***Editie online: Anul nr. III

februarie 8, 2025

Scriitorul şi jurnalistul Lucian Ciuchiţă: Adevărul despre laşitatea românilor


Nu am mai întâlnit nicăieri atâta laşitate… Suntem un popor slab şi bătut de soartă, avem sute de ani de înjosire şi îndobitocire, de viaţă mizerabilă pe post de supravieţuire morbidă. Suntem ceea ce nu suntem şi mai puţin decât atât! Vai de naţia noastră, cu nostalgicii ei plini de avânt muncitoresc spre lichelism politic şi neocomunism cimentat pe veci în această ţară!

Suntem codaşii Europei la mai toate nivelurile de raportare, trăim sub semnul incertitudinii şi al întrebării dacă există viaţă înainte de moarte!? „Buldozerele nucleare” mânate în luptă de indivizi cu ambiţii demente au distrus tot… istorie, cultură, tradiţii şi amintiri. Ideile fără valoare, megalomane, luau cu asalt o capitală frumoasă, îi schimbau aspectul de oraş istoric şi, pe bună dreptate, denumit cândva „Micul Paris” într–un conglomerat de cartiere muncitoreşti, umplute până la refuz de oameni dezrădăcinaţi, care nu s–au adaptat niciodată vieţii citadine, oftând după ogor, casa părintească, curtea cu orătănii, animale şi nucul din spate.Clădiri imense, doar cu scop de preamărire a celui dintâi cizmar al neamului; bulevardele socialiste au îngropat pe vecie arta şi gândirea unor mari arhitecţi care, desigur, dăruiseră Bucureştiului un strop de genialitate. Acele buldozere blestemate nu au distrus doar clădirile, ci şi conştiinţa individuală, transformată peste noapte într-o conştiinţă colectivă, cu „aplaudaci”, năimiţi sau din proprie voie, ce se închinau la noile clădiri comuniste…

Din păcate, de atunci domneşte starea letargică a naţiunii, acel somn de moarte în care s–a adâncit din indolenţă şi neimplicare, nu din tiranii răstălmăcite! Populaţia este extrem de bolnavă şi nici nu pare să-i pese, comportându-se cu o indiferenţă maladivă. Este sub forma unor zombi, cu creierul spălat, care mişună ziua, în amiaza mare pe străzi, ca o musca fără cap! Suntem, în schimb, pe primele locuri la stres cotidian şi viaţă lipsită de civilizaţie şi respect faţă de cetăţean.

Rămânem fruntaşi şi în următorii 50 de ani de continuare a măreţelor idei de promovare ale neocomunismului original pe aceste plaiuri, vom păstra vie în suflet flacăra expansiunii proletariatului burghez, care va fi prezentă în memoria colectivă multă vreme de aici încolo. Românul este învăţat de sute bune de ani să execute la comandă. El ştie şi înţelege numai de bâtă, singura care îl motivează dintr–o dată, şi–l face să pună osul la muncă!

Întrebarea firească: Cine pune biciul civilizaţiei pe această naţie?, nu pare să aibă niciun răspuns. Fără să vreau, mă gândesc la o paralelă între cele menţionate anterior şi funcţionalitatea unor instituţii publice, în care domnesc: mizeria umană şi incompetenţa, corupţia şi birocraţia, nepotismul şi pupincurismul politic, condamnarea axiologiei ca materie interzisă, în timp ce meritocraţia, este confundată cu parvenitismul generalizat.

Avantajele lumii politice în adevăratul sens al cunoaşterii sunt destule şi am să enumăr câteva dintre ele… Păi, sunt filmaţi pentru orice prostie pe care o spun în detaşarea lor faţă de bunul simţ şi obţin astfel şi un nemeritat capital de imagine; sunt plini de inginerii financiare cu statul, adică primesc gratis o afacere din care câştigă 3 hoţi şi pierde o ţară întreagă; serviciile îi ajută să–şi facă reciproc dosare, necesare (lor) pentru şantaj şi corupere; au imunitate în faţa legii, pentru ca sfidarea naţională să fie la mare cinste şi să–şi facă de cap… până se prescrie fapta; lăcomia este ridicată la rang de virtute şi banul zeul suprem, mergându-se pe principiul oligofrenic că dacă ai bani eşti deştept (ignorându-se că ideile bune vin „din spatele lor”, de la cei cu carte care–i consiliază); sunt foarte bisericoşi, că „dă bine” la populaţie; sunt intransigenţi dacă le calci moşia şi nu–ţi plăteşti „taxa de pod”; sunt populari în mediile maneliste, pentru voturi şi distrugerea civilizaţiei… şi lista lungă, ce ar putea continua, precum cele anterioare, e plină de fel de fel de „chestii”, care n–au nicio legătură cu binele naţiunii, fiind, la modul concret, doar un prilej de a face din politică un mijloc de obţinere a intereselor personale, adică meseria de afacerist politic!

Lumea nu învaţă din greşelile trecutului, este ca un blestem al ignoranţei care, de fiecare dată permite, cu multă uşurinţă, să pătrundă prostia şi lăcomia în minţile, sufletele şi faptele lor. Bineînţeles, sunt aceiaşi oameni mereu, chiar dacă ne referim la ere şi epoci diferite.

Epigonii -trompetele sistemului- cu aere de mari scriitori şi cu pretenţii de Nobel în literatura contemporană, ce se autopropun şi pe care, bineînţeles, nu-i bagă nimeni în seamă. Comuniştii, care trebuiau băgaţi la puşcărie pentru participare la dictatură şi atrocităţile comise (dosare false, trimiteri la canal şi în puşcării mizerabile, crime, istorie falsificată, naţionalizare etc.), sunt bine–mersi şi nimeni nu–şi aduce aminte de ei. De ce nu a avut loc procesul comunismului?? Alta ar fi fost situaţia politică.

Culmea tupeului, dus la paroxism, este că sunt tot ei la putere şi, mai ales, sunt putrezi de bogaţi. Comunismul a ştiut să înlocuiască oamenii de valoare, cu pregătire şi nivel ridicat de conştiinţă, adevăraţi lideri politici, cu oameni din popor fără educaţie şi cultură – care în doi ani absolveau liceul şi încă în alţi doi facultatea, sărind peste clasele 1–7, pe care nu le aveau.

Intelectualii veritabili, „periculoşi” pentru că puteau să influenţeze opinia publică, au fost înlocuiţi cu ţărani şi muncitori slab pregătiţi, fericiţi că „Libertatea ne–au adus Stalin şi poporul rus”, pentru realizarea societăţii socialiste multilateral dezvoltată.

Din păcate, nu suntem prea departe de acele vremuri, se menţine mentalitatea de grup semidoct, cu pile şi relaţii pentru membrii de partid, de regulă urmaşii membrilor din „partidul unic”, evitându–se, ca dracul tămâia, să se pună oameni de valoare în funcţii publice, promovându–se numai cei care pot fi şantajaţi şi care, în general, sunt proşti, analfabeţi şi fără personalitate.

Nu vom atinge niciodată nivelul de fericire absolută nici în acumularea capitalistă definită numai prin stimularea consumului şi închinare la zeul banului, dar nici prin acceptarea cu atâta uşurinţă a tăcerii şi a nonvalorii orânduirii primitive a comunismului, în care nivelarea gândirii se face cu utopii şi fantasme… şi cu biciul, mai ales cu biciul! Ce face aşa-zisa elită intelectuală, cu ce se implică concret în asanarea societăţii şi a făuririi unui stat democratic şi civilizat?

Din păcate, suntem unde am fost şi rămânem tot acolo…Lucian Ciuchiţă


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate