Iubirile dramatice ale istoriei- ultimul Șah al Iranului și soțiile sale

Mohammad Reza Pahlavi a fost ultimul șah al Iranului fiind o personalitate cunoscută întregi lumi, în principal datorită politicii statale pro-occidentale și a modului democrat în care a condus Iranul, fiind un aliat apropiat al puterilor vestice. Viziunea liberală a monarhului iranian s-a datorat faptului că a avut contacte frecvente cu lumea civilizată occidentală, în plus el a studiat la prestigiosul Institut Le Rosey din Elveția. Deși avea o bună pregătire militară, fiind absolvent al Școlii de Ofițeri, firea șahului era una aparent blândă și tolerantă, contrar rigidității și stricteții întâlnite în rândul militarilor. Șahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, a preluat prerogativele puterii de la tatăl său, Reza Pahlavi, după ce acesta a fost înlăturat de la conducere a țării în 1941.Ultimul rege al Iranului a condus statul până în luna februarie 1979, atunci când a avut loc revoluția islamică. Șahul Pahlavi era un mare iubitor de petreceri fastuoase, iar pasiunea lui pentru femeile frumoase este bine cunoscută. Șahul avea o atracție deosebită pentru femeile frumoase, inteligente și elegante. Prima sa soție a șahului a fost o prințesă din Egipt cu care s-a căsătorit în 1938. Mariajul princiar a fost un aranjament politic menit să consolideze relația dintre cele două state.

Fawzia Fuad, era o femeie de o frumusețe răpitoare, însă stilul ei de viață și atitudinea afișată nu corespundeau cerințelor impuse de tradiția regală. Frumoasa Fawzia se coafa și îmbrăca în stilul divelor de la Hollywood, existând o asemănare foarte evidentă între ea și Vivien Leigh. Fawzia a sfidat de multe ori formalitățile protocolare care vizau calitatea sa de soție a unui membru al casei regale. În ciuda faptului că din relația celor doi s-a născut o fiică, mariajul lor s-a deteriorat constant. Fawiza a căzut în dizgrația familiei regale în mare parte datorită soacrei sale care nu o plăcea, motiv pentru care a suferit foarte mult de depresie, motiv pentru care s-a întors în Egipt. Pentru că nu a reușit să treacă peste eșecul căsniciei cu Șahul, ea a cerut divorțul în 1948.

O soartă aproape similară cu cea a Fawziei a avut-o și cea de a doua soție a șahului, Soraya Isfandiyari-Bakhtiari, pe care monarhul a întâlnit-o prin intermediul unei rude de a ei.

Soraya era fiica ambasadorului Iranului în Germania. La fel ca și el, frumoasa pretendentă avea studii făcute în Elveția și avea o gândire tipic occidentală, suficient încât bărbatul să o ceară în căsătorie cu un inel cu diamant 22 de karate. Din cauza unor probleme de sănătate apărute în preajma nunții programate în luna decembrie 1950, ceremonia a fost amânată pentru luna februarie 1951. Nunta celor doi îndrăgostiți celebri a fost una foarte fastuoasă, iar rochia îmbrăcată de mireasă a fost croită în saloanele de lux ale brandului Christian Dior. Cel mai probabil, Soraya a fost dragostea vieții șahului. Monarhul și-a adorat soția și i-a satisfăcut toate capriciile chiar dacă aceasta nu a fost capabilă să-i dăruiască un moștenitor, cu toate că urmase un tratament îndelungat de fertilitate în cele mai renumite clinici din lume. Lipsa unui moștenitor de sex masculin, a fost motivul pentru care Șahul s-a văzut obligat să își ia o a doua soție, decizie cu care Soraya nu a fost de acord, aceasta fiind cauza pentru care a acceptat să divorțeze de soțul ei în 1958, făcând alegerea de a se stabili în Germania. Despărțirea de Soraya l-a marcat profund pe monarhul iranian, el a continuat să țină legătura cu ea și să o sprijine financiar, fiind de acord să își păstreze titlul de prințesă și toate bunurile materiale acumulate în timpul mariajului lor. În momentul în care Soraya a decis să urmeze o carieră de actriță, jucând în câteva filme, Șahul a întrerupt orice legătură cu ea, deoarece era dezamăgit de rolul jucat în filme unde apărea in ipostaza unei femei seducătoare care afișa un comportament lipsit de prejudecăți.

În luna decembrie a anului 1959 Șahul Iranului se căsătorea pentru a treia și ultima oară cu Farah Diba, o tânără studentă la arhitectură, pe care o întâlnise cu ocazia unei recepții care a avut loc la Ambasada Iranului din Paris. Contrar atitudinii soțiilor avute anterior de șah , Farah a fost cea care s-a conformat din toate punctele de vedere îndatoririlor pe care le avea de îndeplinit. Cea de a treia soție s-a implicat activ în viața socială a Iranului, a patronat fundații de caritate, a înființat organizații acre luptau pentru drepturile femeilor, iar în 1967 a fost încoronată ca regină. Farah și-a urmat soțul cu supunere și respect, iar mai presus de atât ea a adus pe lume patru copii, doi băieți și două fete împlinind cel mai mare vis al monarhului, cel de a avea moștenitori. Din păcate, la sfârșitul anilor 70′ au avut loc schimbări drastice pe plan politic în Iran. Izbucnirea revoluției islamice a dus la înlăturarea lui Mohammad Teza Pahlavi de la conducerea Iranului.

Familia regală a primit azil politic în Egipt, Maroc și Staele Unite. De câțiva ani, conducătorul Iranului se lupta cu cancerul limfatic, boală care i-a provocat moartea în iulie 1980, pe când se afla în refugiu în Cairo. După moartea iubitului ei soț, Farah s-a stabilit în Washinton, Statele Unite ale Americi la invitația președintelui Ronald Reagan. Viața din America nu prea i-a priit familiei regale iraniene, ca dovadă că doi dintre copii șahului au murit. Mezina Leila a murit din cauza unei supradoze, iar fiul mai mic Ali Reza s-a sinucis. Mohammad Reza Pahlavi a fost cea mai emblematică figură a Iranului din secolul XX. Ultimul șah al Iranului a captivat atenția întregii lumi datorită personalității sale controversate și cât a deschiderii avute față de civilizația occidentală pe care a încercat să o impună parțial în țara pe care a condus-o timp de patru decenii. La ora actuală, în Iran există o categorie socială consistentă care este nostalgică după vremurile în care șahul guverna țara, o dovadă în plus că legenda lui rămâne în veșnicie.

Autor-Andreea Arsene