Planeta Saturn- bijuteria sistemului solar

Planeta Saturn este considerată cea mai spectaculoasă planetă din Sistemul Solar, datorită caracteristicilor care o diferențiază de celelalte planete. Saturn este cea de a șasea planetă de la soare și cea de a doua ca mărime din Sistemul Solar, fiind unul dintre cei patru giganți gazoși, care au în compoziția atmosferică hidrogen și heliu. La fel ca și în cazul lui Jupiter, se consideră că Saturn are un nucleu solid format din fier- nichel și rocă învelit într-un strat de hidrogen metalic, care generează câmpul magnetic al planetei. Planeta Saturn este de 95 de ori mai mare decât Terra, însă densitatea prezintă doar o optime din cea a pământului, fiind singura planetă din sistemul solar care este mai puțin densă decât apa. Cel mai spectaculos aspect pe care îl prezintă gigantul gazos este sistemul de inele care îl înconjoară, inele ce măsoară în jur de 20-30 de metri grosime, fiind alcătuite din apă înghețată, resturi stâncoase și praf. Distanța la care se situează inelele începe la interior 6630 km și ajunge până la 120.700 km la exterior. În jurul planetei saturn gravitează 83 de sateliți care au forme și mărimi diferite, însă cei mai importanți dintre acești sateliți sunt: Titan, Enceladus, Mimas, Dione, Iapetus și Tethys. Din cauza temperaturii, presiunii și densității foarte ridicate din straturile profunde, hidrogenul capătă proprietăți metalice. În ceea ce privește compoziția atmosferei exterioare, aceasta este formată în proporție de 96% din hidrogen molecular, iar restul din heliu. Cristalele de amoniac fac parte din compoziția norilor aflați în partea superioară a atmosferei, pe când în partea inferioară, norii sunt alcătuiți din hidrosulfură de amoniu. Atmosfera lui Saturn este stratificată sub formă de benzi de culoare galben pal, care sunt mai subțiri în partea superioară și mai groase în zona ecuatorului.
În straturile atmosferice superioare ale planetei , furtunile pot atinge 500 m/s (1.800 km/h). La polul nord, Saturn prezintă o undă staționară sub formă de hexagon care se rotește pe o perioadă de 10h 39m 24s. În ciuda mărimii sale gigantice, Saturn are un câmp gravitațional mai slab decât cel al pământului, iar mișcarea de revoluție este parcursă pe o perioadă de 29 de ani, din cauza distanței foarte mari care ajunge la 1.4 miliarde km îndepărtare de soare. Zonele de rotație ale lui Saturn se împart în patru categorii: Regiunea polului nord și Regiunea polului sud (10h 38m 25.4s), Centura Ecuatorială de Nord și Centura Ecuatorială de Sud (10h 14m 00s). Planeta Saturn a fost observată în anul 1610 de către astronomul Galileo Galilei, însă descoperirea sa datează încă din vremea civilizațiilor antice. Saturn măsoară în diametru circa 120. 536 km iar circumferința ajunge undeva la 378. 675 km. Mișcarea de rotație în jurul axei se efectuează într-un interval de 10 ore și 39 de minute. Prima sondă spațială care a ajuns în apropierea lui Saturn în luna septembrie a anului 1979 a fost Pioneer 11, urmată de sonda voyager în 1980 și Cassini-Huygens în iulie 2004. Planeta Saturn face parte din mitologia unor popoare din antichitate, precum Grecia și Roma Antică, care îl înfățișau sub forma unuei zeități care conducea clasa titanilor, fondatorul vivilizațiilor pământene și cel răspunzător de ordinea socială, totodată și zeu al agriculturii la romani. În horoscopul european, Saturn este guvernatorul zodiei capricorn.
surse de referință: https://ro.wikipedia.org/wiki/Saturn
Autor- Andreea Arsene