarde de suflete, ajutându-le să treacă granița către cealaltă lume. Și de la fiecare suflet a luat o mică parte din energia sa, adunându-le pentru a forma o sferă luminoasă pe care o purta mereu în toiagul său. El era stăpânul tărâmului morții, iar soarta celor decedați care căutau calea către lumină depindea de voința sa. La rândul său, cu mii de ani în urmă, și el fusese om, dar unul ales și plin de virtuți, căutând iluminarea și împuternicirea sufletului prin evoluția spirituală. Având acces la cele mai înalte cunoștințe oculte, Thaum știa că un spirit uman necesită un parcurs extrem de lung, de sute și mii de ani, pentru a evolua pe scara spiritualității superioare.