***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Costache Negruzii

Costache Negruzzi s-a născut la Trifeștii-Vechi, județul Iași în anul 1808 ca fiu al paharnicului Dinu Negruț și al Sofiei Hermeziu. Studiază în privat limba greacă pe care o învață de la dascălul Chiriac, iar limba și literatura Franceză îi este predată de polonezul Rankovitz.


Când izbucnește revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821, familia scriitorului se refugiază pe moșia Sărăuți din Hotin, apoi la Chișinău. Acolo are ocazia de a-l întâlni pe faimosul poet rus Alexander Pușkin. Studiază o lucrare de a lui Petru Maior numită: ”Cum am învățat românește” și astfel învață limba română. În timpul șederii la Chișinău, scrie prima sa creație literară numită;” Zăbavile mele din Basarabia”.Reîntors la Iași, face traduceri din ‘Voltaire și Marmontel, totodată devine funcționar la visterie și copist. După moartea tatălui său, situația financiară se înrăutățește și din acest motiv acceptă funcția de căminar. Colaborează cu revista ”Albina Românescă” condusă de Gheorghe Asachi, sprijinind financiar apariția acesteia. Face traduceri din operele scriitorului francez Alexander Dumas, Victor Hugo și Lordul Byron. Se alătură Cenaclului Dacia Literară înființată de Mihail Kogălniceanu. Alături de A. Kogălniceanu devine unul din întemeietorii Teatrului Național din Iași , iar în 1840 intră la conducerea institutului alături de Vasile Alecsandrii. În 1829 scrie nuvela întitulată ”Zoe”. Face dezbateri cu Ion Heliade Rădulescu legat de problemele limbii române, pe care le publică în anul 1836 la gazeta ”Muzeul Național” cu titlul ”Corespondența între doi români, unul din Țara Românească si altul din Moldova”. În anul următor publică anecdota ‘‘Aprodul Purice din epopeea Ștefaniada”. Îi sunt publicate în revista ”Curierul de ambe sexe” scrierile: ”Carjaliul și Zoe”, ”Cum am învățat românește”. În data de 15 octombrie 1836 este ales în funcția de deputat al județului Iași. În același an publică ”Scrisoarea I” din seria ”Alb pe Negru” în publicația ”Alăuda Românească”, după care, în luna decembrie, îi este publicată în ”Albina Românească, ”Scrisoarea a III a” (Vandalism)care cuprinde critica ”Ruinele si ruinările Moldovei”. În anul 1938, pe data de 8 decembrie primește funcția de secretar al Obșteștii Adunări, apoi în anul următor devine spătar. Continuă seria publicărilor ”Scrisoarea a II” (Rețeta), ”Scrisoarea III”(Catacombele Monastirei Neamtului), Riga Poloniei si Prințul Moldaviei, un poet necunoscut”, în paginile publicațiilor ”Albina Românească” și ”Alăuda Românească”, după care continuă să publice creațiile ‘‘Au mai pațit-o si alții”, ”Potopul”, ”La Maria”, în Curierul de ambe sexe.

În 1840 este ales în funcția de primar al Iașiului. Nuvela care l-a consacrat, numită ”Alexandru Lăpușneanul” îi este publicată în revista Dacia Literară împreună cu scrierile ”O alergare de cai”, ”Cantece populare ale Moldovei”. Publică nuvela nuvela ”Provințialul”, care este redenumită ulterior ”Fiziologia provințialului” în revista Albina Românească, semnând cu numele Carlu Nervil.

Îi apare scrisoare întitulată ”Slavonisme” în 1841, iar în anul următor publică ”Scrisoarea XII”, ”Păcală și Tândală” în paginile publicației Albina Românească, totodată este reales Deputat de Iași în decursul aceluiași an. În 1843 este învestit cu funcția de ministru al visteriei. Publică lucrarea ”Cântec vechi” în publicația „Foaie pentru minte inima si literatura”. În 1844 Revista „Propașirea” îi acordă spațiu de publicare pentru încă alte patru scrisori care abordează chestiuni despre limbă. În același an îi este tipărită nuvela ”Toderica” și cartea ”Vânătorul cel bun”, publică în parteneriat cu Alecu Donici volumul de traduceri din Prințul Abtioh Cantemir- ”Satire si alte poetice compuneri”.

În 1845 îi apare nuvela ”Sobieskii și românii”. Lucrarea intitulată ”Elemente de dreptul politic despre mai mulți autori” îi este publicată la Brașov în anul 1846. În 1848 este numit în funcția de Postelnic al școlilor. În anul 1849 îi este publicat vodevilul ”Doi țărani și cinci cârlani”. Intră în funcția de Director al Departamentului lucrarilor publice în 1850. Traduce piesa de teatru ”Les femmer savantes” de Moliére în 1847 și o publică trei ani mai târziu în Ziarul Zimbrul. Piesele ”Carantina și Muza de la Burdujani” își fac apariția în 1851, iar anul următor publică ”Scrisoarea XXVIII”, ”Pelerinagiu la Târgul Ocnei”. Editează Foaia „Saptamana”, dedicată vieții satului în anul 1853 în ziua a noua a lunii mai. În paginile revistei ”România Literară” îi apare creațiile literare ”Scrisoarea XXVII”, ”Un protest de la 1826” si ”Scrisoarea XIX”, ”Ochire retrospectiva”. Devine comisar al guvernului pentru delimitarea frontierelor și în același timp vornic în decursul anului 1856, după care în următorul an este ales membru al Divanului Domnesc. Își publică toate scrierile în volumul ”Păcatele tinerelelor”. I se oferă funcția de director al departamentului finanțelor în 1861. Publică în cadrul revistei „Din Moldova”: ”Studii asupra limbii române”. În 1856 îi dedică lui Alecu Donici un necrolog. În 1866 devine membru al „Societății literare române”, iar un an mai târziu este ales ca membru al Societății Academice. Publică în Convorbiri literare, 1867, nr. 7, 1 iunie 1867 și nr. 8, 15 iunie 1867 ”Flora Română” . În 1868 Costantin Negruzzi încetează din viață și este înmormântat în cimitirul satului natal de la Trifeștii -Vechi. Constantin Negruzzi a fost căsătorit cu Maria Gane și a avut cinci copii. Din cauza articolelor de atitudine critică lansate împotriva politicii vremii, scriitorul a fost surghiunit. I s-a interzis să mai publice un timp. Costantin Negruzzi rămâne unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii românești din perioada pașoptistă.

Autor-Andreea Arsene



Surse de referință: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_constantin_negruzzi.htm

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate