Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Bastionul Nebunului

O țară la cheremul nonvalorilor…Un popor ignorant, aşa cum au mai spus-o şi alții înaintea noastră, condus de politicieni analfabeți, aleşi special pe criteriul prostiei şi al şantajabilității, marionetele unui sistem ticălos; de fapt, personaje caricaturale care şi-au trădat propriul popor, indivizi urâți şi la propriu şi la figurat, care nu văd marea din cauza valurilor, ipochimeni din vremuri comuniste, reşapați, îndoctrinați în spiritul prostiei, cultivați ca germeni de propagandă împotriva firii, înregimentați în legiuni de oprimare a adevăratelor valori ale umanității, pentru a condamna la neputință o națiune întreagă, la eşec şi disperare, în pofida tuturor semnalelor alarmante care, desigur, ne tot anunță că vaporul nației va eşua lamentabil într-un țărm al grotescului actual…
Ar fi o naivitate impardonabilă să îţi închipui că scopul real al guvernanţilor-marionete sau al păpușarilor Noii Ordini Mondiale, cel nemărturisit masei de votanţi, este altul decât acela de a construi un păienjeniş de legi capabil să le permită nu doar să fie „mai egali decât alţii”, ci și să dezbine „prostimea”, împărțind-o în două: cu noi sau împotriva noastră. Îngrădirea libertăţii nu se face doar prin legile existente, ci şi prin ameninţarea emiterii altora, ceea ce ocupă mintea şi timpul omului născut spre a fi liber, care caută disperat să sugrume monstrul născut de „minţile luminate”, mai lipsit de judecată fiind cel ce îi consideră proşti pe cei care sunt de fapt ticăloşi. Subliniind că teama de legi este, evident, tot la nivelul gândirii, atacul la libertate, săvârşit la nivelul mentalului, nu se realizează exclusiv prin acele legi care îi restrâng, sau chiar îi anihilează dreptul individului la libertate, ci şi prin tactici subtile, ţinta finală, extenuarea mentală a individului, fiind realizată prin ocuparea timpului şi cea a minţii. Populaţia este extrem de bolnavă şi nici nu pare să-i pese, comportându-se cu o indiferenţă maladivă. Este sub forma unor zombi, cu creierul spălat, care mişună ziua, în amiaza mare pe străzi, ca o muscă fără cap!
Cum este posibil să nu te intereseze ce se întâmplă în această ţară? Mă oripilează şi mă consternează lipsa de atitudine şi spirit civic.
În timp se va crea o imunitate la logică, transformându-vă în simple păpuşi în teatrul absurdului, care acceptă orice ideologie fără să exprime o minimă rezistenţă, din cauza ignoranţei, a lipsei de curaj, sau, şi mai grav, din oportunism.
Ideologia comunistă s-a bazat pe oameni slabi în gândire şi uşor de prostit, iar aroma parfumului unei democraţii „originale”, nu cred că poate înlătura mirosul fetid al unei istorii prea puţin cunoscute, care, dacă se va repeta, ne va face să trăim vremuri „interesante”!
Din păcate, societatea noastră exclude scriitorii puternici din rândurile ei, pe motiv că ne doare prostia celor din jur, că nu putem s-o înghiţim sau s-o digeram între două emisiuni Tv., realizate de către incultele „dive” ale momentului!
In schimb, scriitorii de curte, sunt în rolul lupului moralist si au depăşit stadiul de bufon al literelor. Când au pe mână fonduri speciale pentru „lumina tiparului”, umbrită, din păcate, de exprimările lor grobiene şi pline de emfază, atunci le convine Sistemul.
Când nu mai sunt „primadonă”, regimul devine brusc un joc al intereselor murdare şi spun cu aceeaşi raţiune impură că: „Dumnezeu este incorect, încalcă regulile!”
Vă alimentaţi inutil cu gânduri şi fapte eroice ale poporului din vremuri străvechi, dar e cazul să reveniţi cu picioarele pe pământ şi să vedeţi ce se întâmplă în realitate. Politicul este mizerabil şi nu face nimic, doar pasează pisica şi îşi umflă conturile personale. Biserica domneşte peste toţi şi face afaceri cu indulgenţe şi „bune intenţii”, păduri, voturi la partid etc…Intelectualitatea este marginalizată şi invitată să părăsească ţara! Ţăranii sunt în urmă cu 100 de ani şi faci ce vrei cu ei.
Trăim într-o lume în care pedeapsa este la nivel de cultură, iar ura şi dispreţul faţă de om sunt cele mai puternice arme de distrugere a civilizaţiei. Moştenirea genetică i-a ajutat foarte mult, sute de ani de manipulare şi-au pus amprenta în mentalitatea colectivă, omul este considerat o marionetă şi este uşor de corupt şi de abătut de la linia normală a înţelegerii. S-a ajuns acolo unde nici nu mai înţelege rolul adevărului, este hrănit cu iluzii şi false interpretări care îl satisfac pe moment. În timp devine doar o masă de manevră, conştiinţa este atrofiată şi nu mai face diferenţa dintre bine şi rău, alege din ce i se oferă cu speranţa că a făcut un lucru bun. Trăim într-o societate cu grave probleme de funcţionare, care a trecut brusc de la „iepoca socialistă, multilateral dezvoltată”, la cea de manelişti prosperi!
Fraţilor, corabia naţiunii se scufundă în oceanul prostiei…
LUCIAN CIUCHIȚĂ