Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Vladimir Streinu

Vladimir Streinu, născut pe 23 mai 1902 în comuna Teiu din Deal, județul Argeș, a fost o personalitate complexă a culturii românești, remarcându-se ca scriitor, critic literar, estetician, istoric literar, pedagog și politician. A decedat pe 26 noiembrie 1970 în București, lăsând în urmă o moștenire literară valoroasă. De-a lungul carierei sale, a fost recunoscut post-mortem ca membru al Academiei Române.
Vladimir Streinu, cunoscut și sub numele de Nicolae Iordache, a crescut într-o familie de moșneni, avându-i ca părinți pe Șerban și Leanca Iordache. După ce a terminat școala primară în satul natal, a continuat studiile la Liceul Ion C. Brătianu din Pitești. Din păcate, în timpul Primului Război Mondial, a fost nevoit să întrerupă școala și să se refugieze în Moldova. La doar 15 ani, s-a înrolat voluntar în armată, unde a obținut gradul de sergent după ce a urmat cursurile unei școli militare.

După război, Streinu a reușit să finalizeze liceul și, în 1920, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a avut ocazia să studieze sub îndrumarea unor mari personalități precum Mihail Dragomirescu și Nicolae Iorga. Activitatea sa literară a început să prindă contur în această perioadă, iar în 1921 a debutat cu poezii în revista „Adevărul literar și artistic”.
Streinu a fost un participant activ în viața literară a vremii, colaborând cu diverse publicații și frecventând cenacluri literare. În 1922, a devenit secretar de redacție la revista „Cugetul românesc”, iar în 1924 a început să predea la Liceul Traian din Turnu Severin, unde a cunoscut-o pe Elena Vasiliu, cu care s-a căsătorit.
După o perioadă de studii la Paris, unde a pregătit o teză de doctorat despre Rimbaud, Streinu s-a întors în țară și a continuat să predea, devenind o figură proeminentă în critica literară românească. A publicat lucrări semnificative, printre care „Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri” (1938) și „Istoria literaturii române” (1944), scrisă în colaborare cu Tudor Vianu și Șerban Cioculescu.Critica sa literară s-a distins printr-o abordare modernistă, iar Streinu a fost un apărător al artei pure, respingând metodele biografice și sociologice în analiza literară. El considera că esența artei este inefabilă și că sarcina criticului este să descopere unicitatea fiecărei opere.

Pe lângă activitatea sa literară, Streinu a fost implicat în politică, fiind deputat din partea Partidului Național Țărănesc între 1932 și 1933. Cu toate acestea, regimul comunist instaurat după 1947 i-a adus numeroase dificultăți. A fost concediat din învățământ și din funcțiile editoriale din cauza viziunilor sale politice anticomuniste. A suferit de probleme de sănătate, inclusiv o toracoplastie, și a fost nevoit să îndeplinească muncă necalificată pentru a supraviețui.
Sursă de referinţă:https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Streinu