Nicolae Steinhardt: O viață dedicată scrisului  și spiritualității

Nicolae Aurelian Steinhardt, născut pe 12 iulie 1912 în Pantelimon, lângă București, a fost un scriitor, critic literar, eseist și jurist român de origine evreiască. De-a lungul vieții sale, Steinhardt a traversat numeroase provocări, inclusiv persecuții politice și o profundă transformare spirituală, care l-au marcat atât pe el, cât și opera sa literară. Convertirea sa la creștinismul ortodox în închisoarea de la Jilava a fost un moment definitoriu, iar numele de călugăr, fratele Nicolae, a devenit simbolul unei vieți dedicate credinței și scrisului.

Steinhardt a crescut într-o familie cu tradiție intelectuală, tatăl său, Oscar Steinhardt, fiind inginer și arhitect, decorat pentru faptele sale în Primul Război Mondial. A urmat cursurile școlii primare și ale liceului Spiru Haret, unde a fost coleg cu personalități de seamă precum Mircea Eliade și Constantin Noica. După obținerea bacalaureatului în 1929, a studiat Dreptul și Literele la Universitatea din București, obținând licența în 1934 și doctoratul în drept constituțional în 1936. Activitatea literară a lui Steinhardt a început sub pseudonimul Antisthius, inspirat de un personaj din opera lui Jean de La Bruyère. Debutul său a avut loc în 1934 cu volumul „În genul… tinerilor”, o lucrare parodică care a fost bine primită de critica literară. În anii următori, a publicat lucrări în limba franceză, explorând teme legate de identitatea evreiască și influențele culturale ale vremii.

După 1939, Steinhardt a fost redactor la „Revista Fundațiilor Regale”, dar a fost nevoit să părăsească această funcție în urma politicilor de purificare etnică impuse de regimul Antonescu. Această perioadă a fost marcată de privațiuni și dificultăți, dar nu a reușit să-i stingă pasiunea pentru literatură. În 1959, Steinhardt a fost arestat în contextul procesului Noica-Pillat, fiind acuzat de activități subversive. Condamnat la 12 ani de muncă silnică, a trăit o experiență traumatică în închisorile comuniste, dar acest context a fost și catalizatorul pentru o profundă transformare spirituală. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, a fost botezat, un moment pe care l-a descris ca fiind eliberator și esențial pentru viața sa.

Opera sa cea mai cunoscută, „Jurnalul fericirii”, este o reflecție asupra suferinței, credinței și căutării sensului în viață. Redactată inițial în anii ’70, lucrarea a fost confiscată de Securitate de mai multe ori, dar a reușit să circule în samizdat și a fost difuzată la Europa Liberă. Publicată în 1991, „Jurnalul fericirii” a fost primită cu entuziasm și a câștigat recunoaștere internațională, fiind considerată un testament literar al autorului.

După eliberarea din închisoare, Steinhardt a revenit la activitatea literară, publicând eseuri și critici literare. În 1978, s-a stabilit la Mănăstirea Rohia, unde a îmbinat viața monahală cu scrisul. A fost un bibliotecar dedicat și a continuat să publice lucrări importante, consolidându-și astfel statutul de eseist de marcă în literatura română.

Nicolae Steinhardt a murit pe 29 martie 1989, lăsând în urmă o operă bogată și o moștenire spirituală profundă. Moartea sa a fost un moment de tristețe pentru prietenii și admiratorii săi, dar și o ocazie de a celebra contribuția sa la literatura română și la gândirea religioasă.

Surse de referinţă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt

Share on Facebook

Tweet