Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Nicolae Filimon

Pe data de 6 septembrie 1819 se năștea la București, prozatorul Nicolae Filimon, ca cel de al treilea fiu al preotului paroh Mihai Filimon și al Mariei. Începând cu 1829 și până în 1856, rând pe rând, îndeplinește rolul de cântăreț în cor la Biserica Enei, apoi cântă în corul trupei Henrietei Karl, după care devine flautist la teatrul lui Papanicola, intră în postul de epitrop la Biserica Enei, urmat de funcția de contopist și apoi cea de pitar la Departamentul Credinței. Își face debutul literar în anul 1856 la ziarul „Naționalul” cu foiletoane si cronici muzicale: ”Paralelism între fosta direcțiune si cea de astăzi” Lucrezia Borgia; Teatru italian. La data de 23 noiembrie 1858 publică nuvela ”Mateo Cipriani” sub titlul ”Monastirea domenicanilor dupe colina Fiesole” în paginile ziarului Naționalul, paralel cu aceste creații mai publică ”Cronici muzicale și dramatice”. Un an mai târziu, în luna ianuarie a anului 1859, îi apar scrierile ” O baroneasă de porunceală, fragment din ”Escursiunile in Germania Meridională” în paginile ziarului Naționalul, iar în luna septembrie a aceluiași an, primește funcția de secretar al „Comisiei Documentale”. În perioada lunilor ianuarie și martie a anului 1860 publică ” Trei luni în străinătate, impresiuni si memorii de calatorie” în cadrul ziarului Naționalul, urmată de publicarea în cursul aceluiași an a celor două nuvele : ”Friederich Staaps sau atentatul de la Schönbrunn, in contra vieți lui Napoleon I” și ”Mateo Cipriani”, în Revista Carpaților. Publică nuvela ”Ascanio si Eleonora” în ziarul Naționalul în cursul lunii octombrie a anului 1860.

• Scrie ultima cronică la ziarul Naționalul, numită : ” Teatru din București „Il Barbiere di Sevilla”, melodrama comica în două acte, poezia de C…, muzica de maestrul Rossini. Continuă seria publicărilor în Revista Carpaților în anul 1862 cu nuvela ”Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala”. La București îi apare volumul ”Mateo Cipriani”, ”Bergamo” si ”Slujnicarii”. Până în luna octombrie a anului 1861 incepe colaborarea de critic muzical si teatral la „Independința”. În următoarea lună a aceluiași an colaborează cu revista ”Țăranul român” înființată de Ion Ionescu de la Brad și lansează o cronică la piesa ”Prăpastiile Bucureștilor, vodevil in 5 acte de dl Millo”. Tot în revista Țăranul român în luna ianuarie a anului 1862 îi este publicat ” basmul Român Năzdrăvan”

• ”Omul de piatră” și ”Omul de flori cu barba de mătase” sau ”povestea lui Făt-Frumos”. La începutul lunii mai 1862 primește funcția de șef al secției bunurilor la Arhivele Statului. În anul următor iese de la tipar romanul ”Ciocoii vechi și noi” sau ”Ce naște din pisică șoareci mănâncă”. Este desemnat în funcția de epitrop al bisericii Enei în luna octombrie 1864. Publică articolul: „Un Ballo in Maschera”, melodramă in patru acte, pusă pe muzică de maestrul G. Verdi, în revista Buciumul, care îi aparține scriitorului Cezar Bolliac. Ultima cronică muzicală îi este publicată în gazeta Monitorul cu titlul: ”Serată muzicală și dramatică dată în beneficiul drei Ninizza Alessandrescu”.La începutul anului 1865 îi apare ultima creație publicată în Dâmbovița cu titlul: ”Răspuns la critica făcută de dl R G. Nitescu revistei noastre muzicale”. Se stinge din viață din cauza tuberculozei la data de 19 martie 1865. A fost înhumat la cimitirul Bellu.
  Surse de referință: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon
• Autor-Andreea Arsene