Poeziile scriitoarei italiene Maria Teresa Liuzzo traduse în limba română

Traducător: Alexandru Macadan



NOI ERAM ÎNAINTE DE LUME…
A avea marea în brațe
și a simți timpul
în tăcerea vântului,
când obscura floarea
e pânza nocturnă
și gândurile sondează oceane
spre a căuta viața. Te strecori
printre spirale de viziuni
și oglinzi de aer: noi eram
înainte de lume e amintirea cuvintelor tale: eternitatea
grevată în cretă.
DACĂ TU EȘTI POEZIE,
Ori tainicul meu iubit,
prinde-mă
în briză ori în foc
și nicicând în liniștire:
între extază și tulburare
să fie iubirea,
și între așteptare și sosire
să fie îmbrățișarea:
acea prea dulce cuplare
ce în speranța
nu prea sperată,
iubite, ale meu.
NE SURPRINDE NOAPTEA
Și în inimă pulsează aștri…
Coborâm pânzele
zilei și ale așteptării și suntem
grămezi de constelații de dorință.
VREAU SĂ TE ÎNVĂȚ CÂNTUL…
Fără să te distrag
asculta-l:
nu are nici sunet
nici cuvinte.
Apleacă-ți urechea
la gura mea:
vei auzi melodia
tăcerilor mele.
OMERTA
aruncă ancore de silabe,
dar din adâncuri
se ivesc sunete de adevăr:
nici un abis nu îneacă
utopia dragostei.
În nectarul sărutului
se topesc zorile.
ENIGMA UMPLE ABSENȚELE…
În întunericul pupilei,
vraja flăcării.
Adevărul, între lumină și umbră.
NOAPTEA
este arțar de toamnă,
violent și aprins
în cuvântul făcut sânge.
Dorința este timp,
apa ce se scufundă
coralul arămiu al buzelor.
Ne fac genele
sclipiri de lumină,
mișcând grozamele.
ÎN DELIRUL PĂMÂNTULUI
Se îngroapă insulele:
ac suntem și ață
ale intelectului. Trandafirul
arată solzi de șarpe
în transparența pânzelor,
indiferent
la noroiul care-l jupoaie.