Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Ceață la New York

După ce ai străbătut Oceanul Atlantic, al doilea ca mărime de pe Pământ, acoperind aproape 20% din suprafața sa – ocean care își trage numele din mitologia greacă, „Marea lui Atlas”, chiar înainte de a ajunge în portul Manhattan, se află o mică insulă unde tronează Statuia Libertății. Dacă este ceață, si asta se întâmplă în mod frecvent, atunci nu o să vedeți această impozantă statuie-simbol, de bun-venit pentru toată lumea…Locotenentul Conor O’Reilly este un om fericit. Mă rog, nu este un simplu om, ci un polițist… unul de rang înalt, un copoi fericit că a reușit să se retragă la timp din activitate, fără să fi încasat în plin prea multe gloanțe.

E drept, fusese înjunghiat de două ori și atins – în total, în patru „reprize” – de o duzină de gloanțe, însă cum loviturile de cuțit nici măcar nu i-au zgâriat vesta antiglonț și gloanțele nu i-au pricinuit nicio altă pagubă decât vânătăi serioase pe corp, nici măcar nu ar fi meritat menționate, iar dacă au fost pomenite, acest lucru i s-a datorat doar șefului lui, Amadeusz Szymański. Un polonez mai chel decât o bilă de billiard și la fel de pufos ca o gogoașă cu glazură de vanilie, care a tot turuit despre acest lucru în „Police Magazin”, neuitând să adauge că bunul lui prieten, Conor O’ Reilly, a fost „nici mai mult, nici mai puțin” de trei ori decorat.

Nu spunea căpitanul Amadeusz Szymański vorbe deșarte și dacă îi legase de la bun început o strânsă prietenie, încă de pe vremea când luptaseră amândoi în Vietnam, diferită de orice altă poveste de război, era faptul că ea nu era izvorâtă cum s-ar crede din camaraderia de arme, ci dintr-o „legătură de suflet”, numele polonezului fiind tradus, ca „Iubirea lui Dumnezeu”, în timp ce al irlandezo–americanului, cum îi plăcea lui să glumească, nu însemna nimic…

Știau amândoi că „legătură de suflet” este doar o aiureală, „o adiere de vânt”, în fapt, împărtășind ei aceeași pasiune pentru O’Reilly-irish whiskey, pe care îl preferau oricărei alte mărci obținute prin distilarea malțului de orz, secară, grâu și chiar porumb fermentat, ba chiar locotenentul – „purtător oficial al numelui mărcii”, ar fi fost în stare să stea nebăut, pe uscat, ca o cămilă-n deșert și o săptămână dacă nu ar fi găsit „ambrozia” lui preferată.

Petrecerea de retragere din rândul forțelor polițienesti, se săvârșise într-un local discret, NEST, un loc care își merita pe deplin numele de „Cuib”, preferat al polițiștilor din Manhattan, un cartier de mare notorietate, identificat de majoritatea turiștilor cu însuși New York – „The Big Apple” (Marele Măr).

Cadoul de retragere fusese unul deosebit: o pipă și o punguță de piele cu tutun, produse de firma Peterson – pipa chiar modelul Sherlock Holmes dark Smooth Lestradem de 9 milimetri și același tutun pe care îl folosea vestitul detectiv; un Macferlan impermeabil fără mâneci, o șapcă ridicolă, în carouri cu cozoroc, și pe frunte, și pe ceafă; o lupă imensă, ba chiar și o cutiuță pe care scria opiu, dar care, firește, avea zahăr tos înăuntru.

Evident, ideea, dar și cea mai mare contribuție bănească la chetă, o avusese Amadeusz Szymański. Spusese căpitanul in gura mare spre deliciul celor prezenți: ”Pentru a fi Conor O’ Reilly cât mai aproape de idolul său, Sherlock Holmes.”

( fragment din ”Ceață la New York, de Lucian Ciuchiță, roman polițist în lucru…)