Posedarea demonică și exorcizările, între conceptele religioase și răspunsurile științei medicale

Posedarea demonică este o manifestare de natură spirituală în care o entitate malefică preia controlul parțial sau total asupra unui om, determinând tipuri de reacții negative care se manifestă adesea violent. Acest tip de manifestare este susținut de conceptele religioase creștine și nu numai, sunt prezente și în religia islamică și cea hinduistă, aceste curente religioase propun ca alternativă pentru vindecare posedatului, anumite ritualuri de exorcizare. În decursul a peste două milenii de istorie, Biserica Creștină s-a situat în fruntea autorității statale controlând aproape fiecare aspect al vieții individului uman. Începând cu Evul Mediu de atunci de când s-a înființat odiosul tribunal numit Inchiziția și până în timpurile moderne când autoritatea biserici s-a diminuat, ideologia creștină și-a impus propria teorie ca răspuns la orice problemă umană, fie că acea chestiune era de natură medicală, psihică, fizică, financiară, sentimentală, trecea filtrată prin prisma religiozității excesive. Așadar o persoană care se îmbolnăvea era adesea considerată ca fiind foarte păcătoasă și drept urmare unor suferinzi li se punea eticheta de oameni posedați în cazul în care nu se găsea o explicație convingătoare pentru manifestările convulsive. În caz că cineva dintre cei bolnavi îndrăznea să contrazică învățăturile religioase sfârșea ars pe rug sau ca alternativă se practica exorcizare utilizând metode de tortură precum: legatul de frânghii, biciuitul, introducerea unei cantități mari de aghiasmă în mod forțat pe gură, metode brutale care de regulă înrăutățeau situația. Astfel că pe parcursul timpului între reprezentanții bisericii și susținătorii teoriilor științifice a apărut o schismă care s-a adâncit din cauza punctelor de vedere total diferite. Cu toate astea, atât adepții progresul științific cât și preoții, maeștrii spirituali sau vracii nu au găsit leac pentru a stopa manifestarea posedărilor demonice, însă explicațiile religioase legată de acest subiect controversat par mai relevante decât cele științifice în momentul în care posedatul adeseori expune un comportament ostil conceptelor religioase pe care le invocă în timpul ritualului de exorcizare. Știința medicală îi atribuie posedării demonice diagnosticul de boală psihică gravă care în multe cazuri este asociată cu epilepsia, schizofrenia, psihoză sau personalitate multiplă. Cele mai cunoscute semne ale posedării demonice sunt: schimbarea voci, aceasta căpătă o tonalitate răgușită și groasă, forța fizică ieșită din comun, agresivitatea și furia, capacitate de percepție extrasenzorială, pronunțarea unor cuvinte provenite dintr-o limbă necunoscută, rănirea propriului corp și batjocorirea simbolurilor religioase. În funcție de credințele și convingerile religioase, exorcizarea se practică aparte după un regulament ritualic. Astfel, în creștinism, preotul este cel care conduce ședința de exorcizarea utilizând citirea unor pasaje biblice, psalmi și a unor rugăciuni puternice numite molifte, cărora li se adaugă stropirea cu apă sfințită. La musulmani exorcizarea se numește ruqya și este practicată de către un imam care recită câteva versete din ultimele capitole ale Coranului în timp ce ține mâna pe fruntea celui posedat. La hinduși, un preot brahman recită mantrele zeilor Hanuman și lui Narasimha practicând ritualul numit Yaijna. În cuprinsul Atharva Veda se găsesc pasaje specifice care sunt folosite de asemeni la exorcizare. Conform învățăturilor creștine, posedarea poate avea loc în urma unor blesteme, a practicilor de magie neagră sau atunci când omul perseverează în a face rău cu bună știință.

Poate că cel mai cunoscut caz de posedare demonică din istorie este cel al Anneliese Michel, petrecut în anii 70′ în orașul Klingenberg din Germania. Anneliese era o fată sănătoasă și aparent normală până la vârsta de 16 ani, de când a început să aibă stări de leșin și paralizie, după care au început convulsiile, crizele de epilepsie și agresivitatea verbală care arăta o schimbare pronunțată a vocii. După ce este internată în spital, analizele și investigațiile medicale nu au scos în evidență nici o boală.

Ulterior după agravarea situației, i se descoperă o boală pulmonară, probleme cardiace și anorexie. Anneliese refuza să mănânce, stând ascunsă. Din 1968 de când a început boala și până în 1976, timp de opt ani de zile, Anneliese a trecut printr-o suferință atroce care este greu de descris. Stările ei alternau de la implorarea ajutorului divin prin rugăciune la defăimarea lucrurilor sfinte. În timpul ritualurilor de exorcizare începute din anul 1975 de către preotul Ernst Alt, Anneliese vorbea în mai multe limbi necunoscute și pe mai multe voci care se distingeau, pretinzând că vocile sunt ale unor demoni. Greutatea corporală ajunsese la 30 de kg, deoarece fata refuza să mănânce, în schimb își consuma excrementele și bea urină. Puterea ei fizică însă depășea barierele normalității. În puținele momente de luciditate, suferinda susținea că ceea ce i se întâmplă este un martiraj dat de Dumnezeu pentru ispășirea păcatelor celor din neamul ei. La începutul lunii iulie 1976 Anneliese murea și astfel ajutorul medicilor și al preoților s-a dovedit a fi inutil. Ba mai mult cei implicați în exorcizarea ei au fost anchetați pentru omor prin neglijență, dând încă odată câștig de cauză medicinei care susținea varianta psihozei și a epilepsiei. Contrar diagnosticului dat, epilepsia sau psihoza nu comportă astfel de manifestări aflate la granița supranaturalului, deci nu are relevanță pronosticul medical. Așadar astfel de afecțiuni complicate nu pot fi rezolvate nici prin exorcizare și nici prin tratament medical, atunci care este soluția pentru a rezolva această anomalie comportamentală care a divizat lumea și a iscat atâtea controverse?

Autor-Andreea Arsene