Scriitori reprezentativi ai literaturii românești: Eugen Lovinescu

Criticul literar și prozatorul Eugen Lovinescu s-a născut la data de 31 octombrie 1881 în orașul Fălticeni, județul Suceava, ca fiu al profesorului Vasile Lovinescu și al Profirei Manoliu.
Școala primară o urmează în Fălticeni între anii 1888 și 1892, după care se înscrie la Gimnaziul Alexandru Donici din Fălticeni. Colaborează la ziarul Lumea Nouă care îi aparține lui Iosif Nădejde( 1892-1896). În continuare studiilor se înscrie la Liceul Internat din Iași (1896-1899). Abandonează cursurile Universități din Iași pentru a se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București. Preda ca profesor de liceu la Ploiești și București. Publică un articol despre studiile sale clasice cu care își face debutul în Suplimentul literar al ziarului Adevărul. Scrie articole despre Mihail Sadoveanu în paginile publicației Epoca. Primele două volume de debut le tipărește la Fălticeni, cu titlul: ”Paşi pe nisip”, ”Carte de citire şi gramatică pentru clasa a III-a” și piesa de teatru ”De peste prag”. Având onoarea unei prezentări elogioase susținute de criticul francez Emile Faguet, Eugen Lovinescu obţine titlul de doctor în litere cu lucrarea: ”Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire; lucrare suplimentară: Les voyageurs français en Grece au XIX-e sičcle (1909). Tipărește primele două volume intitulate”Critice”( 1909-1910)

. Timp de patru ani( 1910-1914) Colaborează cu revista Convorbiri Literare, prezintă cursuri la Universitatea din București, totodată i se acordă postul de profesor de latină la Liceul Matei Basarab din București. Publică două volume despre operele scriitorilor Grigorie Alexandrescu și Costache Negruzzi. Publică volumul ”Apa morții” în anul 1913. Lansează o nouă ediție din seria ”Critice” și începe colaborarea cu revista Flacăra. Continuă publicarea seriei de volume ”Critice” cu o nouă ediție, între anii 1912-1914. În timpul primului război mondial se refugiază la Odesa, iar după război se întoarce la București unde tipărește magazinul ilustrat „Lectura pentru toţi”.

În același an în luna aprilie înființează revista Sburătorul, care ulterior, va fi redenumită Sburătorul Literar, pe care o administrează până la sfârșitul vieții sale.

În 1920 îi iese de la tipar romanul ”Lulu”, iar peste trei ani publică romanul autobiografic ”Bizu” în Revista Fundaţiilor Regale. Între anii 1924-1925 tipărește cele trei volume intitulate: ”Istoria civilizației române moderne”. În decursul anilor 1926-1929 vor fi tipărite cinci volume din seria ”Istoria literaturii române contemporane”, iar la scurt timp apare și romanul ”Viața dublă’‘. În 1930 publică primul său volum de ”Memorii” iar în următorii ani vor urma încă altele două. Romanele din ciclul ”Eminescu, Mite, Bălăuca” îi sunt tipărite între anii 1934-1935. Publică două romane autobiografice numite ”Diana şi Mili” în 1936 și în același an este respins prin vot pentru poziția de membru al Academiei Române și tot Academia îi respinge monografia în două volume numită ”T. Maiorescu”.

Publică scrierea ”P.P. Carp, critic literar şi literat”. Un grup de scriitori îl sprijină pe Lovinescu, exprimând adeziunea la ideile sale prin publicarea ”Manifestului Cercul literar din Sibiu” în paginile ziarului Viața, pe data de 13 mai 1943. Ultima scrierea a lui Eugen Lovinescu înainte a muri pe data de 16 iulie 1943, a fost lucrarea ”Antologia ideologiei junimiste”. Eugen Lovinescu a fost căsătorit cu Ecaterina Bălăcioiu de care a divorțat și împreună cu care a avut o fiică Monica. Eugen Lovinescu își doarme somnul de veci în cimitirul Sfinții Voievozi-Grădini.
Surse de referință: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_eugen_lovinescu.htm
Autor-Andreea Arsene