Mihai Eminescu- Patologia societăţii noastre(III)

Ziarul Timpul, 23 iunie 1879
Sursa din care a fost preluat textul: https://www.scribd.com/doc/138866924/EMINESCU-ARTICOLE-doc?_gl=1*cc8i8r*_gcl_au*OTU0NjMyNDUzLjE3MTQ4MTA5ODE.
“Aproape absolut nimic nu se produce in adevaratul inteles al cuvantului in tara aceasta decat pe taramul agricol; in cea mai mare parte, agricultura noastra se lucreaza intr-un chip cu totul rudimentar, iar productia noastra atarna mai mult de la bunavointa cerului.
Taranii, populatie in adevar romaneasca, lucreaza pamantul si dau singura productie reala in aceasta tara, pe cata vreme restul locuitorilor, cei din orase si targusoare, populatie amestecata din curcituri asimilate romanilor, din straini neasimilati si neasimilabili, fac negustorie, specula, camata, ocupa miile de functii publice, traiesc din ghesefturi si din politica.
Chipul unui taran roman, trait in aer liber, seamana cu al uvrierului stors de puteri in umbra fabricilor. Cine a umblat prin satele noastre a putut constata ca d-abia din trei in trei case se gaseste o familie care sa aiba un copil, cel mult doi. Aceasta populatie, pe langa toate necazurile ei, mai are unul ce pune varf la toate:administratia.
De Dumnezeu nu mai are nicio teama muncitorul de la tara, pentru ca Dumnezeu l-a parasit, pentru cine stie ce pacate, in mana acestei administratii, compusa in cea mai mare parte din haitele de cafenegii, din strengarii si necapatuitii de prin targuri. Aceasta corporatie nedreptateste, batjocoreste si jefoaie pe taran fara nicio mila; sunt membri in aceasta onorabila corporatie al carora numai numele baga in nabadai sate intregi.
In orase ne prieste foarte bine: in numele libertatii se face camata fara margine; in numele egalitatii deschidem bratele tuturor elementelor stricate pe care le rejecteaza chiar si societatile ipercivilizate, in numele natiunii romane, facem politica radicala, aspirand la o republica, ba chiar la mai multe.
Toata mizeria noastra publica o imbracam in formele poleite ale unei civilizatii calpe, precipitarea noastra spre fundul raului o numim progres, fierberea unor elemente necurate si lupta lor cu elementele ce au mai ramas inca sanatoase in tara se numeste politica. Acela ce cuteaza a se revolta fata ca aceasta stare de lucruri, acela care indrazneste sa arate ca formele poleite invelesc un trup putred, ca progresul nostru ne duce la pierzare, ca elementele sanatoase trebuie sa se conjure si sa faca o lupta suprema pentru mantuirea acestei tari este denuntat opiniei publice de catre negustorii de principii ca barbar, ca antinational, ca reactionar.
Ramane insa de dezlegat o cestiune cu mult mai grava si mai grabitoare, anume cestiunea vietii noastre publice, cestiunea daca trebuie sa urmam calea pe care ratacim de atata vreme sau daca trebuie sa mai putem apuca pe calea cea adevarata. Vom fi un stat independent, cum vom face uz de aceasta independenta, aceasta e cestiunea cea mare”.
Autor-Mihai Eminescu