***Editie online: Anul nr. III

februarie 7, 2025

Drumeții și peripeții cu Manuela Dan


Am vizitat orașul Budapesta de patru ori și de fiecare dată am plecat cu gândul de a mai face o revenire. Cel mai atractiv obiectiv turistic al orașului Budapesta mi s-a părut a fi Clădirea Parlamentului, al cărui interior l-am vizitat pentru a vedea Coroana De Aur a Sfântului Ștefan,rege al Ungariei, lucrată în stil bizantin. Vizitând, am aflat că impunătoarea clădire a fost construită în decursul a 17 ani, mai precis între anii 1885-1902.

M-am plimbat prin toate sectoarele interioare ale clădirii, începând cu Scara Publică în care se află un coridor străjuit de picturi și vitralii, apoi cu Sala de Ședințe a Camerei Superioare, unde peretele principal este ornamentat cu picturi ale blazoanelor ce au aparținut dinastiilor regilor unguri. Am trecut prin Holul Camerei Superioare unde poate fi vizitat cel mai mare covor împletit manual din Europa. Deasemnea alte încăperi importante ale palatului sunt: Holul Cupolei și Scara Ornamentală, ambele vizitate.

Bastionul Pescarilor este un complex turistic care include clădiri mai vechi și mai noi, iar terasele sunt locul de unde priveliștea Dunării îți taie respirația cu frumusețea ei, iar orașul Pesta apare ca o fortăreață impunătoare.

Biserica lui Matyas, este cel mai cunoscut lăcaș de cult catolic și este situat în Piața Sfintei Treimi.

Clădirea a fost ridicată la anul 1005 de către primul rege creștin al Ungariei Ștefan Cel Sfânt.

Biserica lui Matyas

Palatul Buda, reconstruit în stil baroc de către austrieci în sec. 18, se află și el printre clădirile care au o mare semnificație istorică a orașului, fiind plasat pe Dealul Castelului.


Una dintre cele mai căutate locuri din apropierea palatului este Terasa Savoy localizată în curtea exterioară, deasupra Dunării, în mijlocul căreia se află statuia generalului austriac Eugeniu de Savoia, cel care în 1716 a cucerit Timișoara care se afla sub stăpânirea otomanilor .

La intrarea în complex își face apariția statuia Pasărea Turul, considerată a fi un simbol al regalității maghiare. Printre obiectivele vizitate am luat în considerare două dintre termele cunoscute ale orașului Lukacs și Szechenyi.

Cele două terme amenajate în centre SPA sunt locații destinate relaxării și totodată centre de tratament balnear. Termele Luckacs sunt vizitate în special de tineri, pe când la Szecchenyi vin toate categoriile de vârstă.

Experiența mea în decursul stagiunii la terme a fost una de neuitat, deoarece tratamentul primit mi-a înviorat organismul și pentru mult timp am simți o stare de vindecare interioară. Stația de metrou amplasată sub Dunăre este un loc fascinant, unde am avut ocazia să călătoresc cu metroul, un mijloc de transport care este folosit mai ales pe timp de iarnă, iar legăturile între stațiile de metrou sunt bine stabilite. În stația de metrou poți cumpăra un bilet zilnic cu care poți călători cu toate mijloacele de transport în comun și face o plimbare pe Dunăre. Prețurile serviciilor turistice mi s-au părut decente iar ospitalitatea oamenilor locului m-a convins că trebuie să revin. Prima dată când am staționat în Ungaria a fost doar pentru o zi și am fost mai mult în trecere. Când am venit cu mașina personală am avut o mare dificultate de orientare, deoarece nu cunoșteam punctele de reper, iar limba nu mă ajuta în niciun fel. Și din acest motiv m-am învârtit în jurul Palatului Parlamentului, neștiind că de fapt locația de cazare era în apropierea clădirii Parlamentului.

Autor: Manuela Dan

kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate