***Editie online: Anul nr. III

februarie 6, 2025

Centura Kuiper- regiunea înghețată a Sistemului Solar(I)


Centura Kuiper se află în regiunea exterioară a Sistemului Solar și se întinde pe o distanță de aproximativ 1050 UA ( unități astronomice) începând de pe orbita planetei Neptun. Centura Kuiper este o zonă foarte rece a Sistemului Solar, în care se află milioane de corpuri cerești solide cum ar fi: planete, asteroizi și comete. Până în prezent s-au descoperit doar 2000 de corpuri cerești. Cele mai mari obiecte descoperite în centura Kuiper sunt planetele Pluto, Eris, Charon, Haumea, Quaoar și Sedna. Oamenii de știință consideră că obiectele care alcătuiesc centura Kuiper își au originea din procesul de formare al giganților gazoși ai Sistemului Solar: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. S-a ajuns la concluzia că după formarea acestor planete, câmpul gravitațional al lui Neptun a împins resturile rămase, dincolo de orbită, împiedicând unirea lor pentru a forma alte planete. Centura Kuiper este compusă din gheață în procentul cel mai mare și într-un procent mai mic din metal și roci. Regiunea Kuiper se află la o distanță de 4.4-7.4 miliarde km îndepărtare de soare. Pe o distanță de 48 UA de la soare, se află o parte din Centură care nu este afectată de distorsiunile provocate de gravitația planetei Neptun, cu care interacționează prin rezonanța orbitală și din acest motiv zona este mai liniștită și mai dens populată cu corpuri cerești care prezintă stabilitate precisă în ceea ce privește mișcarea pe orbită. Centura Kuiper are o formă eliptică și prezintă asemănări cu centura de asteroizi situată între Marte și Jupiter, însă este de 200 de ori mai masivă și de 20 de ori mai largă. Deoarece se află la o îndepărtare imensă de pământ, Centura Kuiper rămâne o frontieră de spațiu aflată în curs de explorare. Singura sondă spațială care a intrat în centură și a vizitat planeta Pluto a fost New Horizons în anul 2015. Centura Kuiper a fost cercetată și analizată în anul 1951 de astrologul olandez Gerard Kuiper, care a ajuns la concluzia că dincolo de orbita planetei Neptun se află o zonă periferică a Sistemului Solar formată din obiecte înghețate, însă confirmarea acestui fapt avea să vină de abia în 1992 când doi cercetători astronomici de la Universitatea Hawai au descoperit prezența unui obiect trans-neptunian care orbita soarele.
Date de referință: https://www.meteorologiaenred.com/ro/Centura-Kuiper.html

Autor-Andreea Arsene


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate