Scriitorul și jurnalistul Lucian Ciuchiță: Câtă protecție oferă masca mediocrității?

Răspunsul imediat este rece, fals şi are o tentă de terapie emoţională, numai acceptarea interioară a realităţii are o doză de puritate-adevăr şi poate genera ecoul sinelui, să ofere o cale de mijloc în propria viziune de ocolire a răului care se extinde şi acaparează lumea.
Este înşelătoarea linişte a tăcerii care se abate meschin asupra noastră, acea pasivitate colectivă care domneşte peste oamenii înfricoşaţi de neputinţă şi laşitate, de mediocritate şi false speranţe că va fi – că le va fi – mai bine.
Ce se întâmplă în momentul de faţă în această ţară, este ca o tragedie din Grecia antică, doar că, deşi actorii suntem noi, nu mai putem să facem diferenţa dintre scenă şi realitate!
Este o dramă-terapie, privită ca o soluţie pentru cei care au avut experienţe traumatizante în viaţă şi nu mai pot comunica prin cuvinte. Sunt cei care îşi aleg limbajul non-verbal şi dau din mâini într-o disperare mută, că nu-şi mai găsesc cuvintele potrivite, aşa cum comunicau oamenii primitivi după descoperirea focului.
Alţii îşi interpretează rolul într-un teatru al absurdului ca nişte actori amatori, cabotini, ori ca un mim într-o comedie a momentului în care autoironia este de succes.
După capacitatea de decelare a fiecăruia se aleg modalităţi diferite de exprimare, poate mai facile, dar, cu siguranţă, ancorate în contextul dramei pe care o trăieşte din plin. Este o falsă impresie de siguranţă interioară, doar o supapă de refulare a exprimării emoţionale şi o cale sigură spre dezastru!
De ce nu se întâmplă ceva bun şi corect în lumea asta?
Doar răul se perpetuează sub diverse forme, pe care nu le mai distingem şi le confundăm cu ceva bun şi normal.
Suntem chiar atât de incorecţi cu noi înşine?
„Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla!”
Cine, de ce, unde, si, mai ales, când?
Din criza aceasta reală cu care se confruntă naţiunea noastră a rămas doar falsul patriotism, cu influenţe dacice, în loc de o bogată autoironie cu care, poate, se mai poate schimba ceva din mentalitatea grobian-colectivă a acestui popor, în derivă!
Se spune că dacă eşti mai prost, cu siguranţă eşti mai fericit! În sfârşit, înţeleg că statul ne vrea tot „binele” din lume prin campania sa, susţinută, de îndobitocire naţională. A reuşit în mare măsură!
Din păcate, societatea noastră exclude scriitorii puternici din rândurile ei, pe motiv că ne doare prostia celor din jur, că nu putem s-o digerăm între două emisiuni tv., realizate de către marionetele momentului! Nu vreau, şi mă doare, să suferiţi din cauza luptei noastre cu fenomenul galopant de imbecilizare, de manipulare şi dezgust, de standardizare la un nivel impropriu dezvoltării şi progresului cultural. Cu părere de rău, vă declar toate acestea, fără să vă induc starea de „bine”, în general, rugându-vă, doar să ne acceptaţi, aşa cum suntem! Singurii cavaleri ai condeiului şi ai ”tristei figuri ”, în lupta cu monştrii ignoranţei şi morile de vânt! Mi-e milă de mine, cât de stupid pot să fiu, când tot afirm că fericirea vine din cunoaştere şi cărţi de valoare!
Anii trec pătimaş, dar par lipsiţi de amprenta dorinţelor noastre; alţii, vin trufaşi şi ne acoperă zenitul speranţei cu plăsmuiri bine ticluite. Rămânem, noi, cei care muşcăm din fructele pierzaniei, cu aceeaşi amărăciune că ziua de ieri a fost doar greşeala noastră. Mâine, oare ce ne mai aşteaptă? Războiul?!