***Editie online: Anul nr. III

martie 17, 2025

Iulia Hașdeu- patroana unicului templu spiritist din lume


Iulia Hașdeu, fiica cărturarului Bogdan Pietriceicu Hașdeu, a fost cunoscută pentru genialitatea ei precoce, dar mai ales datorită legendei care a luat naștere după moartea ei. Iulia Hașdeu a fost o ființă umană înzestrată cu toate calitățile, talentele și virtuțiile posibile. De la o vârstă fragedă a devenit pasionată de limbi străine, istorie, filozofie, pictură, muzică, poezie, literatură, teatru, domenii pe care le-a studiat intens, asimilând cunoștințele foarte rapid. Excepționala copilă a absolvit școala primară, colegiul, conservatorul și facultatea într-un timp foarte scurt datorită inteligenței sale ieșite din comun. Din păcate, fiica savantului Bogdan Pietriceicu Hașdeu nu a reușit să își mai finalizeze doctoratul la Sorbona, așa cum și-a dorit, deoarece s-a stins răpusă de tuberculoză cu o lună și jumătate înainte de a împlini vârsta de 19 ani. Iulia Hașdeu a fost primul cetățean român care a absolvit Facultatea de la Sorbona. Dacă ar mai fi trăit un an de zile, devenea prima femeie doctorand din lume, în cadrul aceleiași instituții de învățământ. Pentru savantul Bogdan Pietriceicu Hașdeu, pierderea singurului copil i-a provocat o durere profundă și din acest motiv el a încercat să mențină legătura cu ea chiar și de dincolo de moarte. La șase luni după moartea Iuliei, filozoful a primit primul mesaj de la ea în scris. Într-o seară din luna martie, Bogdan Pietricecu Hașdeu a picat într-o transă profundă, moment în care, în mod involuntar, a trecut pe hârtie mesajul scurt adresat în limba franceză, transmis de fiica lui. Pe o perioadă de ani de zile de la dispariție, Bogdan Pietriceicu a avut numeroase întâlniri cu fiica sa, organizate prin intermediul unor ședințe de spiritism în cadrul cărora Iulia i-ar fi transmis indicații despre construirea unui templu dedicat memoriei ei. În anul 1894 a început construcția propriu-zisă a Castelului. După finalizarea construcției Castelului de la Câmpina în 1896, impozanta clădire a devenit reședința familiei Hașdeu, locul în care savantul se întâlnea la ceas de noapte cu adorata lui fiică. Castelul de la Câmpina seamănă mai degrabă cu un templu masonic datorită simbolurilor religioase și oculte care sunt prezente atât pe fațada exterioară, cât și la interior.


Spațiul interior este amenajat cu mobilă, tablouri și alte lucruri de valoare care au aparținut familiei Hașdeu. Bogdan Pietricecu a devenit parapsiholog și ocultist în urma experiențelor trăite. Chiar dacă edificiul a avut de suferit în urma ambelor războaie mondiale și a cutremurului din 1977, clădirea a fost restaurată și reamenajată apoi introdusă în circuitul turistic. Astfel că de-a lungul timpului au existat nenumărate mărturii ale vizitatorilor, a administratorilor și a celor aflați în vecinătate, care au relatat despre unele experiențe personale concretizate prin auzirea unor sunete venite din clădire: muzică la pian, voci nedeslușite, ecouri, apariții în oglindă, sfere de lumină, sunetul unor pași, râsete și uși deschise din senin. În anii 50 autoritățile comuniste au încercat să facă niște schimbări la interiorul clădiri prin mutarea unor decorațiuni, însă o forță nevăzută a împiedicat desfășurarea acțiunii în mai multe rânduri.

Astăzi, Castelul familiei Hașdeu de la Câmpina reprezintă singurul Templu Spiritist din lume și unul dintre cele mai mistice și misterioase locuri de pe pământ. Templul a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, datorită legendei care o are în prim plan pe Iulia Hașdeu. De aproape un deceniu Castelul de la Câmpina a intrat în atenția unor publicații internaționale dedicate laturii paranormale, fiind menționat ca una dintre cele mai bântuite clădiri din lume.

Autor- Andreea Arsene


kultapogeum 2021 Toate drepturile rezervate