Iubirile dramatice ale istoriei- ultimul monarh al Iranului și soțiile sale

Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului a fost o personalitate cunoscută întregii lumi, în principal politicii statale pro-occidentale și a modului democrat în care a condus Iranul, fiind un aliat apropiat al puterilor vestice. Viziunea liberală a monarhului iranian s-a datorat faptului că a avut contacte frecvente cu lumea civilizată occidentală. Liderul care a condus Iranul din 1941 până în 1979, a studiat la prestigiosul Institut Le Rosey din Elveția. Deși avea o bună pregătire militară, fiind absolvent al Școlii de Ofițeri, firea șahului era una aparent blândă și tolerantă, contrar rigidității și stricteții întâlnite în rândul militarilor. Șahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, a preluat prerogativele puterii de la tatăl său, Reza Pahlavi, după ce acesta a fost înlăturat de la conducere a țării în 1941.Ultimul rege al Iranului a condus statul până în luna februarie a anului 1979, atunci când a avut loc revoluția islamică. Șahul Pahlavi era un mare iubitor de petreceri fastuoase, iar pasiunea lui pentru femeile frumoase, inteligente și elegante este bine cunoscută. Prima sa soție a șahului a fost o prințesă din Egipt cu care s-a căsătorit în 1938. Mariajul princiar a fost un aranjament politic menit să consolideze relația dintre cele două state.

Fawzia Fuad, era o femeie de o frumusețe răpitoare, însă stilul ei de viață și atitudinea afișată nu corespundeau cerințelor impuse de cutuma regală. Fawzia se coafa și îmbrăca în stilul divelor de la Hollywood, existând o asemănare foarte evidentă între ea și celebra actriță Vivien Leigh, astfel că aleasa inimii prințului a sfidat și încălcat de multe ori formalitățile protocolare care vizau îndeplinirea responsabilităților ce i se cuveneau. În ciuda faptului că din relația celor doi s-a născut o fiică, mariajul lor s-a deteriorat constant. Fawiza a căzut în dizgrația familiei regale în mare parte datorită soacrei sale care nu o plăcea, motiv pentru care a suferit de depresie, făcând alegerea de a se întoarce în Egipt. Pentru că nu a reușit să treacă peste eșecul căsniciei cu Șahul, ea a cerut divorțul în 1948.

O soartă aproape similară cu cea a Fawziei a avut-o și cea de a doua soție a șahului, Soraya Isfandiyari-Bakhtiari, pe care monarhul a întâlnit-o prin intermediul unei rude de a ei.

Soraya era fiica ambasadorului Iranului în Germania. La fel ca și el, frumoasa pretendentă avea studii făcute în Elveția și avea o gândire tipic occidentală, suficient încât chipeșul monarh să o ceară în căsătorie cu un inel cu diamant de 22 de karate. Din cauza unor probleme de sănătate apărute în preajma nunții programate în luna decembrie 1950, ceremonia a fost amânată pentru luna februarie 1951. Nunta celor doi celebri îndragostiți a fost una foarte fastuoasă, iar rochia îmbrăcată de mireasă a fost croită în saloanele de lux ale brandului Christian Dior. Cel mai probabil, Soraya a fost dragostea vieții șahului. Monarhul și-a adorat soția și i-a satisfăcut toate capriciile chiar dacă aceasta nu a fost capabilă să-i dăruiască un moștenitor, cu toate că urmase un tratament îndelungat de fertilitate în cele mai renumite clinici din lume. Lipsa unui moștenitor de sex masculin, a fost motivul pentru care Șahul s-a văzut obligat să își ia o a doua soție, decizie cu care Soraya nu a fost de acord, aceasta fiind cauza pentru care a acceptat să divorțeze de soțul ei în 1958, făcând alegerea de a se stabili în Germania. Despărțirea de Soraya l-a marcat profund pe monarhul iranian, el a continuat să țină legătura cu ea și să o sprijine financiar, fiind de acord să își păstreze titlul de prințesă și toate bunurile materiale acumulate în timpul mariajului lor. În momentul în care Soraya a decis să urmeze o carieră de actriță, jucând în câteva filme, Șahul a întrerupt orice legătură cu ea, deoarece era dezamăgit de prestația de actriță neconformă cu convingerile lui, mai ales de faptul că aceasta apărea in ipostaza unei femei seducătoare care afișa un comportament lipsit de prejudecăți.

În luna decembrie a anului 1959 Șahul Iranului se căsătorea pentru a treia și ultima oară cu Farah Diba, o tânără studentă la arhitectură, pe care o întâlnise cu ocazia unei recepții care a avut loc la Ambasada Iranului din Paris. Contrar atitudinii soțiilor avute anterior de șah , Farah a fost cea care s-a conformat din toate punctele de vedere îndatoririlor pe care le avea de îndeplinit. Cea de a treia soție s-a implicat activ în viața socială a Iranului, a patronat fundații de caritate, a înființat organizații acre luptau pentru drepturile femeilor, iar în 1967 a fost încoronată ca regină. Farah și-a urmat soțul cu supunere și respect, iar mai presus de atât ea a adus pe lume patru copii, doi băieți și două fete împlinind cel mai mare vis al monarhului, cel de a avea moștenitori. Din păcate, la sfârșitul anilor 70′ au avut loc schimbări drastice pe plan politic în Iran. Izbucnirea revoluției islamice a dus la înlăturarea lui Mohammad Teza Pahlavi de la conducerea Iranului.

Familia regală a primit azil politic în Egipt, Maroc și Staele Unite. De câțiva ani, conducătorul Iranului se lupta cu cancerul limfatic, boală care i-a provocat moartea în iulie 1980, pe când se afla în refugiu în Cairo. După moartea iubitului ei soț, Farah s-a stabilit în Washinton, Statele Unite ale Americi la invitația președintelui Ronald Reagan. Viața din America nu prea i-a priit familiei regale iraniene, ca dovadă că doi dintre copii șahului au murit. Mezina Leila a murit din cauza unei supradoze, iar fiul mai mic Ali Reza s-a sinucis. Mohammad Reza Pahlavi a fost cea mai emblematică figură a Iranului din secolul XX. Ultimul șah al Iranului a captivat atenția întregii lumi datorită personalității sale controversate și cât a deschiderii avute față de civilizația occidentală pe care a încercat să o impună parțial în țara pe care a condus-o timp de patru decenii. La ora actuală, în Iran există o categorie socială consistentă care este nostalgică după vremurile în care șahul guverna țara, o dovadă în plus că legenda lui rămâne în veșnicie.

Autor-Andreea Arsene