***Editie online: Anul nr. III

februarie 10, 2025

Manuscrisele de la Marea Moartă- cele mai controversate documente antice

În decursul unui deceniu, între anii 1946-1956, pe teritoriul Cisiordaniei au fost descoperite de către un păstor beduin în interiorul unor grote din apropierea Khirbet Qumran, niște manuscrise formate din 900 de fragmente care au primit denumirea de Manuscrisele de la Marea Moartă.


Se specifică faptul că aceste documente au fost scrise în perioada secolelor 250 Î.e.n și 70 E.n, în limba ebraică și aramaică. După opinia istoricilor, ele ar proveni de la secta religioasă a Esenienilor, care număra 400 de membri, aceștia și-au dus existența în secolul II Î.e.n și secolul E.n III în Deșertul Iudeii. Fragmentele descoperite conțin interpretări biblice, care însă nu au fost incluse în Biblie, deoarece prezintă o versiune diferită față de cea a unor capitole biblice deja cunoscute, aceste texte apocrife au aparținut profeților Isaia și Enoh. Printre altele, manuscrisele mai conțineau rugăciuni și un compendiu în care erau dezvăluite locațiile unde se afla tezaurul Templului din Ierusalim, înaintea distrugerii din timpul împăratului roman Titus. Deoarece conținutul interpretările biblice din aceste manuscrise, diferă mult față de versiunile oficiale din Biblie cu privire la capitolele Exodul și Samuel, reprezentanții Bisericii Creștine au refuzat includerea lor în Biblie. Deși, multe din textele manuscriselor nu au putut fi descifrate, din cauza faptului că prezenta un grad de deteriorare foarte mare, criptologii au utilizat un computer avansat și astfel au putut fi decriptate o parte din aceste texte care odată descifrate au șocat întreaga lume. Aceste dezvăluiri deturnează adevărul deja stabilit cu privire la episodul biblic despre Potop în sensul că aduce la suprafață versiunea conform căreia Arca lui Noe avea formă de piramidă. Tot în apropierea Mării Moarte s-a descoperit o tăbliță din calcar pe suprafața căreia era inscripționat un text desfășurat în 87 de rânduri, care face referire la un anumit Mesia numit și Simon din Perea, care la fel ca Iisus Hristos, era considerat un fel de mântuitor și profet care a condus o armată împotriva invaziei romane, fiind ucis în luptă. Conform textului de pe tăbliță, Mesia ar fi fost readus la viață de către Arhanghelul Gabriel doar după trei zile de la deces.

Multă vreme această descoperire a generat discuții aprinse între oamenii de știință și unii clerici aparținând unor culte creștine care a socotit textul scris pe tăbliță un fals care îl blasfemiază pe adevăratul Mesia. care este Hristos. Despre existența lui Simon din Perea menționează și istoricul roman Jospehus Flavius în lucrarea sa intitulată Antichități iudaice. Însă cel mai controversat aspect legat de aceste manuscrise, rămâne Cartea lui Enoh împărțită în 105 capitole, multă vreme considerată o scriere lipsită de legitimitate canonică, deși există unele dovezi că ea ar fi fost luată în considerare pentru o perioadă de timp. În ziua de astăzi doar Biserica Ortodoxă Etopiană a inclus Cartea lui Enoh în Canon, în timp ce alte culte creștine o consideră apocrifă. În conținutul Cărții lui Enoh sunt menționate pasaje care fac referire la existența Mesagerilor lui Dumnezeu care au oferit secretele cunoașterii oamenilor, după ce au coborât din ceruri și s-au unit cu femeile pământence, care le-au născut fii de statură uriașă , cât și mențiuni despre ierarhia demonică. Rând pe rând Conciliile Ecumenice au stabilit eliminarea treptată a textelor biblice preluate din cartea lui Enoh, astfel că până în secolul VIII, aceste mențiuni au dispărut complet din învățăturile creștine europene, fiind readuse în actualitate abia în prima parte a sec XX după ce a apărut într-un manuscris etipoian. Manuscrisele de la Marea Moartă reprezintă una dintre cele mai controversate scrieri antice care atrag atenția opiniei publice, provocând dispute între oamenii de știință și reprezentanții Bisericii Creștine.
Surse de referințe: https://www.convorbiri.ro/global/manuscrisele-de-la-marea-moarta-informatii-controversate/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/manuscrisele-de-la-marea-moarta/

Autor-Andreea Arsene


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate