***Editie online: Anul nr. III

februarie 10, 2025

Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Alexandru Vlahuță

Alexandru Vlahuță s-a născut la Bârlad, în fostul județ Tutova la anul 1858 pe data de 5 septembrie într-o familie cu mulți copii, ca fiu al țăranului mijlocaș Neculai Vlahuță și al Ecaterinei.


Urmează la Bârlad Școala Primară, gimnazială și Liceul între anii 1867-1878. S-a înscris la Facultatea de Drept din București, însă nu reușește să frecventeze cursurile decât un an de zile, după care renunță din cauza sărăciei materiale, însă optează pentru ocuparea postului de profesor de limba latină și română la Gimnaziul Văcărești din Târgoviște în anul 1880. În același an începe colaborarea cu revista Convorbiri Literare la care publică poezii. Publică două articole ”Banul si Paralela” la ziarul Armonia din Târgoviște în luna mai 1881, iar din septembrie devine membru în comitetul de conducere al ziarului, o lună mai târziu intră pe postul de profesor la Școala Divizionară de la Mănăstirea Dealului. În 1882 îi este publicată scrierea ”Scrisoare către un bătrân” în revista Convorbiri Literare. Este demis din postul de profesor al Gimnaziului Văcărești din Târgoviște datorită unui articol scris despre moravurile elitelor din oraș. I se deschide proces de calomnie. În 1883 colaborează cu ziarul Galați în care publică articole și schițe. Din 1884 colaborează cu România Liberă, unde primește și postul de redactor.

În același an se stabilește la București unde îl întâlnește pe Mihai Eminescu. În 1885 publică nuvela ”Vișan” la Gazeta Epoca. În 1886 îi apare primul volum publicat numit ”Nuvele”. În 1887 intră pe postul de profesor La Liceul Sf. Gheorghe unde predă până în anul 1893. Devine redactor la publicația Revista Nouă, care aparține lui Bogdan Pietriceicu-Hașdeu. Academia Română îi respinge două cărți, un volum de nuvele și altul de poezie, apoi în 1893 este respinsă recomandarea de a deveni membru corespondent al Academiei. În 1892 îi este publicată ”Proza din goana vietii”. Timp de 3 ani( 1893-1896) este editor al revistei Vieața. Volumul de poezii ”Poezii vechi si noua” apare în luna ianuarie a anului 1894, urmat în martie de volumul ”Din goana vietii”, iar în ultima lună a aceluiași an editează volumul ”Un an de luptă”.

Ocupă funcția de director al revistei Vieața din luna martie a anului 1895, iar din octombrie publică volumul de poezii întitulat Iubire. Un an mai târziu publică volumul de proză In vâltoare. Leagă o relație de colaborare cu publicațiile „Convorbiri literare”, „Romania literara”, „Revista literara”, „Revista noua”, „Epoca”, „Galatii”, „Nationalul”, „Gazeta sateanului”, „Lupta”, „Lupta literara”, „Vointa nationala”, „Romanul”, „Universul”, „Luceafarul”, „Viata Romaneasca”. În 1899 îi apare volumul ”Poezii’ și editează în același an volumul ”Clipe de liniste”. Primește prestigiosul premiu „Năsturel Herescu” al Academiei Române pentru volumul ”Clipe de liniștite” în anul 1900. Binecunoscuta lucrare literară ”Romania pitoreasca” îi este publicată. Alături de George Coșbuc cu care colaborează ocupă postul de director al revistei Sămănătorul apărută pe data de 2 decembrie.

În 1906 publică nuvela ”Datorii vechi” în revista Viața Românescă, iar în anul următor publică la aceeași revistă poezia 1907. În 1908 îi este publicat volumul ”Din trecutul nostru”. Îi este publicat volumul ”Poezii” — 1880-1908. Îi este tipărit volumul ”Pictorul N. I. Grigorescu” în anul 1910, care peste trei ani va fi respinsă la premiere de către Academia Română. În anul 1912 începe colaborarea cu revista Flacăra. În 1914 lucrează la editarea volumului ”Dreptate” și publică o serie de creații: publica actul I, scena VII, din piesa de teatru ”Tepes Voda”, de Alexandru Vlahuta în paginile revistei Flacăra. În 1916 se refugiază la Iași din cauza războiului iar în 1918 este recrutat pentru lupta pe front. După ani de zile în care Academia Română i-a respins în cursa pentru a fi premiate, în anul 1919 îi este decernat Marele Premiu pentru volumul Poezii din 1915. La începutul lunii 1 octombrie înființează revista Lamura. Pe data de 19 noiembrie 1919 se stinge din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Alexandru Vlahuță a fost ales membru al Academiei Române post-mortem tocmai pe 28 octombrie 1948. Alexandru Vlahuță a fost căsătorit de trei ori și a avut două fiice, Margareta și Anșoara Vlahuță. Prima soție a scriitorului a fost fiica unui profesor de limba latină, numită Ida pagano, cea de a doua Margareta Dona, iar cea de a treia Alexandrina Ruxanda Gâlca. În ciuda faptului că Alexandru Vlahuță a avut o serie de lucrări respinse de Academia Română, el a intrat în Panteonul Scriitorilor de Clasă ai Literaturii Românești.


Autor-Andreea Arsene
Surse de referință: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_alexandru_vlahuta.htm

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate