CREATIVITATEA ȘI ÎNVĂȚĂMANTUL ROMÂNESC-ÎNVĂȚĂTOR ȘUJDEA CORINA

Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se explică prin complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de câte ori o noţiune este difuzată de la un grup restrâns de specialişti la o populaţie mai largă, pierzându-şi astfel caracterul univoc, stabilitatea şi rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea socială. Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă „a zămisli”, „a făuri”, „a crea”, „a naşte”. Însăşi etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate defineşte un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi cuprinde atât originea cât şi scopul.

Termenul şi noţiunea generică au fost introduse pentru prima dată, în anul 1937, de psihologul american G.W. Allport, care simţise nevoia să transforme adjectivul „creative”, prin sufixare, în „creativity”, lărgind sfera semantică a cuvântului şi impunându-l ca substantiv cu drepturi depline, aşa cum apare mai târziu în literatura şi dicţionarele de specialitate. În anii ’70, neologismul preluat din limba engleză s-a impus în majoritatea limbilor de circulaţie internaţională („créativité” în franceză, „Kreativität” în germană, „creativita” în italiană, etc.), înlocuind eventualii termeni folosiţi până atunci (cf. în germană se folosea termenul „das Schöpferische” = „forţa de creaţie”). La noi, D. Caracostea folosea termenul încă din 1943, în lucrarea „Creativitatea eminesciană”, în sensul deoriginalitate încorporată în opere de artă. Discutarea conceptului de creativitate ridică o problemă de bază a comunicării. Pe de o parte, întrebuinţarea termenilor de „creativitate” şi de „gândire divergentă” ca sinonimi conduce la admiterea unei relaţii între ele ceea ce nu e dovedit de stările obiective. Pe de altă parte, este dificil să negăm o asemenea relaţie şi încă să n-o raportăm la cercetarea şi practica în domeniu când mulţi cercetători şi practicieni care abordează subiectul consideră că termenii sunt interschimbabili. Suntem de acord cu precizarea pe care o fac în continuare Husen & Postlethwaite: „Întrucât transferul de deprinderi nu pare să se facă uşor, profesorul trebuie să aplice gândirea divergentă în orice context posibil al curriculumului (s.n.). Având în vedere valoarea acestor exerciţii în ansamblul programului educaţional, este într-adevăr util pentru formare să fie aplicate oriunde este posibil”. Dar creativitatea nu înseamnă numai atât. Larga putere de iradiere a conceptului este surprinsă numai în practica educaţională. „Dificultăţile psihologice şi teoretic-sociale ale problemelor creativităţii se cristalizează în şcoală”. Astăzi, într-o lume de largă deschidere democratică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii nu este numai un deziderat, ci o reală şi stringentă necesitate. Încă de acum două decenii, psihologul Morris Stein anunţa acest prag de minunată deschidere pentru creativitate şi spiritele creative: „O societate care stimulează creativitatea asigură cetăţenilor săi patru libertăţi de bază: libertatea de studiu şi pregătire, libertatea de explorare şi investigare, libertatea de exprimare şi libertatea de a fi ei înşişi”. Acest din urmă „a fi tu însuţi” îl vizează formarea creativă şi învăţământul românesc. Lumea de astăzi cunoaşte o transformare extraordinară, considerată de mulţi specialişti cea de-a treia revoluţie din istoria omenirii.

După revoluţia agricolă, care a făcut ca majoritatea oamenilor să îşi câştige traiul din agricultură, şi cea industrială, în care fabricile şi uzinele jucau un rol cheie, astăzi se desfăşoară o „revoluţie a informaţiei”. Urmarea acestei transformări este o economie a cunoaşterii (knowledge economy) în care majoritatea slujbelor implică, într-o formă sau alta, manipularea informaţiei. Într-o economie a cunoaşterii, creativitatea este o abilitate esenţială, care poate influenţa considerabil viaţa unei persoane. Un sondaj realizat în 2012 în SUA a arătat că 90% din părinţii americani şi 87% din cadrele didactice care au participat la studiu au fost de acord cu afirmaţia „stimularea creativităţii în educaţie va alimenta economia viitorului”.

De asemenea, 85% dintre respondenţi au spus că slujba lor necesită folosirea gândirii creative pentru rezolvarea problemelor, iar 71% au fost de părere că este nevoie ca gândirea creativă să fie predată copiilor la fel ca orice altă materie, precum matematica sau ştiinţele naturii. Specialiştii sunt de părere că este primordial ca această abilitate să fie stimulată încă din primii ani de viaţă ai unui copil, deoarece creativitatea poate juca un rol esenţial în procesul de învăţare. „O gândire creativă permite copiilor să facă legături între o arie a învăţării şi alta, extinzându-şi astfel înţelegerea. Printre ariile învăţării se numără arta, muzica, dansul, jocul de rol şi jocul de imaginaţie”.
Autor- Corina Șujdea